Izbanda familiei Rougon
Primul roman din ciclul Rougon-Macquart
I. Micul si retrasul oras Plassans, prototip al unui intreg neam, va fi martorul unor evenimente istorice.
Maidanul Saint-Mittre este locul unui fost cimitir. Satenii muta locul de veci in partea opusa a orasului, iar osemintele scoase la iveala de sapaturi iau drumul unei gropi comune din noul asezamant. Pe terenul fostului cimitir se face un fel de piata, pentru ca apoi sa fie transformat intr-un santier de lemnarie. Copiii satului folosesc santierul ca loc de joaca, iar indragostitii ca loc de plimbare; tiganii in trecere spre alte locuri folosesc maidanul pentru casele lor ridicate la repezeala, pline de mizerie si copii, de paduchi si ocupatii misterioase.
Intr-o dumica, pe la 7 seara, un baiat frumos de 17 ani ia calea maidanului Saint- Mittre, ascunzand sub haina o pusca. Acest tanar ascunde arma sub o gramada de lemne si se aseaza pe o veche piatra de mormant ca un fel de banca, in asteptarea Miettei. Dupa putin timp apare si tanara de 13 ani, prietena si confidenta lui Silviere. Fata afla ca el va pleca a doua zi sa se alature rasculatilor campati langa un orasel din apropiere.
Cei doi se invelesc in mantia calduroasa a Miettei si pornesc la plimbare, alaturi de alti indragostiti care folosesc maidanul Saint-Mittre pentru intalniri. Dupa ce ajung la moara, apuca un alt drum, pe malul Viornei, unde intalnesc cetele de rasculati. Acestia erau organizati in contingente, mergeau pe randuri de cate 8 oameni si cantau “Marseilleza”.
Silviere si Miette se alatura grupului, iar un vanator o recunoscu pe fata si o apara, spunand ca Chantegreil, tatal ei era un vanator bun si ca ajunsese la ocna pentru ca jandarmul pe care-l ucisese il amenintase, la randul lui. Incurajata de vorbele bune si blande ale vanatorului, fata ia steagul rasculatilor si propune sa-l poarte ea, iar pelerina intoarsa pe partea interioara, rosie, ca si gluga oprita la jumatatea cocului ii dau maretia Feciarei Libertate. Astfel, fata ia decizia sa se alature rasculatilor, purtand drapelul republicii.
II. Orasul Plassans este o subprefectura de vreo 10 mii de suflete, impartit in 3 cartiere, fiecare din ele formand un mini-orasel, cu biserici, parcuri, locuri de plimbare si cladiri ale statului. Cartierul nobililor este numit Saint- Marc si este un fel de mic Versailles cu castele, cladiri vaste, gradini mari si geometric ingrijite, cu terase duble si privelisti minunate. Al doilea cartier este vechiul oras, in care-si duc viata muncitorii, negustorii si oamenii saraci si harnici. Cel de-al treilea cartier este nou si este locuit de burghezii noi.
Nobilii sunt oameni circumspecti, care nu se viziteazaa nici intre ei, vara stau in castelele de langa Plassans, iar iarna se inchid in case, primind din cand in cand cate un preot. In rest, tot timpul se baricadeaza in castele si observa pe furis trecatorii. Burghezii, in schimb, participa la seratele date de subprefect, viseaza sa dea si ei serate, le vorbesc muncitorilor intr-un mod camaraderesc si discuta cu taranii despre recolta, de parca ar munci cot la cot. Muncitorii sunt o clasa aparte, care traieste in liniste si lucreaza cu harnicie, visand la imbogatire. Dar duminica, toate cele 3 clase sociale ies la plimbare pe Sauvaire, intalnindu-se si privindu-se.
