Revenire plăcută!
S-a terminat anul şcolar, a început vacanţa şi am revenit.
Odorul familiei noastre a mers la grădiniţă (tot la grupa mică) şi face progrese în a-şi însuşi arta vorbitului. Merge la terapeut/ logoped/ mediator/ psiholog recomandat de educatoarea de la grădi pentru că limbajul lui nu era dezvoltat conform vârstei fizice. Nici acum nu e, dar progresăm!
Toată lumea m-a prevenit că atunci când va începe să vorbească nu va mai tăcea (poate de-asta am amânat intervenţia, coroborat cu sfaturile că băieţeii vorbesc mai greu, că n-are încă un frate sau un animal de companie, că nu avem contacte prea dese şi variate cu mediul exterior, că nu mergem în parc, că nu-i trebuie să vorbească din moment ce nu e provocat la conversaţii….).
OK, de două ori pe săptămână merge la “Chintincia” (Cristina, logopedul), iar în iulie chiar l-a acceptat la un fel de “şcoală de vară” cu câţiva copii care au activităţi diverse.
Eu îl înţeleg: pricep 90% din ce exprimă el verbal şi non- verbal, citim poveşti pe care el le repovesteşte (preferata lui este cea cu “Bicicleta lui Miffy”- Dick Bruna). Tot din colecţia Miffy avem vreo două titluri în plus, dar prima carte prezentată cu iepuraş rămâne preferata lui). E statornic în preferinţe: încă-i fascinat de Fulger McQueen, de Mickey şi de acadele.
Îi plac de curând desenele animate “moderne” (cele cu tot felul de monştri stil Ben Ten şi de pe Cartoon), însă tot Disney Junior rulează zilnic la noi în casă! Totuşi se sperie de gândaci, de păianjeni, de şerpi sau vrăjitoare- are coşmaruri… Cine să-l mai înţeleagă? Nu l-am speriat cu “bau- bau”, cu “babe” sau cu altceva, nu i-am spus că daca nu mănâncă vine vreun poliţist şi-l amendează sau îi face cineva ceva!
Începând cu luna martie a spus că vrea să meargă la grădiniţă dimineaţa (uneori nici nu-l mai întreb, activităţile matinale desfăşurându-se automat), ceea ce-i un semn bun. Până atunci răspundea negativ la întrebarea: “Îţi place la grădiniţă?”. Nici acum nu recunoaşte că-i place, dar vrea să meargă! Şi-a făcut câţiva prieteni, se joacă mai mult cu băieţeii şi chiar dacă nu se înţeleg între ei, reuşeşte să se facă plăcut, intrând în jocurile copiilor.
Nu îi întreabă cum îi cheamă, nu le prea răspunde la întrebări, dar pricepe regulile şi uneori le copiază. Bineînţeles că le respectă doar dacă-s în avantajul lui sau dacă nu-l frustrează!
Copilul meu nu vrea fraţi, căci văzând bebeluşi în cărucioare răspunde negativ la întrebări bine intenţionate ale oamenilor de pe stradă: “Vrei să-ti facă şi ţie mami un bebeluş?” (de parcă bebeluşii aştia se pun în cuptorul cu microunde şi apar într-o oră calzi şi somnolenţi!).
Ca animale de companie avem pisicile din curte, hrănim zilnic un popor de vrăbii cu pâine, avem limacşi în grădină, iar de câini îi e frică.
Nu s-a schimbat, deci nimic semnificativ în viaţa noastră paşnică! Tot 3 suntem, tot minunaţi şi drăguţi, într-o veşnică vacanţă şi o veşnică mulţumire de sine!
Welcome back!
P.S: Merci, HaniBani pentru poză! Macii sunt florile mele preferate!
