Craisorii
Jokai Mor
I. Contele Ponthay Adalbert, membru al Camerei Magnatilor este un gradinar pasionat, avand un domeniu intins pe care-l ingrijeste cu dragoste si dedicatie vara.
Consilierul Regal Hruszkay Xaver Ferenc ii face o vizita pe domeniu. Acolo afla nemultumirea contelui: parintii lui lasasera prin testament o bucata de pamant unei foste curtezane, doamna Saromberky. Nici in ruptul capului, femeia care avea o fetita de 13 ani nu vroia sa-si paraseasca pamantul, desi contele reusise prin viclesuguri sa-i alunge pe toti ceilalti ocupanti ai caselor de pe domeniu.
Primejdia principala a comitatului o constituiau cei doi frati Tanussy: erau rivali, fiecare inconjurat de o banda de acoliti care puteau jura intotdeauna in apararea sefilor lor.
Domnul Hruszkay propune ca unul dintre frati sa fie invinuit pe nedrept de vreo nelegiuire pe care s-o fi facut fratele sau, in felul acesta supunand o parte a clanului Tanussy. De acest viclesug trebuie sa se ocupe contele, iar consilierul regal va avea grija ca pretul sa fie pe masura: alungarea curtezanei de pe proprietatea prietenului lui.
II. In drum spre Tanusvar, consilierul regal merge in urma carelor incarcate de marfa care se duceau la targ. Desi drumul era prea ingust, escadronul de 12 dragoni care-l insoteau reuseste sa faca fata unei turme de bivoli si boi alungati din urma de un nor de muste columbace, refugiindu-se pe un pod. Dar bovinele distrug cateva care.
O ceata de calareti in frunte cu Sajgato Hollofernes il intampina, dar consilierul ii indruma sa ajute oamenii ai caror care au fost rasturnate de turma innebunita. Ajuns la destinatie, contele Adalbert ii da judelui ordin sa gazduiasca escadronul in oras, iar crasmele sa fie inchise la miezul noptii. Ajungand la jude, un tigan scripcar il intampina ii canta un cantec batjocoritor.
III. In curtea prefecturii, contele e intampinat de Karako, un temnicer care ocupa si postul de intendent al cladirii si care are un defect de mers de la un accident. Si cum nici primsubprefectul, nici primnotarul, nici arhivarul, ba nici primpretorul nu erau in localitate, Ponthay Adalbert se instala in casa prefectului. Dar din pod se auzeau zgomote, iar Karako ii spuse contelui ca Rekuthy Barnabas si un preot sunt gazduiti acolo.
Contele ii pofteste la masa, insa preotul refuza, pe motiv ca posteste, fiind vineri. Barnabas insa, se infatiseaza in toata splendoarea lui: era un barbat mic de inaltime, dar colosal ca si constructie, prea lat in spate si cu capul rotund, fara gat. Insa desi inspira teama, el insusi era un fricos teribil.
Si pentru ca in timpul ospatului geamul a fost inchis si storurile lasate, cineva arunca cu obiecte in geam. Fricosul Barnabas afla, insa usurat ca nu era decat bucatarul consilierului regal, drept urmare veni si o a doua cina.
IV. Cu ocazia targului, Dabajko, carciumarul celui mai vechi han din Ungaria (“Soarele de altadata”) afla ca trebuie sa-si inchida afacerea la miezul noptii, caci asa erau dispozitiile consilierului regal. Hanul se umplu de lume, intre care domnul Moric, inginerul oficial al comintatului, care era un om foarte invatat: el repara ceasul crasmarului, dadea sfaturi oamenilor necajiti, pilule si prafuri, ba chiar ofera solutii pentru ceasul care arata ore diferite: sa-i fie scrise cifrele in sens invers, iar pentru anuntarea sferturilor de ora sa fie gasit un puscarias care sa fie legat de coada ciocanului ceasului intepenit, iar cand a trecut sfertul de ora, omul sa bata intr-un clopot.
V. Frumosul Tanussy Belizar (cu o pana neagra de cocor la palarie) isi face aparitia la han, urmat de ceata de tigani scripcari, apoi vine si Decebal (cu o pana uriasa de vultur la palarie), urmat de taraful lui. Cei doi vajici rivali cer hangiului cantarul pentru a masura care din ei are mai multi bani, dupa ce se intelesesera ca cel care castiga sa comnade hrana si bautura, iar cel care pierde sa plateasca. Belizar castiga ramasagul, apoi cei doi se iau la intrecere in sudalmi si batjocuri, pe urma se bat pana cand Belizar cade lat. Si pentru ca Dabajko ii spune lui Decebal ca trebuie sa inchida hanul la miezul noptii, penele albe si penele negre vor sa mearga la comisarul regal sa-i cante sub fereastra.
VI. Ajunsi sub ferestre, ii canta domnului Ponthay o parodie care-l enerveaza pe uriasul Rekuthy care iese sa inabuse cantecele. Doar ca Decebal il apuca de gat si uriasul sare inapoi, lasand gaj panglica cu insingna leopoldina. Belizar ramasese in urma, ametit de vin, de lovitura si agatat de ciocanul de la poarta prefecturii. Cand l-au gasit, l-au pus sub paza stricta.
In vremea aceasta, banda de cantareti trezi din somn tot orasul, batand la toate portile. Dar calaretii regali isi facura aparitia, imprastiind adunatura, iar Decebal fu luat in trasura de doi subalterni.
VII. In castelul de la Tuzhmalom, Sara, sotia lui Decebal asculta povestirile tatei Dorko despre petrecerea celor doi frati. In timpul acesta pieptanau si imbracau o frumoasa fata eleganta de 13 ani pe care o expediara la joaca impreuna cu Jancsi, un baiat tinut cu ziua in apropierea casei. Cei doi copii se merg intr-un pavilion unde descoperim ca frumoasa Ema cea eleganta este de fapt Emanuel, fiul imbracat in haine femeiesti al lui Decebal. Cei doi copii studiaza pe ascuns carti de gramatica, deoarece parintii lui Emanuel, in afara de a-l creste ca pe o fata, il tineau intr-o totala nestiinta.
VIII. Sara ii face lui Decebal o scena domestica, dar barbatul o ia in ras, dandu-i raspunsuri in refrene cantate. Maniata la culme, femeia descopera la sotul ei o panglica pe care o crede a vreunei femei, insa totul este intrerupt la aparitia domnului Vakandi Anonymus, un arheolog care-l anunta pe Decebal ca a gasit mormantul lui Thonuzoba.
IX. Bakala Peti, omul lui Decebal ii povesti sotiei lui toate amanuntele petrecerii, dandu-i in grija si punga cu bani pe care sotul o uitase la hanul unde incepuse incaierarea. El o sfatuieste pe femeia nestiutoare de carte sa-si comande de la Paris mobile si sa dea un bal, mangaindu-i orgoliul de stapana a casei. Apoi, devenind confidentul doamnei, aceasta ii povesteste ca Emmnuel este crescut ca fata datorita unei profetii a unei tiganci. Femeii i se ghicise in palma ca se va casatori o data cu un om sarac, apoi cu unul bogat, cu care va avea un baiat foarte istet, dar care va muri pe campul de lupta. Si speriata ca toate i se adevarisera, spera ca daca-si creste copilul ca pe o femeie si-l tine in nestiinta, destinul nu se va implini.
