Bobo la 18 luni

Pe 15 iunie a implinit 18 luni odorul nostru si subiectul acestor pagini!
E un bebe voios, energic si foarte dragalas, blondut ca mami si cu ochisorii caprui ca ai lui tati, dulce si rasfatat, foarte destept si pisicher!

Nu vorbeste inca in limba noastra comuna, dar intelege foarte multe dintre lucrurile pe care i le spun; nu prea vrea sa se conformeze, dar incapatanarea asta e o mostenire de la tati!

Are 7 incisivi si urme de multi alti dinti si masele care stau sa erupa. Sta prost la capitolul dentitie, caci alti copii au mai multi dinti ca si el, dar toata lumea ne incurajeaza ca daca-i erup mai tarziu, inseamna ca-i va avea pentru o perioada mai lunga.

Ii place sa dea de-a dura orice obiect rotund sau care i se pare lui ca s-ar rostogoli: orice e minge in imaginatia lui si striga “goooooi!”. Apoi se repede la sertarul cu palete si polonice, insfaca unul si-l foloseste pe post de lansator. Cauta mingiutele peste tot, se baga sub patul conjugal dupa ele si are insirate prin toata casa o groaza pe care le descoperim intamplator, urmand o alta repriza de “goooooi!”.

Sta frumos pe scaunelul de masa in sufragerie (i-am scos prelungitoarele picioarelor si sta ca intr-un fotoliu la televizor). Aici isi ia mesele urmarindu-si serialele favorite de pe Disney Channel: de 3 ori pe zi ar fi in stare sa se uite la sirene, la Hannah, Jonas sau Sony. Sunt serialele lui favorite’ repeta cate un cuvant auzit sau bate din palme, canta si danseaza la genericele de inceput sau finalul episodului.

Initial planuisem sa nu-l lasam sa se uite la televizor ( fiind prea mic), insa mi-a dat peste cap socotelile, la fel ca si cu pernele. Pentru ca stam in chirie si nu prea avem liber la redecorat, televizorul e plasat pe o comoda scunda de vreo 50 cm, butoanele sunt la nivelul manutelor lui, iar cand se plicitiseste, incepe sa butoneze.

Nu-l mai atrage asa de mult telecomanda, insa telefoanele noastre mobile sunt in topul preferintelor. Vorbeste de minim 10 ori pe zi la telefon cu prieteni imaginari ori cu mamai si tatai: mouse-ul lui tati e preferat daca sta pe scaunul de la birou, apoi foloseste telecomanda, o lingura, homebankingu’, vreo carticica sau pur si simplu pune manuta la ureche si zice “aio!”, apoi un sir de cuvinte fara inteles, dupa care zice “pa!” si “chii” (inchis).

E sociabil si prietenos: cunoastem destul de multi copii si parinti din zona, iar el ii saluta pe toti la venire si la plecare: face cu manuta in semn de “buna!” in special taticilor, iar mamicilor le surade cuceritor, in asa fel incat i-a topit pe toti! Nu protesteaza inca daca un copil ii ia jucaria din manuta ori din apropierea lui, ci se joaca la randul lui cu jucariile altor copii.
Pe langa sutatul in minge, ii place la nebunie sa se joace in nisip. S-ar juca o ora intreaga daca nu l-ar distrage alti copii. Are nisip chiar si in scutec, iar de curand a invatat sa-si scuture singur tenesii. Avem nisip in casa in oricare camera si din nefericire, nu il pot trage pe tot cu aspiratorul!

