Da, bebelusul meu stie sa fie cuminte!
Dis-de-dimineata m-am trezit in scancete: pe la 6 si ceva s-a trezit odrasla, orbecaind prin patut dupa o pozitie confortabila. L-am lasat sa se smiorcaie, in speranta ca isi gaseste locul, se intinde si adoarme. Nu, nu s-a intamplat asa! Scancetele au crescut in decibeli si pana sa prepar laptele (dus in bucatarie, cautat sticla de apa plata, cautat biberon, gasit sticla, gasit biberon, masurat nivelul apei cu ochii carpiti de somn, ca de cand citesc “Shogun” ma culc dupa 2 noaptea, pus 4 masuri de lapte praf, agitat in drum spre dormitor inapoi). S-au transformat in urlete pana cand l-am luat in brate- a baut un pic de lapte, a inceput sa zambeasca, sa vocalizeze si sa se miste prin pat, cu scopul clar de a-si trezi tatal cu doua scatoalce peste urechi, tras de par si alte asemenea dragalasenii. OK, tac-su a cedat repede: s-a trezit, s-a impachetat si s-a dus la biuro.
Ma-sa, chioara de somn, umplea gura bebelusului cu tetina. La un moment dat, s-a intins bebelusul, s-a destins, a inchis ochii, am stat 5-6 secunde langa el (timp in care cred ca am atipit), apoi s-a trezit cu chef de joaca. OK! Trezirea si eu, cautat de hainute, scutece si alte chestii de facut bagajul pentru Cluuuuuj, bebelul urla in continuarem, fara motiv (inlaturasem scutecul mirositor, nu am vrut sa pomenesc de el, ca sa nu trezesc amintiri olfactive). Pun bebele in patut sa duc scutecul, el urla, gaseste o jucarie, o agita si o molfaie, iar urla, iar o agita, iar urla si asa inca vreo 20 minute pana adoarme, timp in care eu incerc sa adorm iar.
Dupa nitel timp se trezeste iar cu plansete, il iau si constat ca e vremea de impachetat: pana il hranesc, pana completez bagajul, se face timpul sa o intindem din casa! In masina, bucuria lui! Nani in scaunel, dupa aceea putina zbenguiala, nani iar- am ajuns!
Si de aici incepe siderarea mea: nici un scancet, nici un moft, nici un decibel peste limita admisa! bebelusul a studiat sufrageria in care ne-au primit gazdele, a studit jucariile, s-a tarat in 4 labute pe jos, s-a jucat frumos cu ce i-am luat de acasa si cu ce l-au imbiat rudele. Ce sa mai comentez? S-a purtat ca un bebelus perfect, un bebelus model! A zambit la toata lumea, s-a jucat, a fost bine-dispus, a adormit si s-a jucat iar, l-au luat in brate si s-a lasat plimbat de la unii la altii, s-a ridicat in picioruse, a scos doua- trei sunete, a zambit tot timpul si m-a uimit cat de cuminte poate fi!
In masina, pe drumul de intoarcere a stat cuminte, a papat un pic, pe urma a adormit, iar acasa s-a culcat la ora potrivita- la 11:30 a papat ultimul biberon de lapte, apoi a adormit (e drept, s-a lasat mai greu convins, dar nu a mai plans, nu a mai facut scene si nici nu l-au mai auzit vecinii protestand!
Nici nu le mi pot spune de-acum rudelor ca Stefan e rau sau ca plange, pentru ca nu m-ar crede! S-au minunat asa mult ca e cuminte, incat sper ca din deochi- dedeochi- deochi- dedeochi, sa fi ramas asa de cumintel si dragalas!
Concluzia: bebelusul meu stie sa fie si cuminte!!!
Speranta mea: de-ar fi asa 6 zile pe saptamana de-acum inainte!