X. Vakandi Anonymus ii arata lui Decebal descoperirile sale: in afara de obiecte de aur si de artefacte, arheologul gasise ceva nepretuit: cavoul stravechii familii din care Decebal considera ca se tragea (Thonuzoba si Kusidkun). Dar Decebal era asteptat sa prezideze adunarea comitatului impotriva consilierului regal. Ii cere sotiei bani (pe care aceasta ii da tot din punga lui) pentru a-si despagubi arheologul pentru un tarnacop de aur, apoi se imbraca sa plece.
XI. Domnul Horkazi Kajafas este calugarul care o invata carte pe micuta Emma alfabetul scit. El era preotul care slujea in biserica goala a satului, alaturi de Spiridon, diaconul cu care se certa tot timpul, ambii arogandu-si drepturile de a fi descoperit alfabetul scit. In vreme ce alfabetul preotului era alcatuit din 16 caractere formate din linii drepte in diverse pozitii, al lui Spiridon era inspirat din alfabetul actual, cu unele modificari.
Preotul ajungea invariabil la aceeasi concluzie: Emma e tare grea de cap, de aceea mama ei era in culmea fericirii, preotul contrazicand ceea ce tiganca ii prezisese.
XII. Consilierul regal dejoaca toate planurile nobilimii pornita impotriva lui cu viclenie. Le aproba hotararile, dar il incolteste pe Decebal, spunandu-i ca fratele lui a atacat pe omul regelui, lucru pedepsit in vremea aceea cu taierea capului. Cand Decebal ii garanteaza integritatea si nevinovatia fratelui, Ponthay Adalbert ii spune ca fratele este deja eliberat, dar el trebuie sa-si pregateasca apararea.
XIII. Emma dorea cu ardoare sa intalneasca un om destept: asa ii spusese preotului care o invata scita. Si intalni acest om destept in persoana domnului Moric, pe care-l uimeste cu adancimea inteligentei si cu cunostintele matematice si latinesti. Domnul Moric intelege ca in fata lui nu se afla o fata ignoranta, se ofera sa-i pastreze secretul. Emma il insotea acum peste tot, mama-sa gasind ca e toana a copilei rasfatate.
XIV. Trei indivizi: Latyakos, un dubios nobil, un notar destituit pe motiv ca ar fi luat niste bani incasati din impozite si un avocatel care starnea procese din nimic cutreierau localitatile in cautare de victime. O saptamana intreaga au pus pe jar comunitatea care ia foc, la auzul ca nobilii vor sa imparta pamanturile. De aceea se rascoala, iar nobilii veniti la invitatia lui Decebal o iau la fuga.
Mica Emma, lasata in grija domnului Mantalay isi vede propriul tata fugind rusinos de mania taranilor rasculati. Imbracat in fata, baiatul ramane alaturi de domnul Moric, iar acesta calmeaza spiritele taranilor, deslusindu-le legea ce noua: taranii au cota-parte corecta in aceasta imparteala a pamantului. Domnul Moric ii invata pe tarani sa trimita o delegatie de 9 tarani care sa explice mosierilor ca a fost o neintelegere la mijloc si ca sunt gata sa imparta domeniul.
XV. Domeniul era in fierbere: Sara pregatea marele banchet, iar fugarii din trasuri trebuira sa indure furia femeii care-si pierduse copilul. Insusi Decebal se temea de furia nevestei, asa ca-si chema acolitii sa inabuse rascoala taranilor. Jancsi veni calare si-i aduse Sarei linistea: Emma nu patise nimic, iar in tabara taranilor era liniste.
La aceasta veste, insusu domnul Rekuthy reveni din odaile indepartate unde se refugiase sa-si scrie plangand in hohote testamentul. Din nefericire pentru el, Jancsi incasa 12 nuiele, pentru a tine minte fericitul eveniment. Aceasta pedeapsa a preotului Horkazi fu intampinata de mania Emmei, care-l pedepsi pe caprar cu o lovitura si mai zdravana de nuia. Apoi lucrurile urmara cursul firesc: la castel avu loc o receptie minunata, unde Emma urma sa fie stralucitoare, dandu-si examenul regizat de preotul care o invata sanscrita. Dar copilul raspundea in dodii intrebarilor preotului, raspunsurile fiind in asa fel alese, incat il facura de ras. In plus, pentru a le demonstra inaltilor oaspeti calitatea preotului, in loc sa-i scrie numele, copilul scrie “Asinus” (=magar), iar propriul nume il scrie, dezvaluind secretul mamei ei: Emmanuel. Nestiutoare de carte, mama era in culmea fericirii, interpretand aplauzele si rasetele oaspetilor ca un succes sigur.
XVI. Fugind din casa, Emmanuel resimte rusinea familiei si vrea sa scape taranii de jugul vorbelor rasunatoare, dar fara folos. Se intalneste cu Jancsi si-i dezvaluie planul de a fugi, precum si ca numele Emmei de acum inaine va fi: Mano.
XVII. “Don Juan”- Ponthay Szaniszlo, “Fanfan Elszler”- Waldemar si “Gil Blas” – Leopold sunt nepotii si fiul “Marelui Mogul”, adica Ponthay Adalbert. Consilierul regal era administratorul averii celor doi nepoti ai lui, pe care-i tragea in piept. “Albino” (Adolf) este o alta ruda a lor care vine, dar prea tarziu pentru vanatoarea din ziua aceea. Dar e prilej pentru povestirea succeselor erotice ale Don Juan-ului si de descoasere a tanarului Gil Blas, indragostit de fiica fostei curtezane de pe domeniul Tuhutum. Afland ca femeile vor obtine in curand autorizatia de a se intoarce la Viena, tanarul isi da pe fata sentimentele.
XVIII. Gil Blas isi dezvaluie dragostea pentru “pisica salbatica”- fata care locuia in mijlocul insulei de pe domeniu. Mama fetei pleca adeseori in targ sa vanda obiectele pe care amandoua le faceau, iar baiatul isi gasise un spoin in persoana fetei care le ducea zilnic lapte. Asa afla cand pleaca paznicul codanei. Povesti celor trei “doctori” adunati in jurul lui intalnirea idilica din miez de noapte cu blonda care canta pe malul insulei, cum ii trimisese castane pecetluite cu scrijelituri in forma de inima strapunsa, iar o scrisoare de dragoste avuca raspuns din partea ei un fruct care-l lovi fix in nas. Cei trei sfetnici ii propun diverse stratageme, pana cand Don Juan ii propune sa foloseasca o luntre pentru a ajunge la aleasa lui, strabatand mlastina pestilentiala, asupra careia unchiul sau isi varsa naduful.
