Dorinta unei moarte
Emile Zola
Roman de mica intindere (aproximativ 150 pagini), dar cu un mesaj adanc: o tanara femeie, Blanche de Rionne, in varsta de 30 de ani se afla pe patul de moarte. Fetita ei de 6 ani, Jeanne, se joaca nestiutoare langa mama indurerata ca nu are cui s-o lase in grija: domnul de Rionne este un om supus patimilor, o viitoare rea calauza.
Crezand ca va muri, Blanche o trimite pe Jeanne dupa tatal ei, ca sa-i dea ultimele dispozitii in ceea ce priveste cresterea si educarea fetei. Ramasa singura, aude un tanar plangand in spatele unor perdele: era Daniel, un tanar de 18 ani asupra destinului caruia Blanche veghiase. Orfan de ambii parinti, Daniel a fost inscris la o scoala si femeia se interesa de departe de destinul lui, trimitandu-i bani si sfaturi. Desi Daniel nu are o constitutie prea buna, Blanche ii incredinteaza pe patul de moarte grija fetei ei, urmand ca tanarul sa-si reverse recunostinta asupra micii fapturi.
In vreme ce doamna de Rionne isi dadea sufletul, sotul ei se afla la Julia, o cocheta amanta a lui. Ajuns la capataiul muribundei, cei doi soti isi cer iertare unul altuia, iar femeia moare surazandu-i fiicei ei, pe care o daduse in grija lui Daniel
Urmeaza inmormantarea trista si linistita, in care servitotii cortegiului funerar deplang firea linistita a doamnei de Rionne. Din contra, alti sluijbasi isi bat joc de ea, crezand ca tocmai firea linistita a fost cauza ratacirilor sotului. Daniel statuse in perioada priveghiului intr-o camera retrasa a casei doamnei de Rionne, dar o paraseste, dupa ce cativa servitori ii rad in nas si-i vorbesc urat. Inainte de a pleca, o intalneste pe Jeanne, dar fata incepe sa planga cand el ii vorbeste cu afectiune, asa ca Daniel paraseste domeniul confuz.
Gandindu-se la misiunea lui, ajunge in gradinile Luxemburgului, unde pe o banca intalneste un tanar muncitor, pe nume George Raymond cu care leaga o prietenie durabila. Cei doi vor locui o perioada impreuna, iar apoi George ii gaseste de lucru la o editura, unde trebuia sa traduca si sa compileze diverse texte. Foarte sarguincios, dupa o perioada de timp, el avanseaza la o pozitie de supraveghetor al colegilor lui. Vrea s-o revada pe Jeanne, dar tatal ei se mutase la Julia, iar pe fetita o incredintase unei surori.
Extravaganta sora a domnului de Rionne este casatorita cu un industrias, care in 12 ani va deveni deputat. In tot timpul acesta, Daniel lucra cu indarjire la editarea dictionarului. Prietenul lui incearca sa-i gaseasca altceva de lucru, dar Daniel se multumea cu locul de munca pe care-l avea si care-i permitea ca o data pe luna sa mearga la locuinta surorii domnului de Rionne, unde afla vesti despre micuta Jeanne. Un timp, la ei a locuit un prieten, Lorin, un baiat intrigant, care pandea ocazia de a se imbogati dintr-o data.
Intr-o dimineata, Daniel lua hotararea de a deveni secretarul domnului Tellier, care intre timp fusese ales deputat si avea nevoie de cineva care sa-i scrie sforaitoarele discursuri. Daniel indura furiile deputatului, dar si ale nevestei lui, care isi expunea toaletele extravagante in mod ostentativ in zilnicepe plimbari cu sareta si primea o sumedenie de propuneri indecente de la domnii care credeau ca se afla in fata unei prostituate. Dar cel mai greu i-a fost lui Daniel cand a descoperit ca Jeanne adoptase stilul de viata si stilul vestimentar al matusii ei. Incearca in felurite chipuri sa-i atraga atentia asupra greselii, dar fata ii rade in nas.
Cu ocazia unui bal dat de deputat, Daniel reuseste s-o faca pe Jeanne sa planga, atunci cand continua o istorisire a lui Lorin despre un jokeu care cazuse de pe cal. El continua povestea, spunand fetei ca mama nefericitului, in varsta de peste 60 de ani, aproape innebunise, vazand trupul insangerat al fiului ei. Acest spectacol morbid i se infatiseaza fetei in toata grozavia lui, prilej de lacrimi si de reflexii. Dar, din fericire, din ziua in care o facuse sa planga, Daniel incepe sa existe pentru Jeanne, care-l ignora, fiind dupa parerea ei, doar un angajat al unchiului.
