#1-4 Perechi de fericire (2)
Ai întâlnit vreodată o persoană cu care după ce ai interacționat puțin, ai simțit că o cunoști de când lumea, că vă înțelegeți din alte vieți?
Ți s-a întâmplat vreodată să trăiești un moment de fericire intensă și să stai să diluezi totul, să conștientizezi momentul, fiind perfect conștient de strălucirea care-ți inundă pieptul, sclipirile care-ți curg prin vene, parcă vizualizând dopamina, oxitocina, endorfinele și serotonina ca râuri colorate strălucitor?
Despre două astfel de momente vreau să vă vorbesc astăzi, dându-vă două exemple inspirate din viața reală.
Pentru primul exemplu ne vom întoarce la începutul anilor 1970. Gabi, sora mamei mele dădea examenul de admitere la liceu în săptămâna când, pradă unei inspirații de moment a intrat în frizerie. Blonda înaltă, cu ochii albaștri și cu părul până la jumătatea spatelui a cerut să fie tunsă scurt. Cam ca Alexandru!
Ce-i pot spune părinții copilului care va avea examen? Nimic, desigur! Au încurajat-o că-i stă bine freza și s-au bucurat cu toții că mătușa Gabi a intrat printre primii la liceu, chit că era în Năsăud, iar ei locuiau în Bistrița.
În prima zi de liceu au ratat autobuzul. Credeți că au avut ghinion? Din contră: fericirea ei (a lor) abia începea să se construiască: au ratat discursul primarului care aprobase construirea unui corp nou de clădire; au ratat slujba preotului care aghezmuise clădirea; au ratat discursul directorului care se bătea cu cărămida în piept pentru realizare.
Rudele mele au intrat pe poarta liceului exact când se anunțau dirigintii, așa că mătușa Gabi s-a așezat în spatele rândului. Privind în stânga ei, a văzut un tinerel înalt, brunet cu ochii albaștri și s-a îndrăgostit fulgerător de colegul ei de clasă. Mulți ani mai târziu ne povestea cum părul scurt l-a încuratat pe tânăr să socializeze cu ea, având el impresia că vorbește unui băiat. Ea și-a luat vocea gravă, s-a prezentat Gabi și a avut senzația că timpul se dilată, fiindcă privindu-l, îi curgeau scenariile în cap: își imagina cum peste un timp, ea și domnul vor urca niște scări însorite, mână în mână.
Lucru care s-a și întâlmpat: 10 ani mai târziu față de prima lor întâlnire, Gabi și Adi coborau scările Stării Civile din Bistrița, mână în mână, soț și soție.
Să vă spun, oare și a doua poveste?
La începutul anilor 2000, la primul meu loc de muncă s-a deschis într-o zi ușa biroului. A intrat întâi un imens buchet de trandafiri, apoi geamurile au început să zăngănească. Gabi, soțul Mariei, tenor la Opera București a venit să-i facă o surpriză: ne-a oferit 30 de minute de bucăți muzicale care ne-au umplut inimile cu oxitocină, serotonină și endorfine.
La prăjiturele și socializare ne-a mărturisit cum și-a întâlnit soția: era prima lui zi de lucru și neștiind pe unde intră artiștii, s-a dus pe la casierie. Acolo, ultima la coadă era o roșcată superbă. Privind-o, Gabi s-a îndrăgostit fulgerător și a conștientizat momentul de fericire maximă pe care-l trăia. În mintea lui se derulau scenarii în care mână în mână cu frumoasa domnișoară va urca niște scări însorite. 2 ani mai târziu s-a dovedit că erau ale Stării Civile.
Iată, deci, dragilor, cum fericirea poate avea pereche! O poți recunoaște în celălalt, o poți trăi alături de persoana iubită, o poți întrevedea ca atunci când dai perdeaua viitorului la o parte și-i arunci o privire.
Cei care v-ati găsit perechea, sper că sunteți fericiți!
Există însă speranță și pentru cei care nu ați găsit perechea potrivită și lor mă adresez acum, în special. Dragilor, fiți atenți unde vă aruncați privirea, fiindcă e posibil ca exact acolo să vă crească… feeeericireaaaa!