La munca de jos
(CINE N-ARE COPII, SĂ NU CITEASCĂ!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!)
Odorul personal a împlinit 3 ani în decembrie (deci de 4 luni posedă aceşti ani). Posesorii copilului şi-au dat cu părerea că-i timpul să exersăm statul la oliţă ca să deprindă piticotul deprinderile necesare ducerii unei vieţi autonome (nu poate să-şi fixeze singur scutecul, dar chiloţii poate să şi-i dea jos).
Aşadar, am purces la educare, căci tati mi-a transmis din vârful buzelor că asta-i îndatorirea mea.
A plecat domnul tati la nu-ştiu-ce-conferinţă de-a lui, aşa că i-am pus fiului meu o pereche de chiloţei după ce i-am arătat, m-am strâmbat, m-am scălămbăiat, doar- doar creez un climat afectiv corespunzător scopului meu. Îi pusesem cu o zi-două înainte scutec+ chiloţei de băiat mare, ca să se simtă pus în temă.
Piticul s-a lăsat îmbrăcat, dar în secunda următoare a început să urle din toţi rărunchii: “Nuu chi’aaaaaţi! Nu maaaaa’ieee!” (Nu! chiloţi de băiat mare!). L-am lăsat să zbiere 10 minute, apoi i-am dat jos şi i-am pus scutecul.
A doua seară a mai protestat niţel, dar ideea i s-a părut amuzantă. Ba chiar s-a aşezat pe oliţă din proprie iniţiativă.
Plecând în mini-vacanţă la bunici, am întrerupt “antrenamentul”, însă după somnul de amiază îi pun bikinii de băieţel serios şi continuăm antrenamentul. Partea bună e că vreo două ore face ce trebuie şi unde trebuie. Sigur, e mai mult o distracţie pentru el, mai ales când ne vede dându-ne coate şi pufnind în râs. E comică obţinerea asta a autonomiei personale piticoţeşti!
Partea rea e că se ia cu joaca şi la un moment dat uită. Nu-l cert prea tare, dar conform dictonului: “Ai greşit, plăteşti!”, l-am pus azi să dea cu mopul după micul accident.
Acu’ iar o să spună buni că fiul meu spală pe jos, în vreme ce părinţii lui se uită la teve sau dorm!