#44 cu tort
La a XLIII-a întâlnire am avut un tort în custodie. Băieții l-au adus de la Făgăraș la mine în frigider, ca să-l țin la rece și să-l duc la ședință.
Am făcut un ocol până în alt cartier ca să luăm la bord o prietenă, apoi am urcat pe Colină și la coborâre, ambalată și plină de emoție…. am scăpat tortul pe jos! S-a deplasat, s-a lăsat și a arătat cam…. neplăcut. Gustul a fost demențial de bun, însă prezentarea a lăsat mult de dorit. Am umbrit cei 44 de ani ai Lui Remusică. El s-a amuzat de situație și pare a fi un tip care ține la glume.
Sa fi fost în papucii lui, nu m-aș fi simțit chiar bine, însă nu aș crede că a fost intenționat. E o amintire și cu siguranță nu se va șterge curând!
Ca să dreg busuiocul, săptămâna asta am rugat o bună prietenă codleancă să-mi facă un nou tort. Ea mai iese din depresie, se mai ocupă de ceva, eu mă achit de “datorie”, oamenii se simt bine…. Un tort e mereu indiciu de sărbătoare, așa că e primit cu bucurie! A fost deci o aniversare cu repetare și deja “coc” una nouă- cu gogoși! Dacă suntem aproape de Ziua Copiilor, încercăm să intrăm în legătură cu copilul interior al fiecăruia dintre noi. Baloane și gogoși, poate baloane de săpun…. Trebuie să iasă ceva din toate astea!
Întâlnirile la sală dau un alt tonus întregului grup și se lasă mereu cu zâmbete, chicoteli, cu îmbrățișări și cu mici discuții prietenești. Parcă sunt un pic mai calde!
(Cum săptămâna asta a fost Evaluarea Națională la clasele a II-a și nu am mai avut meditații, parcă mă simt mai liberă. Au luat-o un picuț razna copiii de la școală. Nu realizasem că mă copleșesc așa mult năzdrăvăniile până când m-am enervat teribil pe o prostioară. Nu știu exact cum să gestionez furia asta, mai ales că știu că într-o lună vom fi toți cu nervii întinși la maximum.
Poate voi găsi o supapă de eliberare a tensiunii și lucrurile vor intra iarăși pe făgaș normal.