Bobo la 15 luni

S-ar putea spune ca suntem deja “veterani” in chestii piticotesti, insa tot descoperim lucuri noi zilnic! Inca ne adaptam, inca citim ca sa ne informam, inca ne minunam de descoperirile zilnice si inca ne place sa fim doar noi trei!

Aniversam azi 15 luni de bucurie in trei! La inceput ne-a fost teama, pe parcurs ne-am incurajat unul pe celalalt si ne-am sprijinit, asa ca in cele 15 luni nu am avut momente neplacute. Sau daca au fost, ele nici nu conteaza!

Am descoperit urmatoarele chestii:

– bebelusii nu dorm non-stop! al nostru avea cateva zile si statea treaz chiar si 4 ore, lucru total de neinteles pentru mine, care incercam sa-i indes tetina in gurita, cu gandul sa-l adorm, iar el avea de gand sa schimbe impresii despre viata de bebelus intre orele 3 si 7 dimineata;

– cand e mic, ai vrea sa creasca mai repede si sa nu stea imobil in patut! Cand creste, regreti perioadele cand intindea doar manutele sau atingea obiectele fara a le arunca pe sub mobile, pretinzandu-le autoritar apoi;

– bebelusii au un ritm fenomenal de crestere! In primele 3 luni i-au ramas aproape toate hainutele mici, asa ca tati i-a cumparat niste hainute care-i sunt acum bune (o mica greseala de marimi!);

– nu e un capat de tara daca i-a scapat ceva pe jos in casa si baga repede in gurita! E chiar stimulator pentru sistemul lui imunitar (desigur, stam intr-o casa care-mi place sa cred ca e curata; putin praf nu strica nimanui!)

– dupa ce a inceput sa stea in fundulet si sa se tarasca de colo- colo, nu mai ai liniste decat cand doarme;

– diversificarea se face intai cu suc de morcovi si mere, dar nu un biberon intreg la o masa, ci crescand treptat cantitatea;

– e bine sa nu ai incredere ca pana te legi la sireturi nu o sa cada copilul din carucior pentru ca nu l-ai ancorat!;

– jucariile cele mai frumoase sunt reprezentate de obiectele casnice pe care noi le manuim intr-un mod fascinant pentru ei! Dandu-le o punga, o sticla de plastic sau un polonic ii facem mai fericiti decat cu o jucarie costisitoare. In aceeasi categorie intra mai tarziu telefoanele, cheile si telecomenzile, dar si mouse-ul, laptopul sau aparatul foto;

– cand descopera ca se pot deplasa singuri dintr-un loc in altul cer sa fie liberi sa cerceteze orice coltisor al casei;

– si multe, multe alte descoperiri isi asteapta randul sa fie scrise sau sa faca parte din viata noastra cat mai curand.

Bobo la 18 luni

Pe 15 iunie a implinit 18 luni odorul nostru si subiectul acestor pagini!
E un bebe voios, energic si foarte dragalas, blondut ca mami si cu ochisorii caprui ca ai lui tati, dulce si rasfatat, foarte destept si pisicher!

Nu vorbeste inca in limba noastra comuna, dar intelege foarte multe dintre lucrurile pe care i le spun; nu prea vrea sa se conformeze, dar incapatanarea asta e o mostenire de la tati!

Are 7 incisivi si urme de multi alti dinti si masele care stau sa erupa. Sta prost la capitolul dentitie, caci alti copii au mai multi dinti ca si el, dar toata lumea ne incurajeaza ca daca-i erup mai tarziu, inseamna ca-i va avea pentru o perioada mai lunga.

Ii place sa dea de-a dura orice obiect rotund sau care i se pare lui ca s-ar rostogoli: orice e minge in imaginatia lui si striga “goooooi!”. Apoi se repede la sertarul cu palete si polonice, insfaca unul si-l foloseste pe post de lansator. Cauta mingiutele peste tot, se baga sub patul conjugal dupa ele si are insirate prin toata casa o groaza pe care le descoperim intamplator, urmand o alta repriza de “goooooi!”.

Sta frumos pe scaunelul de masa in sufragerie (i-am scos prelungitoarele picioarelor si sta ca intr-un fotoliu la televizor). Aici isi ia mesele urmarindu-si serialele favorite de pe Disney Channel: de 3 ori pe zi ar fi in stare sa se uite la sirene, la Hannah, Jonas sau Sony. Sunt serialele lui favorite’ repeta cate un cuvant auzit sau bate din palme, canta si danseaza la genericele de inceput sau finalul episodului.