XIX. La castelul Tuhutum, Sara descopera cu groaza ca Emma a plecat, lasandu-si doar cositele si hainele de fata acasa. De asemenea, Jancsi disparuse, dar despre el umblau doua informatii contrare: un om spunea ca l-a vazut iesind din oras dimineata, in hainele cele noi; un altul spunea ca l-a vazut luandu-si legaturica de carti in spate si plecase, declarand ca atata vreme cat preotul Horkazi jurase sa-l ucida, el nu mai apare in preajma.
Decebal dormea dus, la fel ca si ceilalti oaspeti care se resimteau dupa petrecere, iar Sara nu putea alerta pe nimeni, avand in vedere stupizenia situatiei: baiatul ei, care trecuse atata vreme drept fata, parasise casa parinteasca in cautarea destinului, contra caruia incercase ea sa se puna.
Doar domnul Mantalay Moric stia ca Emma se dusese la Debretin, sa intre in randurile scolarilor medicanti.
Emmanuel se intelesese cu Jancsi sa mearga doar noaptea, iar ziua sa doarma in claile de fan, amandoi luand-o pe alt drum, pentru a-i deruta pe urmaritori. Tanarul crescut ca si fata descoperi cu uimire ca porumbul e tare bun fript pe jaratec, pepenii tomnateci nu dau dureri de stomac daca sunt urmati de o dusca de vin, iar barcagiul poate fi mituit cu un psalm cantat, iar cosasii intalniti ii oferira galuste cu slanina, precum si sarmale. Mergand pe drum, Mano intalneste o batrana de care niste copii isi bateau joc. Ii alunga si ia traista femeii, apoi o ruga sa-l gazduiasca. Femeia era chiar mama “pisicii salbatice”- Lizandra. Ajunsi in casa de pe insula, Mano descopera ca stapana nu este o baba urata, ci o femeie care odinioara a fost foarte frumoasa, iar fiica ei se ofera sa-i inlocuiasca gulerele de fata cu unele potrivite unui viitor scolar. Fosta curtezana ii trimite pe copii dupa apa proaspata.
Ei se intorc, iar femeia ii ghieste in carti viitorul: era acelasi cu cel prezis Sarei in urma cu multi ani. Mano cere lamuriri si afla ca femeile ii brodasera gulerasele din porunca mamei lui, spunandu-i chiar pe nume: Emmanuel Tanussy.
Dupa ce mancara, Mano se culca in patul Lizandrei, urmand ca fata, dupa ce-i canta mamei si o dezmiarda, ca sa adoarma, sa-i coasa gulerele. Dar dupa ce termina, iesi sa priveasca pe cel care-i ocupase locul in pat si auzi sunete nedeslusite: erau cei trei unchi care purtau barca cu care Gil Blas ajunse pe insula si incearca sa fure o sarutare celei care dormea. Numai ca Lizandra era in casa, privind prin fereastra, in timp ce Mano se lupta cu inamicul, ii invineti un ochi si-l trimise inot inapoi la rudele care-l asteptau pe celalalt mal.
XX. O scurta discutie cu Lizandra il edifica pe Mano: adversarul lui era pretendentul fetei; apoi copiii discutara despre visurile lor de preamarire. Fata care aducea lapte aduse si vestea ca baiatul alungat inot jurase sa se razbune, de aceea Mano ia hotararea de a se duce la mosia acestora sa le spuna adevarul.
Era primul din sirul de stramosi Tanussy care-si asuma faptele, iar contele Adalbert fu placut impresionat de curajul baiatului, dar si de sinceritatea lui. Drept urmare, il foloseste pe baiat ca intermediar intre el si locatarele insulei, dandu-i fostei curtezane autorizatia de a pleca la Viena.
Ajuns la femei, Mano o invata pe Lizandra sa-i spuna mamei adevarul, incepand cu finalul povestii. Dupa ce dejuneaza inapoi, baiatul merge iarasi la conte cu contractul de predare a insulei, apoi ii povesteste lui Adalbert cum a fost primit de femei si ce ar vrea sa faca in viitor. Mano intalneste acum pe adversarul nocturn, care era stanjenit ca fusese batut de o fata, ii povesteste adevarul si se impaca, dupa care se aseaza cu totii la masa.
XXI. Contele Adalbert cheama un slujitor de incredere si-l insarcineaza sa urmeze drumul tanarului, sa se imprieteneasca si sa aiba grija de el cata vreme va fi student.
In vremea aceasta, la castelul de la Tuzhalom toti cautau domnisoara disparuta. Totul se mai linisteste abia dupa ce dupa 10 zile soseste o scrisoare de la Debretin, in care seniorul colegiului ii informa pe parinti ca Emmanuel se inscrisese si fusese primit in clasa elitelor. Sara se hotaraste sa-si aduca odrasla inapoi, in vreme ce Decebal se pregateste de vanatoare. Dupa o alta cearta domestica, Sara isi informeaza sotul ca se va razbuna; intai insceneaza o legatura incipienta intre ea si Bakala Peti, un amic al sotului. Apoi, dupa ce sotul dezbatu la masa problema pedepsei lui Belizar, care primise 2 ani de inchisoare, femeia ticluieste un plan prin care adevaratul faptas sa fie pedepsit. Il ia ca ajutor exact pe Peti si se pregateste sa plece dupa preaiubitul ei copilas.
Peti ii mijloceste Sarei o intalnire cu contele Ponthay, careia femeia ii incredinteaza planul ei: un denunt al “politiei secrete” ar insemna pedepsirea vinovatului. Ea ar aduce dovada: ordinul leopoldin smuls de la gatul omului regelui, cu conditia ca si ea sa fie inchisa in acelasi loc cu sotul ei timp de 2 ani. Aceasta era razbunarea femeii inselate: sa stea inchisa in temnita 2 ani alaturi de sotul ei, care sa nu vada pe nimeni altcineva.
XXII. Decebal primeste o invitatie in audienta regelui; aceasta era primita ca o pedeapsa pe vremea aceea, regele de la Viena judecand cazurile mai importante, iar lovirea lui Rekuthy si smulgerea ordinului era considerata o faradelege. Aceasta scrisoare o primise pe cand se afla la masa cu prietenii sai, cu care planuia vanatoarea. De aceea, ordinul de prezentare la curtea imparateasca fu discutat, iar Decebal se hotari sa-l nesocoteasca, nedandu-i importanta. Lasand hotararile pentru a doua zi dimineata, Decebal este parasit de toti vanatorii in miezul noptii, sub diferite pretexte, care mai de care mai caraghioase.
Dimineata, el primi un bilet de la Belizar, care-l sfatuia sa fuga. Dar aversiunea fata de frate il indemna sa se predea; trimise pe cineva dupa Sara, care se afla in drum spre Debretin, iar el se infatisa lui Adalbert, autodenuntandu-se. Drept pentru care fu inchis la mansarda, intr-o odaie. Nedorind sa se infatiseze in fata regelui, Decebal ceru sa nu fie menajat: el insusi ceru mancarea obisnuita a detinutilor, in loc de a o comanda la han, cum ii sugerase parcalabul, sa fie incuiat si pazit de straja.
