Bogdan Horodincă (inițiatorul proiectului) a punctat “legea oglinzii” și ne-a condus spre conștientizări noi referitoare la modul în care oglindim ceea ce simțim ori ceea ce vrem să transmitem. A folosit multe exemple clare și a avut răbdare cu fiecare dintre noi să-și dea seama de drumul pe care este. Mai mult decât atât: este acel drum unul de creștere personală sau nu prea?

În ceea ce mă privește, am fost provocată să-mi fac o listă cu 50 de calități. Începând propoziția “Eu sunt…”, trebuie să-mi sondez interiorul și să-mi găsesc cel puțin 50 de calități pe care le cred despre mine. Nu e chiar o laudă de sine, ci o conștientizare a valorii pe care o avem.

Ionel, un pariticpant, a dus provocarea la nivelul următor: să ne expunem lista pe grupul whatsapp (ori facebook) și probabil la următoarea întâlnire vom analiza câteva dintre calitățile în care credem cu tărie! Jocul poate începe oricând, provocarea a fost aruncată pe undele online-ului!!

Personal, am găsit o imagine care se “asortează” foarte frumos cu cercul restrâns de participanți și reunește caligrafia+ o vorbă cu tâlc: “Nu vei fi mereu motivat. Trebuie să înveți să fii disciplinat.” Cred cu tărie că ne pierdem motivația pe parcurs dacă drumul este prea lung. Ori drumul spre sine este așaaaaaa de lung! Trebuie să fim disciplinați și întâlnirile din ziua și ora stabilite îmi dau disciplina de care am nevoie! O rutină în exterior va deveni interiorizată după ce o practici de suficiente ori. Îmi plac întâlnirile de miercurea dimineață pentru că-mi au o energie bună cu care să-mi continui săptămâna și mă fac să mă gândesc la mine însămi.

Cât despre mine, țin să anunț că îmi continui călătoria caligrafică (tot la bucle sunt), țin rutina exercițiilor fizice la stepper (500 pași dimineața, 500 seara); am introdus mesele de prânz și seară formate doar din salate (am descoperit așa multe soiuri de salată ambalată!); îmi urmăresc mentorul, citesc mai puțină beletristică, dar selectiv (thrillere).

Pentru cursul ToastMasters de seară m-am surprins încă de luni așteptându-l cu bucurie: e atâta freamăt, așa de multă energie pozitivă ce se degajă dincolo de ecrane, sunt atât de mulți oameni care sunt dispuși să-și împartă cunoștințele, e așa de multă veselie! Sunt așa de zâmbăreață de când i-am cunoscut, încât mi se ridică involuntar colțurile gurii când spun în minte “toastmasters”!

Fiecare membru are un rol bine stabilit din ședințele anterioare. Este un președinte al clubului care închide și deschide ședințele, rostește discursuri de bun- venit și încurajează. Apoi mai este un maestru al discursurilor acelei ședințe, un fel de coordonator al întâlnirii care stabilește momentele în care fiecare dintre participanți va lua cuvântul și face acest lucru foarte abil. Cei 2-3 candidați ai discursurilor pregătite își susțin tema, apoi câte un evaluator pentru fiecare din ei pregătește un comentariu bazat pe punctele bune ale discursului, apoi părțile care necesită îmbunătățiri și laudele de final. (Am înțeles că se numește “tehnica sandviș”: laudă+ critică+ laudă, tehnică pe care trebuie s-o exersez întâi cu soțul din dotare, apoi cu apropiații și să ajung în viața profesională! )

După discursurile pregătite, urmează un moment educațional prezentat cât mai nostim și atractiv de un alt participant. La cele 3 ședințe la care am participat am prins idei valoroase, însă fiind multă informație aflată în scurt timp, nu am avut timp s-o decantez, nici s-o aplic. Am retinut ideea unui “fir roșu” al povestirii, am priceput rolul pauzelor logice din discurs și am aflat despre gestică, mimică și gimnastică mimico- gestuală. Super nostim exemplificată de o participantă care=mi este mentor de discurs!

Este apoi enunțat “cuvântul zilei”+ explicația: se alege un cuvânt care trebuie rostit în fiecare dintre discursurile improvizate, cel puțin o dată.

Urmează apoi partea super nostimă a întâlnirii: un participant este maestrul discursurilor improvizate și are pregătite 6 idei nostime pe care ceilalți “croșetează” un discurs de maximum 2 minute. Temele sunt diversificate: au fost banii, a fost despre plictiseală și la prima ședință nu știu exact despre ce a fost vorba, pentru că eram concentrată pe “ha, ha, ha” și “hi, hi, hi”. Sigur, probabil temele pot fi și serioase, însă e un club la care oamenii vin voluntar, după orele de serviciu și în mod sigur toată lumea caută să se relaxeze!

Se face la final un tur de forță în care fiecare dintre “ofițeri” își prezintă observațiile: gramaticianul verifică dacă s-a folosit cuvântul zilei și face observații gramaticale sau referitoare la ticuri verbale; consilierul de mimică și gestică își expune observațiile, dă sfaturi și apreciază participanții; la fel face numărătorul de “ă-uri”, sarcină pe care am deținut-o la a treia ședință, numărând câte “ă-uri” a rostit fiecare participant. Sarcinile date cresc conștientizarea participanților, le dau de lucru pe parcursul întâlnirii, fiecare ocupându-se de câte o bucățică a lui și achitându-se exemplar de sarcina primită. Se rotesc apoi rolurile în alte ședințe, diversificarea aceasta având drept rezultat dezvoltarea simțului critic, a acuității vorbitorului și desigur, distracția.

Este distractiv, e plin de energie și e un mediu pozitiv care mă scoate din confortul pe care-l aveam. Mă solicită, mă îngrozește faptul că săptămâna viitoare va trebui să țin un discurs liber despre mine în 4-6 minute, dar mă și provoacă să repet atât de mult, încât va părea spontan! 😀 😛 <3

Vara asta cred că mi-am găsit cele mai bune două proiecte de până acum: caligrafia și ORATORIA!

P.S: Ne-am dus spre Lempeș să vedem cometa Neowise, dar era prea înnorat. (Sau nu mai aveam dorințe disponibile de pus?)

xoxo <3