1,2,3!
- Când mă supără odorul ignorând să-mi asculte vreun sfat, îi dau un fel de timp de gândire:
– Urcă în pătuţ, te rog!
– Nuuu putuci!
– Du-te la pătuţ! 1….. 2……….. 3!
Zilele trecute, piticot s-a manifestat întocmai:
– Mami, pune capul jos! 1,2,3!
(El m-a numărat! Pfffffffffffff… Am pus capul jos, am stins lumina şi n-am mai mişcat!)
- Am plecat cu piticot de-acasă. Am aşteptat autobuzul cuminţi, iar pe la jumătatea drumului m-a întrebat dacă mergem la grădiniţă. Daaaaaa, chiar ne îndreptam spre Stupini, la grădiniţă! A recunoscut traseul, deşi nu-l mai plimbaserăm pe-acolo de vreo două luni şi nici nu-i spusesem de intenţie, tocmai ca să-i studiez reacţia! A numărat pe la grădiniţă tot: animăluţe, pietricele, pioni de la jocul “Piticot”, biscuiţi şi creioane. Se fac bagajele la grădiniţă, căci se va muta în incinta şcolii, iar noi am mers la împachetat!
- Mergem la Bucureşti cu prilejul participării la o nuntă. Eu şi soţul plănuim să ne lăsăm odorul în compania bunicilor pentru 2-3 zile şi să mergem singuri într-o scurtă excursie. În felul acesta, fiul nostru sper că va înţelege că bunicii ne sunt rude şi nu le va mai striga pe toate doamnele mai în vârstă din jur: “Buniiiii, te iubesc!”. O iubeşte pe doamna de serviciu de la grădiniţă, dar şi pe bunica Sabinuţei, prietena noastră de unde ne luăm laptele de vacă în fiecare miercuri si vineri.