Primeste vizita unui jurisconsult pe care-l alunga, desi omul vroia sa-l apere; respinge chiar si intelegerea pe care omul legii i-o propunea: sa-i ofere victimei un dar in bani, precum si sprijinul la viitoarele alegeri, iar Sara sa-i restituie in taina ordinul smuls.
O alta vizita il umple de fericire, insa: Vakandi cauta intr-un dulap plin de acte care se afla in celula dovada descendentei directe a lui Decebal din Thonuzoba. Amandoi ingenuncheara in fata dulapului cu hartogarii si cauta infrigurati documentele; gasesc o carte de rugaciuni cu pagini suprapuse, in care descoperira osanda lui Thonuzoba si un pact al lui Szar Laszlo cu Kenez, tatal lui Thonuzoba, iar Decebal era descendentul lor.
XXIII. Contele Ponthay Adalbert si fratii Tanussy aveau aceeasi binica, ultima odrasla a unei familii stravechi, iar mostenirea era enorma. Dar, deoarece capul familiei Ponthay era plecat in razboi, batranul Tanussy isi alesese pamanturile cele mai bune. Ca mostenitor, contele Adalbert ceru ca jumatate din pamanturile bogate ale familiei Tanussy sa intre in proprietatea lui, cedand o jumatate din padurile pe care era stapan la randul lui. Doar ca familia Tanussy nu era de acord cu aceasta imparteala, iar de aici se iscase toata ura dintre ei. Dar mormantul lui Thonuzoba se afla pe pamanturile contelui, iar ca sa-l deschida ar fi trebuit ca vrajmasii sa se impace.
Sentinta nesupunerii lui fata de ordinul regelui se pronunta, iar Decebal trebui sa se duca in fata tribunalului. Acolo se purta arogant, asistenta fiindu-i favorabila giumbuslucurilor, iar pedeapsa de 2 ani de temnita era gratiata prin arestul in odaia de la prefectura, iar detinutul trebuia sa se ingrijeasca singur de hrana personala. De aceea, Decebal invita pe toti cei de fata in celula, hotarat sa dea cate o petrecere in fiecare seara.
Inapoindu-se in celula, gasi camera maturata, dulapul cu hartii disparuse, iar in locul lui aparuse un scrin elegant, asternuturi proaspete, o blana de urs si o oglinda imensa, niste ghivece cu flori si colivia cu canar. Decebal nu intelegea pentru ce este atat de rasfatat. Hangiul si ceilalti prieteni il parasesc de indata ce pe usa celulei intra insasi Sara, cu un imens cufar plin de rufe feminine. Sara ii povesti sotului cum la o perchezitie, oamenii legii au gasit panglica cu ordinul leopoldin, iar ea a fost incatusata, arestata si adusa sa-si ispaseasca pedeapsa alaturi de sotul ei.
Fericirea lor dura cateva zile, pana cand obosit de atata fericire, Decebal incepe sa regrete ca este inchis alaturi de nevasta. Asa ca scenele domestice incepura, lipsa pungii pierdute la han si incredintata Sarei de Bakala Peti fiind inceputul.
Dupa 8 zile de fericire domestica intrerupta de certuri si impacari, Decebal il cauta pe Vakandi, pe care-l insarcina sa se duca la comisarul regal si sa-i spuna ca accepta impartirea pamanturilor dupa vointa. Hartiile fura aduse, chiar si Belizar le semnase, iar ordinul imparatesc de punere a sotilor in libertate fu adus si el. Decebal isi dadu seama ca Adalbert il avusese in sertar in tot rastimpul cat fusese inchis, iar el isi platise scump eliberarea. Numai ca pe vremea aceea nimeni nu se rascula impotriva abuzului de putere, iar imputernicitii regali puteau abuza in liniste.
Singura care regreta incetarea pedepsei era Sara.
XXIV. Mormantul lui Thonuzoba fu primul lucru de care se ingriji Decebal cand fu eliberat: aduse oameni si impreuna cu arheologul, deschisera mormantul stramosilor. Isi gasi stramosii mumificati, dar calare, trupurile lor si ale cailor fiind incinse cu fire de argint care nu se deteriorasera, iar intreg ansamblul avea aparenta unei statui. Cei doi intrara in mormant si descoperira o sumedenie de comori ingropate o data cu cei trei care fusesera inmormantati de vii din porunca regelui dusman.
Spre disperarea arheologului, documentul cel mai important era scris in scita, de aceea parintele Horkazi fu rugat sa-l descifreze. Documentul era identic cu cel pe care Decebal il gasise in dulapul cu hartogarii, dar deoarece el punea problema succesiunii la tronul Ungariei, se hotarara sa-l tina secret pana cand detinatorul va face uz de el. Martorii jurara pe sabia stramosului.
Domnul Rekuthy, repus in posesia panglicii si a ordinului ceru o treime din descoperire ca parte dreapta a fiscului. Dar jurisconsultul aplana conflictul, spunand ca Decebal putea da statului treimea in bani contemporani dupa ce descoperirile vor fi fost inventariate. Urma un ospat in lege, iar apoi se hotari ca bunurile transportabile sa fie duse in arhiva comitatului si pastrata, ca mormantul sa nu fie atacat de bande dornice de imbogatire. Singur Mantay Moric nu-si puse semnatura pe actele incheiate, el suspectand o masluiala, mai ales ca cei care dezgropasera cavoul recunoscusera ca mai sapasera mormantul in urma cu ceva vreme, din ordinul contelui Adalbert.
XXV. Tinutul este vizitat de Mr. Snopkis, un imputernicit al unei firme care vrea sa evalueze si sa cumpere descoperirile lui Decebal. Dar negocierile se impotmolesc, negociatorul ramane o vreme la hanul “Soarele de altadata”, insa Thanussy nu vrea sa vanda nici in ruptul capului. Mantalay Moric mijloceste insa totul, invitandu-i pe Decebal si pe Sara sa plece impreuna in Ardeal, intr-o calatorie, cata vreme el va rezolva amiabil toata afacerea, urmarind interesul lui Emmanuel. Moric mirosise inselaciunea, de aceea dorise sa fie imputernicit de Decebal: dupa ce acesta se intoarse, lua act de intreaga mostenire ramasa intreaga, imputernicitul cu care negociase disparuse fara urma, iar fiscul nu-i mai lua o treime din comoara, fiind mostenire de drept. Neintelegand nimic si simtindu-se depasit de situatie, Decebal accepta vorbele lui Moric.
XXVI. Domnul Zuboki este cantorul de la Debretin, iar Tanussy Mano este preferatul lui. El era un copil bun la invatatura si pe placul colegilor, cu care impartea frateste tot. Primeste o scrisoare in care erau o suta de florini de la Ponthay Adalbert, dar contrar obiceiului, nu imparte cu prietenii lui, deoarece expeditorul ii dadea banii pentru a urma scoala de cadeti nemti. Baiatul cere ajutorul lui Mantalay Moric, cu care tinea legatura prin corespondenta si care-i scrisese despre toate intamplarile de acasa, insa acesta ii trimite un raspuns criptic, pe care tanarul copil nu-l poate descifra: in indemna in acelasi timp sa nu primeasca, dar nici sa nu refuze oferta contelui.