In timpul verii, deputatul si familia pleaca la un conac. Departe de lumea mondena, cei doi reusesc sa se cunoasca mai bine, intreprinzand mici excursii in natura. Toamna, tatal Jeannei veni insotit de Lorin, care o ceru pe fata de sotie, spre disperarea lui Daniel, care-si dadu seama ca toata viata lui a fost indragostit de mica Jeanne.
Intre timp, ruinat si parasit, domnul de Rionne isi ducea amara existenta intr-o solitudine totala, asa ca planuia ca dupa casatorie, fata sa-l ia in grija. Acest gand era mai bland decat afrontul suferit cand, ducandu-se la femeia care odinioara ii fusese amanta, fu aruncat pe usa de chiar servitorul lui, avansat intre timp in grad de nou amant, deoarece avea ceva bani stransi.
Daniel o implora pe fata sa nu se casatoreasca, dar fata nu-i asculta explicatiile cu privire la comportamentul noului curtezan. In ziua nuntii, Daniel demisioneaza din functia de secretar al deputatului si se duce la prietenul lui,Georges. Ii destainuie acestuia secretul vietii lui: cum doamna de Rionne murind, i-o incredintase pe Jeanne, cum renuntase de buna voie la postul pe care-l ocupa in vremea cand lucra la dictionar, cum se angaja ca secretar in casa deputatului doar pentru a o veghea indeaproape, dar si cum fata ii nesocotise sfaturile.
Georges reuseste sa-i ridice moralul, amandoi redactand memorii savantesi obtinand succese rasunatoare in randurile savantilor. Erau primiti peste tot si aclamati, iar la o serata, Daniel o vazu pe Jeanne la bratul lui Lorin. Expresia fetei ei era aceeasi cu a decedatei mame: aceeasi suferinta adanc intiparita pe obrazul ei, altadata fraged si tanar. Lorin isi reluase vechile indeletniciri de holtei, fapt care nu putea decat sa o supere pe Jeanne.
Daniel o intalneste apoi pe Jeanne la o alta petrecere mondena, unde vede cu tristete destinul mamei implinindu-se in fiica ei. Dar, spre deosebire de blajina si indurerata mama, fata isi indreapta atentiile spre un oarecare filfizon, nou venit in tagma. Acesta a fost pentru Daniel semnalul ca fata era pe treapta decaderii; dar fata avea retineri morale, asa ca tanarul frumos toaletat nu a repurtat succese. In chinuri ingrozitoare, ii scrie Jeannei despre dragostea lui chinuita, despre durerea pe care o simte, caci nu-i e aproape, ii face declaratii de dragoste puternica, dar nu se semneaza, crezand ca ei ii va fi evident numele.
O viziteaza impreuna cu Georges dupa o saptamana si descopera cu durere ca Jeanne nu stia cine-i e admiratorul. Dupa alte trei luni, ii scrise din nou, o vizita impreuna cu Georges, care se indragosteste de Jeanne. Intre timp, doamna de Lorin ramasese vaduva, iar Daniel are o discutie lamuritoare: incantata de scrisorile anonime primite, fata se gandi ca Georges Raymond este autorul lor, drept pentru care-i marturiseste prietenului ca si ea se simtea atasata de Georges.
Revoltat si indurerat, Daniel accepta sa faca jocul Jeannei: il insoteste pe Georges la intalnirile cu ea, ba chiar ii spune prietenului lui ca de acum misiunea lui este indeplinita: ii promisese doamnei de Rionne ca va da de sotie pe Jeanne unui barbat care va fi mandru de ea. Si chiar pe Georges il alesese sa-i fie mire celei asupra destinului careia veghiase atat timp. Ii ascunde sentimentele ranite si-l incurajeaza sa-i faca vaduvei curte, iar el se retrage, bolnav de moarte, la malul marii, pe insula pe care o vizitase in vara de dinaintea casatoriei Jeannei.
Intr-o vreme, Jeanne aduse vorba despre scrisori, iar Georges descifreaza criptograma vietii lui Daniel: desi o iubea, o impinsese spre omul pe care ea il iubea, din naivitate, inchipuindu-si ca are sentimentele profunde evocate in scrisori. Pleaca, deci, impreuna la Daniel care, pe patul de moarte ii implora sa se casatoreasca. Nici chiar in clipa in care Jeanne ii declara ca-l iubeste, Daniel nu-si pierde cumpatul, ci le cere mainile, impreunandu-le si tinandu-le la pieptul lui pana cand isi dadu sufletul.
O voce cunoscuta de femeie il chema la ea, acum cand misiunea lui se indeplinise.
Sfarsit