Despre plural
conform unei maxime, “cand se naste un copil, ia nastere si o mamica”, adica o data cu evenimentu’ nasterii brotacului urlator, capeti alt statut social. Ok, sunt de acord!
Da’ nu sunt de acord cu tendinta asta de a te solidariza cu bebelusul in trairi si in experiente, raspunzand la plural de fiecare data. Nu-s de acord cu exprimari de-astea: “Ne cresc doi dintisori!”, de parca si mamei ii erup dintii simultan cu copchilu’ din dotare; “avem 8 kilograme deja”(mi-e greu sa cred ca 2 persoane, dintre care una e adulta, pot cantari atat), “papam laptic de la mami inca!” (bebelusul si mai cine????? chiar si mami??), “dormim singurei in patutul lui”- asta e o chestie care sfideaza regulile limbii romane.
Mda, exprimari de-astea le tot intalnesc in parc si ma jeneaza un pic, de-aia imi vars frustrarile pe-aci!
Ieri, o mamica ii povestea alteia: “ne-am luat bicicleta rosie, ca am fost cu ea la Real si nu am putut sa plecam fara!”, iar bicicleta nu avea doua cadre, ci era una de copilas. Trecand peste chestia cu mersul la shopping si intorsul acasa cu baloane, papusi si alte chestii, ca face odrasla crize isterice, ma tot intreb de ce simt mamicile nevoia sa braveze, folosindu-se de propriile odrasle.
Gata, mi-a trecut! E cald afara si “urlam” din patut, ca vrea in brate!