Dar Mantalay cazuse in dizgratie, caci chiar daca salvase o suma impresionanta de bani pentru Decebal, comoara isi pierduse stralucirea, nimeni nu mai pomenea despre ea. In plus, dupa calatoria intreprinsa in Ardeal, Sara aflase ca sotul ei avea cate o ibovnica in fiecare sat, toti banii castigati din vanzari ducandu-se pe cumpararea cate unei case pentru fiecare din ele.
Dupa un timp sosi la Tuzhalom o scrisoare in care seniorul colegiului ii informa pe parinti de notele bune ale copilului lor, dar ii punea si sa aleaga daca sa-l ia acasa de Rusalii ori sa ramana acolo. De aceea, Sara pleaca dupa odrasla pierduta, insa-l gaseste cantand la o inmormantare. Nicicand nu suferise biata mama o rusine mai mare! Ba mai mult, mortul suferise de varsat, iar copilul ei cel atat de mult iubit se afla atat de aproape de mormant si atat de aproape de duhoarea careia ar fi putut sa-i cada victima!
Cheama cantorul sa-i dea copilul inapoi, dar acesta nu vrea sa renunte la cea mai buna voce din cor si o pune sa aleaga din alti 3 candidati, pe care i-ar da bucuros. Desigur, femeia refuza si-l rasplateste pe emisar cu bulgari de pamant in spate, apoi se stabileste la un han. Acolo afla ca fiul ei asista la un priveghi, apoi participa la stingerea unui incendiu, dupa care-si scranteste un picior si nu poate participa la slujba de dimineata.
Sara trimite un pandur sa-i recupereze copilul de la scoala, dar acesta ii aduce o scrisoare de la secretarul care-i explica suferinta copilului tintuit la pat de o intorsura a gleznei. Sara se razbuna pe sarmanul mesager ca nu stie carte, azvarle cosul cu bunatati pregatite pentru copil si pleaca. Emmanuel vine seara, impreuna cu colegii sa-i cante mamei la fereastra, dar isi inghite lacrimile amare cand aude ca femeia facuse cale-intoarsa.
XXV. La sfarsitul anului, baietii trebuiau sa-si aleaga cate o parohie in care sa predice ce invatasera. Mano primeste o parohie buna, in schimb Jancsi este cadorisit cu cea mai rea. Baietii fac schimb, iar Mano pleaca sa-si ia in primire slujba. Ajuns acolo, face cunostinta cu preotul, care-l trimite la diacon, un om cumsecade. Acesta il ospateaza si a doua zi dimineata il insoteste la biserica.
Predica lui Mano decurge minunat pana cand il vede intrand pe Horkazi, vechiul lui dusman, adica perceptorul Emmei. Se incurca, dar preotul si dascalul il incurajeaza.
Apoi Mano pleaca spre al doilea sat care tinea de parohie, pe drum este preocupat de predica si vede un cupeu care se apropie. Cere informatii despre sat si este poftit in cupeul in care dusmanul de moarte il imobilizeaza si-l leaga fedeles, cu porunca de la Sara sa-i aduca odrasla inapoi. Arunca unor tigani banii castigati de copil cu atata truda si-i propuse prin santaj sa-i spuna unde este Jancsi, altfel nu-l hraneste si nici nu-i da sa manance. Dar Mano refuza, iar preotul inghitea in fata lui halci intregi de carne, apoi adormi, sforaind din greu. Apoi il imbraca intr-o rochie si-i puse o palarie pe cap pentru a nu fi recunoscut de cineva, caci se indreptau spre Debretin.
Cand se trezi ii povesti lui Mano cum el este mostenitorul de drept al tarii. Oprira la hanul la care in urma cu ceva timp baiatul cantase sub ferestre pentru mama lui si-si dadu seama ca toti cei de acolo unelteau impotriva lui. Dar recunoscu vocea jupanului Tancos, cel ai carui copii el ii invata sa citeasca, se agita in cupeu pana cand omul descopera despre ce este vorba si-l scapa. Apoi il inlocui cu un porc mort pe care-l infasura in rochie si-i pusera pe cap palaria, dupa care, urcandu-se pe capra, fugi cu salvatorul lui.
Preotul descopera porcul in chip de Emma si tuna si fulgera importiva celor pe care-i pusese sa pazeasca cupeul, dar fugarul nu-l mai putea ajunge.
In vremea aceasta, jupan Tancos ii povestea lui Mano ca fiecare gospodar din Debretin a fost improprietarit cu pamant de 30 de ori mai mult decat gradina pe care o avea, iar casa si pamantul nu pot fi vandute decat impreuna. Acesta este secretul pentru care nici un bogatas nu poate aduna avere, iar taranii nu platesc dari, ci primesc o parte din castigurile orasului inapoi.
Jupanul primeste in dar suta de florini ascunsa in cizma de Mano si-l duce pe acesta la scoala de cadeti chesaro- craiesti de la Wiener- Neustadt, adica exact unde-l sfatuise contele Adalbert sa invete.
XXVI. In comitatul Tuhutum se desfasurau alegeri, iar Decebal Tanussy isi depusese candidatura pentru postul de prim-notar. Grija fata de copilul disparut o pierduse, pentru ca dupa ce preotul povestea in fiecare zi alta versiune a pierderii Emmei, aparusera tot felul de zvonuri, conform carora Mano era cand circar, cand actor, cand haiduc etc.
Contracandidatul la acest post pe care-l dorea Decebal era chiar fratele lui, Belizar, iar razboiul incepu. Partizanii fiecaruia dintre candidati erau batuti de cilalti, se organizasera bande violente care sa convinga votantii in favoarea sau defavoarea unuia dintre frati, incendiile si bataile, loviturile si nemerniciile erau trecute cu vederea, vinul curgea valuri, mancarea la fel pentru convingerea simpatizantilor, apoi bataile de joc si ocarile scoteau in evidenta pe cate unul din ei. In ziua votarii, insesi casele celor doi candidati au fost atacate de bandele rivale si distruse.
Pana la urma, prin mijloace corecte sau mai putin corecte, Decebal castiga postul cu 13 voturi in plus fata de fratele lui.
XXVII. Razboinicii frati recladeau orasul, fiecare furnizand materialele necesare: Decebal dadea lemn de constructie si stuful pentru acoperisuri, iar Belizar oferi caramizi si tigle, precum si var. Apoi Decebal cladi o biserica calvina, aducand clopote noi, iar fratele lui ridica o biserica papistaseasca cu ceas. Belizar primi ca recunostinta crucea de cavaler al ordinului Sfantul Stefan, ceea ce-i dadea dreptul sa ceara titlul de baron. Astfel ajunse Belizar in dieta de la Bratislava, in Camera de sus, iar Decebal in cea de jos. Ajunsa la Bratislava, Sara isi angaja o doamna de companie care o invata franceza si bunele maniere. Dorinta ei secreta era sa straluceasca la un bal al curtii, dar acest lucru ii era imposibil, din cauza pozitiei politice a sotului.
