#1-1 Mozaic de fericire
O legendă spune că la Rio, statuia care îmbrățișează orașul a fost acoperită cu milioane de bucățele de mozaic pentru a fi mai rezistentă.
Doamnele din înalta societate braziliană au muncit cot la cot, ani în șir, împletind bucățele de mozaic și sârmă. Pe spatele fiecărei bucățele de mozaic sunt scrise binecuvântări: nume de oameni dragi veghează orașul, chiar dacă destinatarii gândurilor inițiale rătăcesc acum în alte dimensiuni.
Nu aparțin nobilimii și nici braziliancă nu-s! 😉 Cred însă că numele de oameni dragi care și-au odihnit privirea asupra mea și care mi-au adresat zâmbetul m-au binecuvântat. Iar eu sunt aici și datorită lor!
Așa cum sârmulițele și gresia colorată au fost zidite împreună pentru a face statuia mai rezistentă, fiecare vorbă bună, fiecare critică, fiecare laudă m-au întărit și mi-au astupat găurile din armura.
Un lucru este cert: încerc să îmbrățișez din ce în ce mai mult necunoscutul și să mă bucur de proces.
Așadar, când am constatat că în ES și în BC nu corespund proiectele, iar eu mai aveam câteva zile până la susținerea acestui discurs, am luat o decizie diferită de tot ceea ce aș fi făcut până acum: am ales să încep o altă cale de dezvoltare.
Dacă anii trecuți aș fi luat VPE-ul de gât, mi-aș fi ciufulit mentora sau aș fi renunțat pur și simplu la sustinerea proiectului, acum mi-am propus să nu mă mai opun, ci să mă bucur de îmbrățișarea altor provocări: hai să vedem cum o să fie și calea aceasta nouă! Se numește „Măiestria prezentărilor”! E clar că trebuie să încep cu o imagine faină!
E posibil să fie și vârsta! Am trecut de ceva vreme de borna celor 40 de primăveri. Sunt mamă de adolescent recunoscător, iubitor și dornic să participe la discuții. Sunt soție de domn care știe cât de norocos este fiindca l-am ales. E drept ca am o tendință să umflu și să modific un pic realitatea, să văd mai roz.
Îmi place să citesc, îmi place să grădinăresc. Deținem vreo 40 de trandafiri, vreo 4 magnolieri care înfloresc exact în perioada în care plecăm în concediu. Mai avem o glicină pe care pisica o folosește pe post de trambulină pentru a prinde păsări. Da, am o pisică și ne ignorăm reciproc, dar vine să o țin în brațe mai ales vara, când stau cu o carte în mână și admir norii prin acoperișul transparent al foișorului.
Nu pot acoperi vreo statuie cu bucățele de mozaic, însă am ales să-mi creez propria sursă de fericire: de la început de an am decis să scriu pe bucățele de hârtie câte un nume al unei persoane care mi-a adus o scânteie de fericire într-o zi. AM început cu adolescentul și cu tatăl lui, în caz că-mi verifică cineva borcanul!
Am continuat cu cei 3 muschetari cu care am fost la bootcamp, pentru că aventura cădițelor și ceasurilor de mână sunt cel puțin 2 momente memorabile.
Mai am un bilet special, scris astăzi: pe un triunghi de hârtie am scris „A-R-I-C-I” fiindcă un kikirez și-a ridicat de curând ochii sclipitori spre mine și după ce toata săptămâna scandaserăm în cor „C și I citim CI”, n-a mai spus „arichi”, ci cu privirea aceea iluminată, m-a privit transfigurat ca pe statuia din Rio și a spus „Oooo, dar aici scrie arici!”, iar eu m-am simțit binecuvântată!
Dragilor, e simplu: dacă vreti ca numele vostru să fie introdus în borcanul fericirii mele, vă rog să-mi dați un feedback fain, prin care să lăudați excesiv acest discurs însăilat rapid. Dacă vreți însă să faceți parte din armura mea, fiți sinceri și scrieți cum aș putea face ca pe această cale de dezvoltare să țin discursuri memorabile.
Este posibil ca la un moment dat, acest mozaic de fericire să fie o statuie a întregului club de vorbit în public………………… Și cu toții să fim fericiți!