La străbunici
Tradiţionala vizită anuală a străbunicilor odorului s-a petrecut mai devreme anul acesta! Am mers să-i vedem în primul uikend din iulie, deşi în anii precedenţi ne lăsam aşteptaţi până prin august.
Acum s-au nimerit mai multe evenimente: a venit un unchi de prin străinătăţuri, iar noi suntem în curs de mutare în Argheal (merem la Cluuuuuj cu serviciul domnului tati).
Mi-am redescoperit prietenii din copilărie pe facebook fix în săptămâna dinaintea plecării, iar regăsirea fizică a unei prietene a fost fix ce se potrivea mai bine. Aşa de mult timp a trecut de când eram copil! Aşa de mult s-au schimbat locurile, oamenii şi tot ce însemna copilăria mea, încât abia acum realizez că au trecut mai bine de 15 ani de când nu mi-am revăzut prietenii. 15 ani de când nu mai sunt copila care credeam ieri că sunt!
Toţi tinerii satului s-au refugiat în Italia şi au înfiinţat acolo o comunitate. S-au chemat unii pe alţii şi preferă să muncească pentru alţii pe euro decât să se întoarcă să fie trataţi superior de un şefuleţ numit politic sau într-o funcţie pe care i-a cumpărat-o mami. Îi admir pe cei care spală vase într-o pizzerie şi se bucură de o viaţă modernă, în detrimentul celor rămaşi acasă pe salarii mari care-şi duc copiii la Mamaia, la Sinaia şi seara la terasele de cartier ori mall-urile care abundă de domnişoare ieşite de la solar în căutarea unui sponsor ocazional.
Am revăzut berzele atât de dragi în copilărie.
Piticotul a fost cuminţel la străbunici, deşi nu i-a recunoscut. N-a prea socializat, dar s-a lăsat admirat. A alergat găinile bunicii mele, a mângâiat căţelul şi a rămas impresionat de cele 4 vaci ale bunicului (plus doi viţei!), de porci şi mai puţin de berze!