#2-1 Mai devreme e mai târziu (uneori)
Ni se spune mereu că cine se trezește de dimineață departe ajunge. Eu am venit astăzi să vă demonstrez că uneori cine pleacă prea devreme ajunge… mai târziu.
Am încercat să vă captez atenția cu un titlu cu aparență oximoronică, sperând că va avea succes. Vom vedea la final, nu?
Acum vreo 15 ani am plecat spre aeroport mai devreme.
Așa face toată lumea, desigur: își ia o marjă de 3-4 ore înainte de decolarea avionului, mai ales dacă lasă copilul la socrii, iar aeroportul e la 50 km. Doar ca noi am plecat cu o zi mai devreme!
Rezervaserăm biletele pe site-ul unei agenții “dubioase”, după cum aveam să aflăm mult mai târziu. Ca să-și facă targetul, domnișoara care ne asistase la stabilirea rutei, a cazării, transferului de la aeroport și câteva excursii opționale pe care le-am plătit la suprapreț ne-a amețit cu documentele trimise: cereri, asigurări, decont, rute alternative…
Iată-ne cu 24 de ore înainte de zbor în orașul adolescenței noastre!
Ne-a dus socrul spre aeroport cu iuțeala fulgerului, încântat de mașina care-i rămânea 5 zile în custodie. Ca să fiu sinceră, de nepot n-a fost la fel de încântat ca de mașină: a lui abia se târa, a fiului prindea suta până în semafor. Pe nepot îl mai gâdilase, pedala de accelerație nu prea! Mai ales cu soacră-mea în dreapta!
În fine! Pe Podul Ciurel l-a oprit un echipaj de poliție. Avea vreo 75 în loc de 40, iar în cartea de identitate a atașat ceva lacrimogen care l-a făcut pe omul legii să micșoreze diferența. Era 4 dimineața, oarecum se crăpa de ziuă… poate nu văzuse chiar bine…. Nu încurajez astfel de practici, însă scrierea unui proces- verbal e o chestie extrem de laborioasă, pe care polițiștii de la Rutieră nu o stăpânesc 100%. Sau poate tocmai de-aia!
În fine! A primit amenda, ne-a debarcat furios la “plecari”, s-a dus in Cora sa ia lapte praf pentru nepot, apoi cașcaval și chestii cu care cresc copiii: gogoși, banane, jeleuri “ca la bunici”.
Am constatat stupefiați ca nu avem loc în avion și că biletul nostru e pentru același zbor, dar marți, nu luni! Iată-ne stăpâni pe 24 de ore, departe de copil, la primul nostru concediu în 2 ani de când deveniserăm părinți.
Am experimentat metroul, troleul, tramvaiul și autobuzul numai ca să ajungem din Otopeni în Drumul Taberei fără să ne devalizeze taximetriștii bugetul de concediu.
Am apărut la ușa mamei zâmbăreți, cu bagaj și cu flori, spunându-i despre întâmplarea cu biletele. Ca orice mamă responsabilă, ne-a așezat la masă până si-a sunat ea o prietena ca sa-i povestească de poamă e ginerele ăsta care nu se uită pe bilete!
Am zburat liniștiți a doua zi, ne-am plimbat. Credeți că s-a terminat?
N-am luat în considerare faptul ca duminica se întâmplă câte o grevă spontană în străinătățuri, așa că deși am plătit scump un taxi, am ratat avionul. Următorul ateriza la… Târgu Mureș, prilej pentru socrul meu să vină după noi. Daaaa, a venit după noi după ce a făcut un popas la Azuga, la o ciorbă de burtă+ apoi la Predeal pentru dezmorțire, apoi la Brașov un pic de clătit ochii prin oraș. Pe tot drumul înapoi a vrut să ne dăscălească despre plecatul devreme spre aeroport, însă atât eu, cât și soțul am dormit pe bancheta din spate ca valizele în… aero…gară!
Desi avuseserăm multe șanse să ajungem mult mai devreme la destinație, s-a dovedit că în cazul acelei deplasări, pentru noi acel “mai devreme” a fost de fapt “mai târziu”.
Ce-am învățat din acel șir de întâmplări?
Verificăm biletele, orarul avioanelor, al transferurilor.
Anul trecut nu am verificat numele călătorilor trecuți pe bilete, dar aceasta e o altă ocazie pentru un discurs viitor.
De fiecare dată când mă grăbesc, îmi amintesc de acel concediu. Și îmi spun că în viață nu câștigă întotdeauna cel care pleacă primul. Câștigă cel care știe exact când și unde trebuie să plece.