Initial planuisem sa nu-l lasam sa se uite la televizor ( fiind prea mic), insa mi-a dat peste cap socotelile, la fel ca si cu pernele. Pentru ca stam in chirie si nu prea avem liber la redecorat, televizorul e plasat pe o comoda scunda de vreo 50 cm, butoanele sunt la nivelul manutelor lui, iar cand se plicitiseste, incepe sa butoneze.

Nu-l mai atrage asa de mult telecomanda, insa telefoanele noastre mobile sunt in topul preferintelor. Vorbeste de minim 10 ori pe zi la telefon cu prieteni imaginari ori cu mamai si tatai: mouse-ul lui tati e preferat daca sta pe scaunul de la birou, apoi foloseste telecomanda, o lingura, homebankingu’, vreo carticica sau pur si simplu pune manuta la ureche si zice “aio!”, apoi un sir de cuvinte fara inteles, dupa care zice “pa!” si “chii” (inchis).

E sociabil si prietenos: cunoastem destul de multi copii si parinti din zona, iar el ii saluta pe toti la venire si la plecare: face cu manuta in semn de “buna!” in special taticilor, iar mamicilor le surade cuceritor, in asa fel incat i-a topit pe toti! Nu protesteaza inca daca un copil ii ia jucaria din manuta ori din apropierea lui, ci se joaca la randul lui cu jucariile altor copii.
Pe langa sutatul in minge, ii place la nebunie sa se joace in nisip. S-ar juca o ora intreaga daca nu l-ar distrage alti copii. Are nisip chiar si in scutec, iar de curand a invatat sa-si scuture singur tenesii. Avem nisip in casa in oricare camera si din nefericire, nu il pot trage pe tot cu aspiratorul!

Canta pe doua voci: cand ii schimbam scutecul, avem cantecul de mare succes: “pam, pam, pa-pam/ pam, pam, pampam!”- o arie beethoveniana, daca nu ma insel. Asta- iarna ii cantam “Mos Craciun cu plete dalbe” pe doua voci: una mai subtire la un vers, apoi ceva mai groasa la al doilea vers si tot asa. Ca sa variem, am inceput si la “pam, pam” cu aceeasi inovatie, iar acum incepe singur sa-si cante pe doua voci, invitandu-le sa-l acompaniem.Acest “pam,pam” e diferit totusi de “pam- pam” pe care-l emite cand danseaza la mami in brate pe vreo melodie de la radio. La acest al doilea “pam- pam” ma prinde de dupa gat cu o manuta, iar cealalta o ridicam si o coboram impreuna, ca la tangou!

Face cu mana doamnelor si domnisoarelor de pe strada. E tare zambaret mai ales cu fetele tinere, dar si-a dat seama ca femeilor le place sa fie bagate in seama, asa ca trimite bezele, spune “pa!” si face cu mana oricarei tinere ce pare disponibila! La fel se intampla cu vecinele din bloc, dar presupunem ca lor le e drag fiindca-i singurul copil de pe scara. Din iulie insa, Matei il va detrona, caci va veni pe lume un plangacios de la etajul 4!

Concluzii:

Acum doi ani inca nu stiam cat de multe produse pentru copii exista, nu vizitam raionul scutecelor si borcanelelor, insa acum… de-acolo incepe shoppingul! Habar n-aveam de masuri de hainute, de varietatea de cereale, formule de lapte ori iaurturi pentru copii, scaune de masina cu isofix, scaune de masa sau saltea pentru patut! Nu cumparam reviste pentru copii si nu-mi faceam asa mari griji referitoare la ce mancam zilnic sau saptamanal, caci exista mereu portita de scapare: pizza acasa! Acum doi ani nu ma interesa atat de mult sa locuim intr-un cartier cu parcuri, nu acordam atentie masinilor parcate pe trotuar care impiedicau accesul carucioarelor si nu puteam sa inteleg cum isi pot lasa unii parinti copiii sa planga in autobuz, in parc, pe strada sau la magazin. Nu intelegeam nici cum poti lasa un monstrulet sub 15 kilograme sa-ti faca nervii prastie fara sa-i dai una la fund si sa-l trimiti in camera lui sau sa-l pedepsesti!