Intre fiii de taran, Pierre Rougon va juca un rol important, datorita unor imprejurari speciale. Familia dupa mama se numea Fouque si era foarte harnica, cultivand legume si aprovizionand un intreg cartier. Adelaide era singurul descendent al acestei familii care se stinsese. Tatal ei murise nebun, iar dupa 6 luni fata se casatori cu Rougon,un taran necioplit, venit din Alpii de Jos. Adelaide nascu dupa un an de casatorie, iar la scurt timp sotul ei muri din cauza unei insolatii; dupa un an de doliu, despre femeie se afla ca avea un amant, ceea ce uimi si scandaliza intreg cartierul. Era contrabandist si braconier, vecin cu proprietatea Adelaidei. Bea cu o incapatanare uimitoare, disparea de acasa cu saptamanile si se intorcea cand vroia. Macquart era groaza femeilor din mahala; in varsta de 30 de ani, parea de 50 si ii erau puse in spate multe crime si grozavii, dar nimeni nu putea sa-l invinovateasca fatis de nimic.
Adelaide ii nascu lui Maquart intai un baiat, apoi o fetita, desi nu erau casatoriti. Fiul legitim, Pierre Rougon crescu o data cu copiii din flori: Antoine si Ursule. Dupa o vreme, Adelaide facu o poarta in zidul dintre ea si Macquart, iar cartierul se scandaliza din nou. Copiii cresteau in libertate absoluta, devenind mici fiare, facand mici ticalosii de care mama nu se sinchisea. Pierre era ceva mai echilibrat si ii domina pe ceilalti doi frati ai lui. Antoine avea caracterul tatalui, placandu-i sa bea si sa vagabondeze, iar Ursule mostenise atacurile de senilitate ale mamei, precum si firea ei nervoasa. Adelaide disparea zile intregi de acasa cand se intorcea Macquart, apoi reaparea batuta si fericita. Zarzavagiul caruia Adelaide ii incredintase pamantul ii insela, dandu-le doar o mica parte din ce li se cuvenea, insa femeii nu-i pasa.
La 17 ani, Pierre intelese ca el este singurul copil legitim, ca fratii lui nu fac nimic altceva decat sa-i consume averea, iar comportamentul depravat al mamei il discrediteaza. De aceea incepu sa se gandeasca la un plan cu ajutorul caruia sa scape de aceste capuse si sa ramana singurul stapan. Incepu cu mama sa, pe care o judeca si o tintuia cu privirile pana cand aceasta ajunse molateca in mainile lui, exercitandu-si vointa doar cand Macquart aparea si pleca la el. Pierre scapa de armata, ca unic fiu si intretinator al unei femei vaduve, dar Antoine pleca in armata. Concediase gradinarul care-i insela si adusese un om in care avea incredere; masura paine si vinul celorlalti din casa. Ursule se marita cu un muncitor palarier, Mouret care se indragostise de fata si in scurt timp plecara din Plassans, nemaisuportand barfelile pe seama soacrei.
Pierre primi curand un ajutor nesperat din partea soartei: contrabandistul Macquart fu adus mort si inmormantat in Plassans, iar mama-sa, muta de durere, se muta in cocioaba lui, lasandu-si fiul singur stapan. Acesta vandu gradina si cu banii astfel obtinuti tintea sa faca o casatorie buna: pusese ochii deja pe Felicite Puech, ai carei parinti aveau un magazin pe care Pierre spera sa-l poata reabilita cu banii lui, mai ales ca se intrezarea falimentul viitorilor socri.
Pierre specula dorinta vecinului de a pune mana pe gradina lor si obtinu 50 de mii de franci pe lot. Afland insa ca Adelaide este singura mostenitoare a averii si datorita faptului ca Macquart isi recunoscuse fiii, fratii lui aveau dreptul la o cota-parte, Pierre o lua pe mama-sa la notar, o puse sa iscaleasca o chitanta conform careia primise intreaga suma, iar el se duse in casa familiei Puech ca un salvator.
Felicite era o tanara de 19 ani, urata, dar foarte ambitioasa: vroia ca intr-o buna zi s-o invidieze intreg cartierul, cand si-ar fi ridicat sotul si ar etala toalete luxoase. Ghicise in Pierre un om intreprinzator si spera ca e moale, incat ea sa-l conduca din umbra. Femeia specula pretul uleiului de masline si castigara o avere buna. Parintii ei se retrasera, fericiti ca pot trai ca rentieri, iar intregul magazin ramase tinerilor casatoriti, insa norocul nu mai era de partea lor.