Cei doi frati continuau sa se intepe, dezvaluindu-si unul altuia punctele slabe. De aceea Belizar ii aduse vestea ca Emmanuel a fost numit ofiter- adjunct la Komarom de catre insusi regele de la Viena. Decebal o vesteste si pe Sara si amandoi pleaca din Viena mancand pamantul, in sinea lor gandind ca ceea ce le facuse copilul era mai rau decat un paricid.
XXVIII. Grabindu-se la Tuzhalom, Decebal gasi usile castelului sau sigilate de catre avocatul si pretorul din Tanusvar ca urmare a expirarii unui imprumut pe care-l luase de la Avakum, un grec. Mai avea o datorie fata de cazinoul de la Bratislava si nevoie urgenta de bani. Desi contele Adalbert ii propune printr-o scrisoare sa-i achite datoriile, Decebal refuza. El ii cere avocatului sa-i faca rost de bani indiferent cu ce dobanda, iar acesta ii face rost de un contract ipotecar si-l previne sa nu intrebe numele celui care-i ofera banii. Abia dupa ce semneaza contractul, Decebal afla ca nu era nimeni altul decat contele Adalbert, care-i oferea o suta de mii dupa ce vanduse o parte din pamanturile pe care el i le incredintase cand acceptase reimpartirea terenurilor.
XXIX. In Viena locuia o fata care facuse valva: contra a 10 ludovici de aur ghicea chiar si cele mai ascunse secrete, trecutul, dar si viitorul persoanelor care cereau acest lucru. Sedintele durau de la 10 dimineata pana la 6 seara si toate prezicerile ei se adeverisera: casatorii, inaintari in rang, decaderi, gratieri etc.
Toate acestea erau cu atat mai impresionante, cu cat nimeni nu stia numele ei, ci doar ca era nepoata unei contese italiene, Sommacampagna. Fecioara era intinsa intr-un pat cu baldachin, iar cei care ajungeau erau supusi la un control riguros: nimic de fier sau arama nu era permis, iar feciorul casei dadea contra unui mic bacsis amulete de chihlimbar.
Tanussy Mano si Ponthay Alfred parasisera deodata Academia militara. Desi prima intalnire fusese violenta, nepotul lui Adalbert si Mano legasera o prietenie stransa. Dupa ce absolvira Academia, pentru a-si lua in primire postul mai aveau de asteptat cateva zile la Viena. De aceea amandoi fac o vizita ocrotitorului lor: contele Adalbert. Acesta ii da lui Mano o mie de florini de cheltuiala, iar cand baiatul vrea sa se opuna ii spune povestea banilor: erau obtinuti din averea lui Decebal care in urma cu 7 ani nu voise sa acorde libertate unui sat, insa l-a pierdut cand a acceptat reimpartirea averii. Acesti bani reprezentau dati lui Mano reprezentau o sesime din dobanda pe care contele o obtinea de la Decebal, iar banii ii scadea din mostenirea pe care o va primi baiatul.
Mano era chibzuit cu banii, in schimb prietenul lui, Alfredo arunca pe fereastra 10 ludovici de aur ducandu-se la fata care ghicea trecutul si viitorul. De acolo, el veni profund impresionat de frumusetea, dar si de faptul ca desi erau de 4 zile in oras, ea stia cine este: i-a spus ca Lesage a scris un roman cu numele lui (Gil Blas), ca e un doctor care da pilule de o suta de livre (ofiter de artilerie) si ca nu se va casatori, deoarece in urma unui accident va ramane desfigurat, insa tatal lui se va recasatori, avand inca 3 copii, dar si ca are 3500 de florini in buzunar, suma exacta. Fata ii spune si ca urma de pe fata este primita de la un barbat al carui nume il va gasi in Biblie, adica Emmanuel.
Gil Blas ajunse la concluzia ca fata aceea nu era nimeni alta decat Lizandra, “pisica salbatica”de pe insula Styx. Tanarul aduse si alte argumente in favoarea acestei idei: o intalnise pe contesa Saromberky, mama Lizandrei, care-si reluase indeletnicirile de aflare a secretelor bogatilor, iar el credea ca acea contesa italiana care servea drept matusa a fetei ghicitoare nu era decat un paravan.
Desigur ca fata aceea nu era altcineva decat Lizandra, dar nu puteau vorbi neauziti, asa ca prin perdeaua de sarma, ingenuncheat in fata patului, cei doi se saruta. Prin aceeasi perdea, fata ii da un biletel facut sul in care-i comunica adresa la care locuia si-i indica o ora si un loc unde sa se intalneasca.
XXX. Dupa 7 ani, Gil Blas se reintalneste cu unchiul lui, Don Juan, caruia ii cere un imprumut de 40 de mii de florini pentru a salva onoarea fetei de care se indragostise, adaugand ca propusese aceasta afacere mamei ei, care promisese ca va discuta cu familia. Acesta din urma se duce la unchiul sau, contele Adalbert, caruia ii cere 60 de mii de florini cu acelasi scop. Contele se intalneste cu ducele Simphonides caruia ii propune sa-i vanda niste actiuni cu 80 de mii de florini, socotind ca el este mai indreptatit sa salveze minunata fata, in detrimentul nepotului, dar si al propriului fiu.
Ducele il asigura ca suma nu este mare, insa se indoieste ca va avea succes.
XXXI. Mano viziteaza fata la fereastra. Cei doi copii discuta despre trecut, despre viitor, despre univers si nimic. Mano ii ofera o scapare din situatia in care se gasea ca si ghicitoare: sa-i fie mireasa si sa fuga impreuna in lume. Aceasta casatorie ii era interzisa baiatului cata vreme se afla in serviciul imperial, dar el ii spuse Lizandrei ca primise o scrisoare in care tatal il instiinta ca meseria lui era compromisa de cea a fiului. De aceea ii cere sa renunte la slujba si-i ofera o mosie, precum si orice alt pret ii va cere fiul. Mano ii propune fetei sa locuiasca impreuna intr-o casa acoperita cu rugi de mure, ea sa-l ingrijeasca, iar el sa castige bani pentru amandoi. Fata accepta si luna ii logodeste.
XXXII. Reintors acasa dupa 7 ani, Mano o gaseste pe Sara devenita cucoana eleganta, cu dama de companie care o invatase franceza si nemteste si sa citeasca. Efuziunile sentimentale nu lasa copilului timp sa-i raspunda la intrebari, mama avand planuri sa-l insoare cu una din fetele de vita nobila.
Pe tata il gasi schimbat in bine, avand darul retoricii castigat din dieta. Tata Dorko ii povesti in timp ce Mano incerca sa adoarma tot ce se intalmplase in cei 7 ani, cum comoara gasita de Decebal le adusese ghinion in casa, cum alegerile se masluisera, cum se pusese sechestru pe castel si cum tatal lui a renuntat la cea mai buna parte a pamanturilor, cedandu-le doar pentru a-si dezgropa strabunii si cum preotul satului dorea sa aleaga pentru slujba de a doua zi pilda fiului risipitor, ca aluzie la Mano.