Acum un an si jumatate am descoperit ca bebelusii nou- nascuti nu dorm non- stop, ci au cateva ore bune legate in care trebuie tinuti ocupati, chiar daca orele acelea sunt in creierii noptii, netinand seama de programul parintilor sau de vecinii care se duc la serviciu! Am aflat ca-i mai bine sa nu-i pun caciula pe cap in casa, ca nu trebuie sa-l infofolesc prea tare; am aflat ca un copil mic- mic trebuie scos afara la aer zilnic, indiferent de cate grade sau cat chef au parintii; am aflat ca nu le trebuie atat de multe jucarii sofisticate daca mami si tati sunt dispusi sa se joace cu el ori sa-l implice in activitatile lor. Acum un an si jumatate mi se parea imposibil sa plec intr-o calatorie cu copilul, dar dupa cateva mii de kilometri si dupa cateva iesiri din tara, mi s-ar parea absolut nefiresc sa-mi las copilul altundeva!

Acum doi ani nu intelegeam cum poate un copil atat de mic sa-ti schimbe viata, insa numai traind experienta, poti sa tragi concluziile corecte!

Nu am cum sa spun ca a trecut timpul repede, caci recitind unele parti ale jurnalului lui ori revazand fotografii de anul trecut, imi amintesc fiecare zi cu lux de amanunte, cu trairi si senzatii, cu emotii si parfumuri, cu nervi si plansete, cu mici achizitii specifice varstei si mari bucurii datorate recunostintei ca avem un copil intreg, sanatos, frumos, fericit si perfect!

La multi ani lui Bobo si tuturor celor care ne citesc!

(P.S: nu l-am aniversat cu torturi, surle si trambite, ci doar l-am pupat de “la multi ani!”, insa 18 luni sunt considerate un fel de cifra rotunda, menita a face regresii in timp)

Bobo a 19 luni

Da, pe 15 a implinit 19 luni. Sunt 19 luni de cand ne minunam, ne descoperim unii pe altii, ne induiosam si ne miram in fiecare zi cat de bine e sa fim trei! Pentru ca cei trei membri ai familiei au personalitati diferite, iar dintre toti, personalitatea numarul 1 este el, domnul Bobo.

Am fost la bunici si a stat numai pe-afara. Intra in casa doar ca sa-l schimbam, sa-l salute pe tati care lucra la calculator ori ca sa dorma. In rest, a stat doar prin curte, unde s-a catarat, a explorat, a tras de diverse chestii, a bagat manutele in toate recipientele cu apa, a facut tumbe prin iarba; s-a urcat pe scara si de acolo a fost urcat pe casa; a cules mere din pom; a adunat mere de pe jos, le-a pus in galeata si apoi le-a scos ca sa le arunce; a fost plimbat cu roaba si a studiat intens mecanismul care face roata sa se invarta; s-a jucat la nisip- pietris si a tocit lopatica in doua zile; s-a catarat pe toate scaunele cu scopul de a bea apa din pahar (nu prea i-a iesit: mai mult de jumatate a ajuns pe tricou, dar senzatia a fost placuta, caci vremea l-a ajutat chiar sa se bronzeze ca tracoristii); a studiat pet-uri de toate marimile si formele, a cerut borcane pe care le uita apoi prin curte; a batut mingea, a spart baloane, a ramas singur cu bunicii.

Cand a ramas singur cu bunicii, a fost un model de cumintenie: ramas in curte, nici nu a observat ca lipsim; intrat in casa, i-a rearanjat bunicii colectia de Sandra Brown, apoi la 11 si-a luat sticluta de lapte, s-a catarat in pat si dupa pupicelile regulamentare, a adormit ca un ingeras.

Acum se catara pe orice prinde: deja poate sa iasa din patut punand un piciorus si ridicandu-se in manute. Tot in manute se prinde de pervazul geamului si se trage in sus. Se catara pe polita debaralei, ca sa citeasca ziarele mai vechi pe care le strangem cu gandul sa le ducem organizat la gunoi. A ajuns in al treilea sertar al dulapului facand doar doua miscari. Se prinde de marginea chiuvetei si se trage tot in manute. Mai nou, acum vreo doua zile a escaladat cada: ii pusesem niste apa intr-un lighean pe balcon, iar cand s-a racit, am aruncat ce ramasese neimproscat pe mocheta de el; suparat ca i-am golit ligheanul, a sarit in cada si ma certa agitand mopul.