Canta pe doua voci: cand ii schimbam scutecul, avem cantecul de mare succes: “pam, pam, pa-pam/ pam, pam, pampam!”- o arie beethoveniana, daca nu ma insel. Asta- iarna ii cantam “Mos Craciun cu plete dalbe” pe doua voci: una mai subtire la un vers, apoi ceva mai groasa la al doilea vers si tot asa. Ca sa variem, am inceput si la “pam, pam” cu aceeasi inovatie, iar acum incepe singur sa-si cante pe doua voci, invitandu-le sa-l acompaniem.Acest “pam,pam” e diferit totusi de “pam- pam” pe care-l emite cand danseaza la mami in brate pe vreo melodie de la radio. La acest al doilea “pam- pam” ma prinde de dupa gat cu o manuta, iar cealalta o ridicam si o coboram impreuna, ca la tangou!

Face cu mana doamnelor si domnisoarelor de pe strada. E tare zambaret mai ales cu fetele tinere, dar si-a dat seama ca femeilor le place sa fie bagate in seama, asa ca trimite bezele, spune “pa!” si face cu mana oricarei tinere ce pare disponibila! La fel se intampla cu vecinele din bloc, dar presupunem ca lor le e drag fiindca-i singurul copil de pe scara. Din iulie insa, Matei il va detrona, caci va veni pe lume un plangacios de la etajul 4!

Concluzii:

Acum doi ani inca nu stiam cat de multe produse pentru copii exista, nu vizitam raionul scutecelor si borcanelelor, insa acum… de-acolo incepe shoppingul! Habar n-aveam de masuri de hainute, de varietatea de cereale, formule de lapte ori iaurturi pentru copii, scaune de masina cu isofix, scaune de masa sau saltea pentru patut! Nu cumparam reviste pentru copii si nu-mi faceam asa mari griji referitoare la ce mancam zilnic sau saptamanal, caci exista mereu portita de scapare: pizza acasa! Acum doi ani nu ma interesa atat de mult sa locuim intr-un cartier cu parcuri, nu acordam atentie masinilor parcate pe trotuar care impiedicau accesul carucioarelor si nu puteam sa inteleg cum isi pot lasa unii parinti copiii sa planga in autobuz, in parc, pe strada sau la magazin. Nu intelegeam nici cum poti lasa un monstrulet sub 15 kilograme sa-ti faca nervii prastie fara sa-i dai una la fund si sa-l trimiti in camera lui sau sa-l pedepsesti!

Acum un an si jumatate am descoperit ca bebelusii nou- nascuti nu dorm non- stop, ci au cateva ore bune legate in care trebuie tinuti ocupati, chiar daca orele acelea sunt in creierii noptii, netinand seama de programul parintilor sau de vecinii care se duc la serviciu! Am aflat ca-i mai bine sa nu-i pun caciula pe cap in casa, ca nu trebuie sa-l infofolesc prea tare; am aflat ca un copil mic- mic trebuie scos afara la aer zilnic, indiferent de cate grade sau cat chef au parintii; am aflat ca nu le trebuie atat de multe jucarii sofisticate daca mami si tati sunt dispusi sa se joace cu el ori sa-l implice in activitatile lor. Acum un an si jumatate mi se parea imposibil sa plec intr-o calatorie cu copilul, dar dupa cateva mii de kilometri si dupa cateva iesiri din tara, mi s-ar parea absolut nefiresc sa-mi las copilul altundeva!

Acum doi ani nu intelegeam cum poate un copil atat de mic sa-ti schimbe viata, insa numai traind experienta, poti sa tragi concluziile corecte!

Nu am cum sa spun ca a trecut timpul repede, caci recitind unele parti ale jurnalului lui ori revazand fotografii de anul trecut, imi amintesc fiecare zi cu lux de amanunte, cu trairi si senzatii, cu emotii si parfumuri, cu nervi si plansete, cu mici achizitii specifice varstei si mari bucurii datorate recunostintei ca avem un copil intreg, sanatos, frumos, fericit si perfect!

La multi ani lui Bobo si tuturor celor care ne citesc!

(P.S: nu l-am aniversat cu torturi, surle si trambite, ci doar l-am pupat de “la multi ani!”, insa 18 luni sunt considerate un fel de cifra rotunda, menita a face regresii in timp)