Felicite era ingrozita ca dupa 30 de ani nu se imbogatisera, ba din contra: daduse nastere la 3 baieti si 2 fete, iar inventarul anual acoperea doar strictul necesar. De aceea, ambitioasa femeie vru sa se ridice prin copiii ei: cei 3 baieti fura dati la liceu, la Paris, iar Rougon se mandrea ca are copii scoliti, baietii tutuind pe fiul primarului, al subprefectului si ai catorva nobili. Dupa un timp, ei au fost dati la facultate, doi urmand dreptul si unul medicina. Dar dupa ce absolvira, ei revenira in Plassans, nereusind sa faca mare lucru. Felicite se vazu zdrobita crunt de soarta.
Baiatul cel mare, Eugene pleda la barou, dar in ciuda celor 40 de ani, era considerat ca vorbitor greoi. In cele din urma se hotari sa plece la Paris, avand in buzunar doar 500 de franci, sperand sa plece un popor intreg sub vointa lui.
Aristide, un alt baiat avea visele de marire ale maica-sii: visa zilnic sa devina milionar, sa locuiasca in palate si sa aiba butoaie de aur. Intors de la Paris dupa 2 ani si ca urmare a faptului ca nu trecea nici un examen, Aristide fu rapid insurat si instalat langa parinti, insa firea lui destrabalata il obliga sa fuga de la birou si jucand la club banii dati de nevasta-sa. Angele, sotia lui Aristide era topita dupa panglicile albastre si muschiul de vaca fript, insa ajuta la treburile magazinului, suplinindu-si sotul si traind in continuare sub acoperisul socrilor, gratie dotei de 10 mii de franci pe care o adusese. Dupa 4 ani, Pierre reusi sa le dea tinerilor zestrea inapoi, obligandu-i sa se mute, dar banii luati de tanara familie se imputinau si in curand Aristide trebui sa se angajeze la subprefectura. Maxim, copilul lor fu dat la liceu, iar Felicite ii platea pe ascuns intretinerea.
Fratele mijlociu, intre Eugene si Aristide era cel care urmase medicina si facea figura contrastanta cu familia lui. Pascal avusese studii stralucite la Paris, dar se intorsese la Plassans, placandu-i viata linistita de provincie. Se zvonea ca uneori cumpara cadavre de la groparii orasului, iar oamenii spuneau ingroziti despre el ca miroase a mort. Din cand in cand trimitea la PAris cate un memoriu si era foarte cunoscut intre savanti, ocupandu-se in cea mai amre parte a timpului de studiile sale si acordand consultatii oamenilor nevoiasi la preturi mici. Studia problema ereditatii, observandu-se pe sine si propria familie si extinzandu-si cercetarile incet. Oamenii il numeau “domnul Pascal”, fara a-l integra in familia de care se deosebea atat de mult.
La 50 de ani, Pierre si Felicite se retrasera din negustorie, adunand 40 de mii de franci. Scapasera de fete, Marthe si Sidonie, maritandu-le la Paris si Marsilia. Neavand suficienti bani din rente, inchiriara o locuinta pe o strada care despartea cartierul nou de cel vechi, astfel incat de la fereastra vedeau pamantul fagaduintei. Mobilele cu care se mutasera in cele 3 camere erau saracacioase, iar Pierre nu ingaduia inlocuirea sau repararea lor. Felicite batu cuie si repara tesatura scaunelor cu mana ei, primind invoire de la sotul ei ca in salon sa cumpere un tapet portocaliu, care alaturi de mobile, covor si draperii intregea imaginea unui salon galben, destul de placut, daca ramanea in semi-intuneric. Aici statea toata ziua Felicite si-si frangea mainile, sperand sa izbuteasca sa joace un renghi sortii si sa se imbogateasca.
III.