Cam nici o usa de dulap nu mai sta la locul ei, iar dispozitivele de prindere a usilor de la gunoi de exemplu nu mai au nici un farmec: zgaltaie de usi si reuseste sa le deschida cumva. Usa de la frigider a scapat, caci e prinsa mult mai us decat ii ajung manutele. Insa e neinteresant frigiderul in perioada asta.

Ii place in schimb sa fie curat: dispare subit de langa noi si se aude susurul apei in baie: copilul nostru s-a dus sa se spele pe manute. Si nu doar pe manute: se spala pe gura, apoi isi trece o mana si prin freza, ca sa-si aranjeze parul. Dupa ce-i opresc apa si-l sterg, trebuie sa dea o ocheada in oglinda, unde-si tuguie gurita si spune plin de emfaza: “Boooo- booo!”. Apoi porneste inapoi spre scaunelul lui din sufragerie.

Cand serveste masa, foloseste scobitoarea pentru impungerea bucatelelor de carne, cascaval, branza sau castraveti. Le duce delicat la gurita si de putina vreme am inceput antrenamentul cu lingurita. Nu nimereste mereu gurita si-i mai cade, insa e zelos si incearca iar!

Nu am inceput inca antrenamentul la olita, gandindu-ma ca-i prea mic. In plus, scutecele sunt asa de practice!

Despre vorbit: stie cateva cuvinte si le foloseste corect. De multe ori se enerveaza explicandu-mi ceva in limba lui si plange sau devine frustrat. Intelege semnificatia lui “nu”. dar o aplica dupa bunul lui plac, asa cum face orice copil (chiar si copilul din noi).

Altfel, e un bebe vesel, tot timpul in miscare, foarte curios si destul de independent, foarte inteligent si foarte nostim.

Bobo la 20 luni

Cifra rotunda, 20 luni inseamna ca bebe a implinit deja 1 anisor si 8 luni. Mai sunt inca vreo 4 luni pana pe 15 decembrie. Nu-i vom mai taia motzicul, iar nasicii vor avea propriul motzat pana atunci! Abia asteptam!

Minunea de 20 luni e un bebe (inca e bebe, parerea mea!) cu foarte multa energie, foarte rasfatat si foarte dragalas!

E in plin proces de completare a danturii (apare cea de-a treia maseluta, desi nu are nici un canin), in plina campanie de explorare a lumii inconjuratoare si mi se pare ca incepe s-o si inteleaga altfel: complex!

Avem o serie de noutati fata de luna trecuta:

– daca luna trecuta manca foarte afectat infigand scobitoarea in diverse bucatele, de data asta a invatat sa foloseasca lingurita la fel de bine; mananca rondele de banana cu lingurita, in rest orice alta mancare o serveste tot cu manuta;

– nu mai accepta sa-l hranesc eu cu lingurita, ci imi impinge mana, cerand totusi sa se autoserveasca; se mozoleste si murdareste mai putin fata de lunile trecute, insa tot trebuie sa fac ordine dupa el de fiecare data cand mananca;

– a inceput sa coopereze la jocuri: daca pana acum ocupatia preferata era sa strice/ darame ceea ce-i construiam din piese tip Lego, de putina vreme aseaza cuburile la locurile indicate, scotand un “a!” docent;

– canta si danseaza dupa imaginile de la televizor, incercand sa imite cuvinte sau chiar miscari;

– analizeaza si reproduce fidel cateva gesturi ale noastre: isi sprijina falcuta in mana, se scarpina in cap, desi nu e cazul, caci are par scurt- scurt;

– imi ofera mancarea lui atunci cand nu ii e tocmai pe plac ori cand ii cer expres lucrul asta;

– isi da jos pantalonii sau si-i pune pe el;

Stie ca telefoanele oferite nu-s bune de nimic, caci nu o poate suna pe “mamai”, chiar daca cele doua aparate au fost folosite de mami o vreme destul de indelungata (pana cand i le-a trantit odorul sau i le-a inecat).

In continuare ne cearta, asa cum facem si noi cu el. Striga “deoi” si “paaai” (asta-i patru), apoi il spune si pe “tei”, da’ mai rar. Nu vrea sa raspunda la intrebari simple: “cati ani ai?”; “ai nas?”, dar e foarte incantat sa-si arate parul, manutele si buricul. Numara cuburile, patratelele si orice alte jcuarii de pe balcon, dar o face in legea lui. Nu-mi fac multe griji cu privire la vorbit, caci si cu dintii a inceput mai tarziu. In plus, e posibil sa inceapa sa vorbeasca atunci cand va pronunta corect cuvintele. Canta si lalaie toata ziua, asa ca nu-i nici surd, nici tantalic. Pur si simplu e incapatanat si nu vrea sa repete!