Baiatul merge a doua zi la biserica impreuna cu mama si tatal lui si suporta toate vorbele cu perdea pe care preotul le spunea, spre deliciul tatalui. Canta dumnezeieste psalmii alaturi de cei care-si dadeau coate zambindu-i cu subanteles, iar la sfarsitul slujbei, cand tatal il felicita pe predicator, Mano se razbuna, aruncandu-i in obraz porecla de Gehazi si le spune celorlalti ca la colegiu, maretul predicator de acum le dadea copiilor sa manance varza stricata. Mano il recunoaste pe Jancsi Galgai intre cei adunati in curtea bisericii si se indeparteaza vorbind si razand cu cel care devenise intre timp invatator.
Sara poftise la masa fetele inalte ale comitatului din doua motive: intai ca sa-i vada toata lumea fiul si apoi ca sa-i convinga pe ceilalti sa-i voteze sotul la urmatoarele alegeri. La una din mese stateau notabilitatile orasului, iar la o alta invatatorii. Mano ia loc la aceasta ultima masa si, antrenat de ceilalti bea vin, raspunzandu-le curiosilor in bataie de joc. El are curaj sa darame tezele religioase, sacrilegiu pe care Sara nu-l indura, ci se refugiaza in budoar.
Incercand o diversiune, Jancsi propune un toast in sanatea lui Nyeles Lorinc, predicatorul din biserica si viitorul paroh. Alti preoti inchinara un alt toast in sanatatea lui Baksvari Antal, pretendent la acelasi titlu. De aici se starni o alta furtuna. Drept pentru care Mano pleca, lasand vorba ca se duce la Horkazi, preotul scit care nu putuse veni la masa pentru ca avea un picior bolnav.
Auzind destinatia fiului, Sara ii porunceste tatei Dorko sa se duca pe urmele fiului si sa-l impiedice sa faca un gest necugetat. Insa tanarul, mai sprinten, ajunsese de mult. Vazandu-l, preotul o recunoscu pe Emma. Ingrozit, crede ca Mano ii aducea pieirea. Marinimos insa, tanarul il ajuta pe preot sa se aseze mai bine, sa se ridice cand tata Dorko ii aduse ceva de mancare, ba ii procura si o sticla cu apa de Bicsad si-i dete 10 galbeni. Cu lacrimi in ochi, preotul isi marturiseste greselile facute fata de copil, dar si fata de tata. Plange si-i saruta mana tanarului care-l iarta.
In vremea aceasta, toti participant ii la masa stiau ca Mano se purtase frumos cu fostul dusman, iar tatal isi intreba fiul de unde are atat de multi bani pentru a-i face unui popa cadou 10 ludovici. Fiul ii spune tatalui ca i-a luat de la un om onorabil care lui ii da imprumut fara dobanda, in vreme ce altora le da dobanda cu 6 la suta. Cand afla ca numele acelui om este ponthay Adalbert, Decebal promise ca-i va restitui intreaga suma cheltuita de acela pe vremea scolarizarii lui Mano.
XXXIII.Decebal isi cheama copilul sa-l dojeneasca, dar cuvantul acestuia incepuse sa aiba mai multa autoritate. Baiatul ii povesteste tatalui drumul spinos pe care l-a avut de urmat: de la inceput fusese tratat ca fata, dar tatal lui nu s-a opus; cand a trebuit sa dea examenul de limba scita, tatal l-a lasat pe preot sa-l alerge si sa-l bata, el preferand sa mearga sa joace carti; in seminar nimeni nu l-a vizitat, nimeni nu i-a trimis un cadou cat de mic, in timp ce toti ceilalti copii erau vizitati, iar rudele le trimiteau colete; mama-sa se rusinase cand vazuse ca fiul ei canta pe bani la inmormantari; primise o scrisoare de la contele Adalbert care-i descria mareata descoperire a strabunilor si-si insotea cererea de parasire a scolii de o bancnota de 100 de florini, pe care baiatul a purtat-o in cizme, preferand sa calce pe bani decat sa-i foloseasca; a predicat in sate, dar parintii lui trimisesera pe dusmanul de moarte sa-l rapeasca; asa a ajuns la scoala de cadeti, unde Adalbert ii trimitea banii necesari studiilor si cei de cheltuiala; asa a dobandit o pregatire stiintifica.
Decebal insa se scuza pentru schimbul de mosii, spunand ca urmarea sa descopere mormantul strabunilor lui, spunand si ca pentru aceasta comoara i se oferise aproape o jumatate de milion de florini. Fiul incearca sa-si convinga tatal ca nu e decat o inselatorie, dar primeste o palma de la Decebal. Vrea apoi sa-si ia ramas-bun de la mama, dar intrucat aceasta era in budoar, iar mademosella de companie nu-si dadea acceptul ca un barbat sa intre acolo, ii lasa un bilet in care-i spuse ca tatal l-a alungat, ca are de gand sa se insoare cu o fata saraca, Lizandra Saromberky si ca are de gand sa munceasca pentru amandoi.
Cand se trezi, Sara descoperi scrisoarea si-i ceru socoteala lui Decebal. Urmeaza o noua cearta intre cei doi soti, dar de data asta nimeni nu mai fu trimis in cautarea copilului fugit de acasa.
XXXIV. Mano lasa in urma palatul cazut in paragina al parintilor si o intalneste pe tata Dorko: si ea parasea mosia, pentru ca stapana o palmuise, iar ea nu primise in viata ei asemenea ocara. La Tanusvarul cel pe jumatate reconstruit si pe jumatate lasat in paragina, Mano il intalneste pe domnul Mantalay, care-i propune sa lucreze cu el inginerie la niste lucrari hidraulice pe Tisa. Mano e de acord si spune ca o va aduce si pe viitoarea lui sotie. Auzind ca nu e o domnisoara din lumea inalta, Moric se invoieste si-i propune baiatului sa locuiasca impreuna cu Lizandra intr-un ostrov, intr-o coliba acoperita de rugi de mure.
XXXV. Intors la Viena, Mano ii povestesteste fetei noutatile. La randul ei, fata ii spune ca era asaltata de pretendenti, iar mama-sa o pazea strasnic in chip de profesoara de pian atunci cand fata se ducea deghizata in felurite chipuri acasa sau de acasa la locul unde facea prezicerile. Dar fata ticluise un plan conform caruia ea va fi vanzatoare de smantana a doua zi. El va trebui sa o fluiere, prefacandu-se ca nu o recunoaste, apoi s-o urmareasca pana cand mama-sa il va opri si-l va impiedica sa vada pe unde a apucat-o fata, care il va astepta in alt loc decat unde credea mama ei ca se va duce. Apoi se vor intalni, o va lua cu o birja si urma li se va sterge pentru totdeauna.
Piesa regizata se infaptui intocmai, iar contesa afla abia seara, cand incepeau sedintele de ghicit ca fiica ei disparuse, lasandu-i o scrisoare in care-i marturisea dragostea fata de Emmanuel si o sfatuia sa cheltuiasca intelept banii pe care-i castigase din sarlatanii.
