Gogosile predelene
In momentul de maxima inspiratie de azi (a se citi: in camera unde pana si imparatul se ducea singur!), pe cand citeam Chira Chiralina a lui Panait Istrati pe un eBook primit cadou de sotul meu (si facut cadou mai departe mie), m-a lovit o foame teribila/ un chef nebun de gogosi. Adica Adrian asta trebuia sa se duca la balciul de la Slobozia ca sa vanda gogosi, iar eu stiu la Predeal niste gogosi dementiale cu miere si nuca!
Am umflat gansacul de pe covor (se juca, ingerasul mamei!), l-am imbracat in costumul de schior (de care-l dezbracasem cu vreo juma’ de ora inainte, cand veniseram de afara) si am facut o excursie spre orasul situat la cea mai mare altitudine din tara. Ne gandeam sa dam o raita pe partie, sa ne bulgarim si sa plimbam manzuletul cu sania, da’ nenicii de la organizare nu dadusera drumul la curent! Cativa turisti se indreptau spre partiile care anul trecut erau luminate, pline de zapada si de saniute, insa anul asta nu s-a aflat ca a nins in decembrie. Se intorceau tristi, ca si noi si se reorientau spre restaurante.
Ne-am luat gogosi cu ciocolata (era finetti toata ziua!) si cu gem- cam reci si cam de azi- dimineata, da’ am mai declarat ca am sarcina simpatetica (sora-mea e destinatara celui de-al doilea ticker- cel de sub elefantel)!
Cred ca o sa ma apuc eu sa fac gogosi de-alea adevarate, de care ni le taia mama cu paharul cand eram copii sau de-alea de care bunica le punea in zahar sub forma de cristale si carora le zicea “scovergi”.
P.S: ce dor imi e de Dunkin’!!! Cand eram mai tanara era unul la Unirii! Pe urma am gasit la Sofia si la Berlin, mi-am adus aminte de tinerete, cand in prima saptamana de la salariu imi luam gogosi! Erau scumpe atunci, sunt scumpicele si acum, pline de calorii, da’ asa de buneeeeeeee…!