Sasha, vino aici!
Mi se intampla de foarte multe ori sa merg in parc la plimbare cu bebelusul si sa aud: “Sasha, vino la mami! Sasha! Sasha, nu te duce acolo, vino la mine! Sasha, vino incoace!”. Pana azi, Sasha era un caine frumos, un cocker roscovan, mare si bine intretinut, frate al inca vreo 3 exemplare.
Azi am aflat ceva nou: Sasha e si un copilas de vreo 2 ani, nepotul doamnei cu cainele. Iar mama lui stie aceleasi cuvinte ca si stapana cainelui: “Sasha, vino aici!”, “Sasha, nu te duce acolo! Vino la mami!”.
OK, trecand peste faptul ca numele cainelui este si al copilului (sau invers), ambele cucoane isi duc odorul in parc doar pentru a sta langa fustele lor. Nu am priceput niciodata de ce mamicile si bunicile isi duc odraslele in parc pentru a si le tine langa banca lor, langa fusta lor si langa celelalte doamne cu care sparg seminte.
Parcurile sunt de obicei niste oaze de verdeata in care copiii ar trebui sa se zbenguie: sa alerge, sa bata mingea, sa sara si sa se bataie, sa urle si sa-si consume energia pe care acasa, intre 4 pereti nu o pot exersa fara a incasa scatoalce ulterior. In parc ar trebui lasati sa urle, sa zbiere, sa alerge si sa bata mingea, nu sa stea langa fusta lui mami care povesteste telenovela si comenteaza stirile de la ora 5.
Bine, tantiile astea o barfeau cumnata uneia dintre ele, dar ideea e aceeasi: ele stau pe banca si foarfeca pe toata lumea spargand seminte, iar copiii nu se pot indeparta mai mult de un metru, pentru ca vor suporta isteriile femeii!
Copii aceia merg pe urma acasa, unde alearga, tipa si sparg obiecte din neatentie pentru ca in parc au stat ca niste mici statui langa mamicile si bunicile lor. Acum inteleg ce-i ala copil cu exces de energie! La fel si cu copiii care dimineata sunt adusi cu masina la gradinita/ scoala, seara sunt luati cu masina acasa si nu se opresc decat in trafic, la cate un stop.
La fel si cateii. Sasha asta nu se putea indeparta sa miroasa vreo coada de catea, ca doamna care-l avea in grija incepea sirul: “Sasha! Sasha, vino aici! Sasha, treci la mine! Sasha! Sasha, vino la mami! Sezi! Sasha, sezi!”. Bietul caine! Acum inteleg de ce unii dintre ei se pierd, fugind de langa fusta care le-a dat sa manance si care ii tine legati cu o lesa invizibila de banca unde sparg ele seminte.