Bobo la 21 luni

Am scris “19 luni” din greseala! Trece timpul repede, dar stiu ce a facut aproape in fiecare zi! Recintind vechile postari, imi amintesc de sentimente, de mirosuri, de pielea lui catifelata si mangaiata de soare, de buzele tuguiate intinse ca ofranda de pupat la culcare,  de rasfaturi, alintaturi, lacrimi si de fericirea pe care o traim inca de cand am aflat ca-l vom  avea! E un bebelus care se dezvolta normal, care se comporta normal, dar care mi se pare minunat si unic, fiindca-i al nostru si-l iubim mai mult decat imi puteam imagina vreodata ca-mi voi iubi copilul!

Ce face domnul Bobo? Pricepe mai multe lucruri, repeta mai multe cuvinte. Isi duce singur scutecul la gunoi, cere ceai si uneori cere si de mancare. Are in continuare un program destul de fix la mancare si somn, insa de vreo doua saptamani doarme la pranz doar dupa ce trage cateva reprize de plans. Am incercat sa-l las sa planga si dupa 45 minute m-am saturat! Nu se opreste! E un plans rasfatat, fara lacrimi si fara motiv!
Azi a adormit plangand in bratele mele dupa ce jumatate de ora a pendulat intre dormitor si sufragerie, nestiind nici el ce sa faca: s-ar fi urcat pe canapea, sa se uite la teve, dar a revenit in patul lui mami si tati; de acolo s-a dat jos si a cerut in patutul lui. Nu i-a convenit si in urmatoarele doua secunde s-a dat jos, a plecat in sufragerie si a revenit in dormitor. A repetat traseul de cateva ori, totul petrecandu-se cu un zgomot de fond enervant: un fel de planset fara lacrimi, apoi niste balmajeli, vreo doua urlete…

Era obosit, dar nu vroia sa doarma. Asta se intampla zilnic!

Am incercat de toate: i-am modificat ora de somn de la 2 si l-am lasat sa se culce cand l-o lua somnul: la 4! A dormit 2-3 ore: intr-o zi nu-l puteam trezi, in alta l-am lasat sa se trezeasca singur, in alta zi s-a trezit dupa o ora, iar alta data a plans mai mult decat sa doarma.

Pe urma am incercat varianta cu chematul lui tati in dormitor: toti trei in pat! Bobo ne-a lasat singuri in pat, iar el a inceput sa colinde prin casa, sa scotoceasca prin sifoniere, sa se duca la teve, sa se tavaleasca pe covor…

Am incercat si varianta cu pusul in pat si interzisul sa coboare de acolo!

Da, am incercat si varianta adormirii lui leganandu-l pe perna! Nu, nu sta!

M-am cocotat la el in patut si am ramas langa el, sperand sa adoarma!

I-am dat Nurofen, crezand ca-l dor dintisorii!

Am incercat tot felul de tertipuri in astea doua saptamani de cand tot protesteaza la somnul de pranz!

E el intr-o pasa mai proasta sau erup ceva masele! Cert e ca incepe sa se impotriveasca unor lucruri pe care pana acum le facea in mod obisnuit.

Ne ajuta la treburile casei: de acum vreo doua- trei luni imi cere servetel ca sa stearga daca a varsat ceva pe jos, dar de cand avem gradina, copilul meu pune mana pe cazma si vrea sa sape si el florile! Ne imita gesturile si unele activitati. E atat de nostim, incat ma pufneste rasul tot timpul! El o ia in serios si vreau sa-l incurajez, dar e asa de dragalas!

Ah, era sa uit! Mai face ceva: incearca sa se imbrace si sa se incalte singur! Cu imbracatul a lasat-o balta cand am inceput eu cu explicatiile, dar cu incaltatul inca se incapataneaza! Culmea e ca de multe ori nimereste sa-si puna papucii corect! Copilul meu si-a pus in cap sa devina independent si e incapatanat cat incape! Asa descopera el lumea noastra, iar eu nu fac decat sa incerc sa-i inlesnesc aceasta!