BanCACA BCR
OK, daca in iarna anului trecut s-a inatamplat ca de 3 ori un nene de la ghiseu sa fie sunat fix din Americuta pentru a i se explica modul in care imi poate restitui niste bani pana nu trece termenul, de data asta am avut parte de inca o minunata experienta:
-Aflu ca numai BCR si inca vreo cateva banci sunt partenere serviciului care imi da indemnizatia pentru cresterea copilului. Drept urmare, incep sa caut cu google sedii ale Bancii Transilvania (nu le merge linku’ spre cautarea sediilor), in Alpha Bank si Romexterra Bank nu prea aveam incredere (cine naiba a auzit de astia in ultima vreme?), asa ca singura optiune imi ramane BCR. Am ezitat, amintindu-mi multele drumuri in zadar de la experienta anterioara, dar tot eu m-am incurajat, gandind ca poate in Bihor oamenii sunt mai destupati.
Site-ul merge bine, descarc o pagina cu reteaua de sucursale care intamplator e destul de bine facuta- in ordine alfabetica a judetelor sunt prezentate, au si adresa si numarul de telefon. Aleg sucursala din apropierea casei, dau telefon si intreb daca-mi pot deschide un cont la ei. Explic faptul ca nu-s din localitate si ca am nevoie azi de numarul de cont si IBAN, nenea imi spune sa vin cu buletinul ca rezolvam azi, asa ca-mi fac un mare curaj si ies prin frig si prin nameti.
Ajunsa la bancaca, am constatat ca din cele 3 ghisee era deschis unul singur care sa primeasca banii oamenilor care au credite si au avut proasta inspiratie ca dupa terminarea programului de la serviciu sa vina sa-si achite datoriile. Coada de vreo 12- 15 persoane era revoltata, paznicul era cu ochii pe ei.
Un ghiseu de informatii avea tot vreo 2 locuri: o tanti discuta cu fiul ei minor la telefon despre ce a mancat el azi, ce a facut la scoala, daca a luat vreo nota, ce a zis “doamna”, daca are multe teme si daca si le-a facut. Chestii organizatorice, pe care mama trebuia sa le stie, insa erau vreo 4-5 oameni in fata biroului care-i ascultau convorbirea si care probabil ca aveau nevoie de ceva lamuriri pe care singura colega disponibila nu prea se pricepea sa le dea.
In aceeasi “sufragerie” exista inca vreo 5 birouri de “consiliere persoane fizice”, insa pe vreo 3 troneaza cate un afis: “birou inchis temporar”. In fine, e inchis pentru ca nu e nimeni pe scaun, ca nu-s birouri cu separe-uri, ci niste mese cu cate un calculator si ceva hartii pe ele. La celelalte 2 birouri neinchise temporar sunt 2 angajati: un nene cu care probabil am vorbit la telefon si care discuta cu un domn trecut de 40 de ani, care nu se pricepe el la chestii de-astea, bancare. La celalalt birou, o doamna trecuta de 30 de ani isi flutura genele incercand sa cucereasca un domn trecut de 35 si care dupa servieta si haine parea afacerist sau in fine, ceva mai scapatat. Tanti tocmai terminase de explicat ce era important, insa incearca sa-l invaluie in privirea-i tandra de caprioara si sa-l prinda in mreje cu o asigurare de viata sau o pensie privata. Evident, convingerea asta se soldeaza cu: “mai treceti pe la birou sau daca nu aveti timp, va sun eu in cursul saptamanii viitoare”. Nenea e de acord, iar doamna inca balmajeste cateva invitatii ostentative, desi domnul era in pozitie semi-ridicata, pe picior de plecare si in fata mea se mai afla un cuplu.
Pleaca nenea, in sfarsit, iau loc tinerii, doamna radia, afla ca cei doi vor un credit si le cere ceva detalii legate de locul de munca si salarii. Alfand ca-s oamenii ai muncii, muritori cu salarii mici, i se sterge zambetul incantat de pe buze si-si ingroapa ochii in calculator, cu scopul de a simula un credit.
De aici nu mai stiu ce s-a intamplat, pentur ca doamnele de la ghiseul de informatii s-au eliberat si ma cheama. Doamna cu telefonul este sunata iarasi, de data asta cu ceva treburi legate strict de serviciul ei.
Si incepe “distractia”: spun cine sunt si ce vreau, im icere buletinul si-mi spune ca sunt in baza lor de date (de asta-vara, de cand cu cosmarul cu banii de-abia smulsi de la ei) si ca inainte aveam alt nume, asa ca sa fac bine sa ma intorc a doua zi cu o copie dupa certificatul de casatorie.
Ii explic doamnei ca am un copil mic si ca as prefera sa nu ma plimb de 10 ori pentru o deschidere de cont. Ea imi spune ca numele difera, ei ii spun ca numele mamei si al tatalui e acelasi, ca pana si codul numeric personal e acelasi, prenumele mele sunt aceleasi, asa ca-s 99,(999)% sanse sa fiu aceeasi persoana si ca pot da o declaratie in scris ca-s tot eu. Ea imi spune ca are nevoie de copia certificatului de casatorie.
ok, imi vine ideea salvatoare: sun acasa si trimite sotul un e-mail cu certificatul scanat. Doamna ia o hartiuta sa-si scrie adresa de e-mail, eu ii spun ca putem face asta acum, pe loc, iar ea imi da replica: “Da, dar mie imi trebuie copia certificatului, adica o hartie, nu un e-mail!”. Ok, imi spun in gand ca e imbecila si-i spun surazand ca o va avea daca printeaza documentul pe care i-l va trimite sotul. Ea imi spune ca pot veni maine cu originalul daca nu am o copie a certificatului de casatorie si in marinimia lor, imi vor face ei o copie dupa acest minunat certificat (m-a zgarmat in partea dorsala sa ma marit!) pentru a o avea la dosar si ca tot maine imi va da adresa ei de e-mail.
Ok, la asta cu adresa am ramas buimaca si m-am invartit pe un calcai, jurandu-mi ca daca vreo alta data in viata mea voi vrea sa mai fac ceva la BCR, va trebui sa primesc multe scatoalce peste ceafa!
Dar povestea are un final fericit: in drum spre casa, dau cu ochii de sigla Alpha Bank. intru, e cald, niste pipite joaca “solitaire” ca sa para ca au activitate; una din ele imi spune sa inaintez cu curaj spre biroul ei, ii explic ce vreau si in maxim 20 minute aveam deja deschis contul in lei si in euro, imi explicase ce extraoptiuni am, completasem si semnasem hartiile si pe urma ne-am luat “la revedere”, urmand sa sune cand ajunge cardul la ei.
Morala: “O, esti frumos, cum numa-n vis
Un demon se arata,
Dara pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodata!”