Suspectandu-l pe Gil Blas ca i-ar fi rapit copila, contesa se duse direct la el. Baiatul se disculpa si o conduse la Don Juan care la randul lui le conduse la contele Adalbert, iar acesta trimise intreg alaiul la ducele Simphonides, care promisese suma cea mai mare pentru virtutea fetei.
Ducele se dezvinovati, iar scrisoarea fetei pe care contesa i-o arunca in nas, crezand ca este falsa, le ridica un val de pe ochi tuturor: fata fugise pur si simplu cu Emmanuel, baiatul pe care-l iubea, dezinteresata de banii pe care toti ii ofereau.
Gil Blas publica intr-un ziar o invitatie la duel lui Mano, iar contesa apela la politie sa-i caute fata. In schimb acestia ii rasera in nas, spunand ca in urma unor scrisori denuntatoare, fata si toate rudele ei ar fi urmat sa fie arestate exact in acea zi, asa ca e mult mai bine ca a fugit.
XXXVI.Justus Fraus era numele pe care tatal sau il invoca lui Emmanuel cand ii spusese ca cineva ii facuse o oferta de jumatate de milion pentru comoara gasita. Si auzind nesocotinta copilului care spunea ca intreaga comoara nu este atat de importanta, dar si presat de datorii, Decebal se duce la Viena sa caute ofertantul. Dar ajuns in casa anticarului, Decebal descopera consternat ca Justus Fraus nu e nimeni altul decat Vakandi Anonymus care acum nu-l mai cunoaste, care vorbeste doar nemteste si care tagaduieste ca a fost vreodata in Ungaria, deci nici vorba nu a sapat vreun mormant de stramosi. Decebal pleaca neintelegand nimic, dar amintindu-si vorbele fiului care-i prezisese ca lovitura vietii lui ii va fi data de cine se astepta mai putin, iar documentele pe care le credea autentice nu erau decat niste carpe mizerabile. Iata ca fostul lui prieten in care credea mai mult decat in propriul suflet nu-l recunostea, ba inca ii facuse si semn ca nu e in toate mintile..
XXXVII. In Mijlocul pustietatii, inconjurata de natura salbatica, Lizandra isi are casa pe ostrov. Gospodina, ea pregateste ciorba de peste cand vede venind spre ea o bivolita urmarita inot de doi lupi. Fara sa stea prea mult pe ganduri, fata impusca cei doi lupi si-si vazu apoi de indatoririle casnice, asteptandu-si sotul. Si pentru ca bivolita veni spre ea cu priviri prietenoase, fata o mulse si-i pregati lui Mantay o cafea, caci de multe ori barbatul isi exprimase dorinta de a bea o cafea cu lapte.
XXXIX. Lizandra vazu venind barca lui Mano si a lui Mantay. Vrand sa faca o gluma, taie o nuia cu care-l ameninta pe Mano, dar acesta cazu si se intepa la mana in rugii de mure. Se impacara si cand au venit toti muncitorii, au mancat si au baut bautura facuta din murele din apropiere si miere. Apoi Lizandra ii servi lui Mantay cafea cu lapte si le spuse cum ajunsese sa impuste cei doi lupi si cum capatase bivolita care venise inot. Speriati ca fata ar putea fi atacata de lupi, barbatii isi dau seama ca nu o mai pot lasa singura pe insula o saptamana intreaga, de aceea moric propune ca Mano sa stea pe insule si sa intocmeasca hartile. In sanatatea fetei, Mano si Mantay numesc ostrovul “Cetatea Doamnei” si-l pun pe harta.
Se propune sa se mearga la culcare, iar Mantay afla cu uimire ca fata dormea in casa, iar baiatul sus in copac, pentru ca nu erau cununati si nici nu aveau cum sa fie cununati prea curand, din cauza actelor pe care le cerea preotul la un asemenea eveniment. Dar Mantay fusese preot un an, pana sa renunte si sa se faca avocat, apoi inginer. El cheama muncitorii sa fie martori, da diploma s-o studieze si intocmeste parohia, iar biserica era insasi salcia in care cei doi copii isi aveau locuinta, trunchiul ei slujindu-le drept camera. Lizandra aducea ca zestre bivolita, doua blanuri de lup si zece florini de argint in schimbul urechilor lupilor. Mano aducea ca zestre trupul si sufletul lui. Dupa iscalirea foii de zestre, preotul ii cununa, iar muncitorii plecara cantand, lasand tinerii casatoriti sa se bucure unul de celalalt.
XL. Cu prilejul alegerii noului palatin, Ungaria era in fierbere; la fel si comitatul Tuhutum, iar Decebal si Sara isi pregateau straie cu totul deosebite, batute in argint si pietre scumpe. Dar la castelul familiei Tanussy numai Decebal primi invitatia la balul pe care Sara il astepta, convinsa ca fiind cea mai frumoasa femeie a tinutului, arhiducele palatin cu ea va dansa si-i va darui apoi bratara cu initialele lui. Decebal se infurie grozav, considerand un afront, dar Sarei nu-i pasa de nervii lui, cerandu-i sa-i procure o inviatie la bal. Dar Decebal pleaca la vanatoare, lasandu-si nevasta prada nervilor. Si inainte de a pleca, el daduse o scrisoare grajdarilor, pe care ea pune mana. Era adresata lui Belizar, pe care fratele il delegase sa conduca intreg cortegiul de nobili. Fratele cel mic veni sa-i dea femeii raspuns la ruperea sigiliilor: religia era un lucru foarte serios, iar ea fusese cununata in fata bisericii cu oierul, in vreme ce in fata preotilor trecea ca si amanta a lui Decebal, divortul fiind exclus de cler. Dar oierul murise, iar Decebal nu o luase de nevasta. De aceea Belizar ii cerea mana, spunandu-i ca o iubeste cu adevarat, chiar daca ani la rand si-au aruncat unul celuilalt mizerii. Era convins ca si ea il iubeste, de pe vremea cand l-a denuntat pe Decebal ca singur vinovat si l-a scapa pe nevinovat de la inchisoare.
Decebal vine acasa dupa un timp si gaseste castelul gol, caci slugile le luase Sara, cand a plecat la baronul Belizar, cu care s-a maritat.
XLI. Decebal renunta sa candideze din lipsa de bani, insa el este ales de nobili ca reprezentant al dietei, fara sa stie ca Sara il rugase pe Belizar sa-i procure aceasta bucurie. Ajuns in imposibilitate de plata a datoriilor, Decebal isi calca pe inima si vrea sa elibereze un sat din iobagie contra sumei de 100 de mii de florini, insa in urma demonstratiilor de la Pesta, taranii obtiusera aceste drepturi gratis. In dieta se negocia acum dreptul la vot al taranilor mai instariti, de aceea Decebal se urca la tribuna si trage un semnal de alarma nobililor. Un adversar politic ii citeste dintr-un ziar faptele deosebite ale lui Emmanuel care in fruntea unei rascoale contribuise la acceptarea votului universal.
Rusinat a doua oara de faptele fiului care-l dadeau afara din dieta, Decebal se refugie in camerele in care-si avea muzeul Thonuzobei.
XLII.