Servicii de la Stat

Thursday, 6 May 2010 | Posted in social |

Azi: spitalele romanesti!

Vineri dupa pranz am ajuns intr-o mare graba la Spitalul de Copii din Brasov cu copilul care de vreo 3 saptamani nu mai manca bine (micul- dejun, pranzul si cina le lua doar prin biberon, in combinatie cu lapte), iar de cateva zile voma cu jet puternic. Dupa discutii contradictorii cu tati, am plecat urgent la spital, unde ne-au internat. Era vreo 1 dupa- amiaza cand am ajuns, dar ne-am intros acasa sa facem bagajul si sa-i servesc Bulinutei o masa de pranz prin biberon pe care nu a mai varsat-o, spre bucuria mea.

Pe la vreo 3-4 am intrat intr-o rezerva de doua paturi pentru mame si doua patuturi pentru copii. Imaginea patuturilor mi-a redesteptat amintiri neplacute din copilarie cand eram obligati sa dormim la gradinita in niste paturi din fier cu laterale care zdranganeau cand le ridicau educatoarele si cand le lasau jos. Niste paturi mai austere aveau acum, la spital: gratii care coborau si urcau, zgomote asurzitoare si infioratoare.

Buuuun! Nu asta a fost inceputul: la intrarea pe etaj, a trebuit sa-i puna o branula si l-au chinuit 4 asistente care incercau sa-i tina piept. Intre noi fie vorba, copilul e fortos si vanos, plus ca e incapatanat, iar cel mai mare cosmar al lui e sa-l tina cineva imobilizat. De data asta era imobilizat, iar o asistenta ii cauta venele mici si firave! Dupa vreo 10 minute de urlete crunte mi l-au dat si am mers in “celula” unde a adormit de urgenta! Ofta si suspina prin somn, intindea manuta, deschidea ochisorii si jelea branula pana cand adormea la loc.
La un moment dat si-a miscat manuta, i s-a defacut branula si a trebuit sa-l intepe iar! De data asta au incercat in maini, in picioruse si in incheietura cotului, in cate doua locuri la fiecare locatie! Cum se zarea o vena, cum bagau acul, in tipetele ca din gura de sarpe ale copilului! L=au bandajat mai mult, desi mi s-a atras atentia ca nici leucoplast nu prea au si sa fiu atenta cum isi mai scoate iar branula!
Dupa trei perfuzii si plasare de “atentii” in buzunar, a venit o doctora care a spus ca analizele nu-s bune, dar nici rele nu sunt. OK, nu ne-a lamurit, da’ incercam sa convingem o asistenta sa ciripeasca mai mult. (asistentele-s mai ieftine).

Sambata nu a spus nimeni nimic, pentru ca nu venisera toate rezultatele analizelor, dar duminica a venit calaul venelor si ne-a spus ca are deficienta de fier, ca trebuie facut tratament cu vreo 5 medicamente din care nu au decat 3, dar ca nu au voie sa ne spuna ca spitalul nu are cu ce sa ne trateze copiii.
Ok, informam pe tati, cumpara si nu zicem nici “pis!”. Prefer sa cumpar medicamente decat sa stau in spital pentru Smecta!

Buuuun! Trecem la capitolul “regim alinetar”: dimineata avea copilul paine prajita (carbonizata aproape) cu branza (subtiata mult cu apa, ca sa fie mai mutle portii), la pranz o supa fara gust cu 2-3 rondele de morcovi, iar la felul doi: orez; cina era tot orez, dar cu morcovi! In restul timpului ni se oferea ceai de menta la discretie!
Sambata nu a mancat, caci era dupa perfuzii! A vrut doar lapte (ne ofereau lapte fara lactoza, dar copilul nu a vrut sa puna gurita pe asa ceva! I-am luat de acasa apa si laptele praf obisnuit). Duminica dimineata a mancat niste covrigei, iar la pranz ne-a adus tati niste orez cu merluciu, borcanel de mancare pe care l-a devorat cu iaurtul lui obisnuit. Seara i-am dat niste cereale in lapte si totul a parut ca devine pozitiv.

Pana luni! S-a trezit si a inceput sa verse ceaiul pe care-l bause seara. AM anuntat, mi s-a spus ca desi scrie “metoclopramid la nevoie”, ei nu aveau picaturi, ci doar perfuzie pe care o pun in functiune doar daca varsa copilul de mai multe ori! O data e insuficient! Sa-l las nemancat vreo doua ore si pe urma sa incerc sa-i dau ceva. I-am dat ceai la un moment dat, ca avea gurita arsa de sete. Nu a varsat decat dupa niste lapte. Tot a iesit afara in jet puternic, iar la vreo 20 minute s-a repetat isprava cu ce mai avea prin stomacel.

Intre timp isi face aparitia doctora care se ocupa de probleme digestive si care avea un maldar de dosare. Aproape toti copiii de pe etaj erau internati cu aceleasi probleme. Macar al meu nu avea bubite in gurita sau febra, ori cine stie ce eruptii pe corp!

Ok, i-am spus de voma repetata, am plasat “o atentie” si a aparut perfuzia cu Metoclopramid! Apoi perfuzie, iar pana seara. De data asta a avut nenorocul de a nu mai gasi nici o vena in manutele invinetite de acele precedente, asa ca a primit branula in piciorus, dupa alte minute ingrozitoare de plansete si urlete pe motiv ca nu i se vedeau venele sau ca le sparsese punand un ac prea mare! Si branula asta din picior a jelit-o de cate ori dadea cu ochisorii de ea! In plus, avand branula in picior, nu mai putea cobori din pat, ceea ce e crunt pentru un copil plin de energie!

Marti dimineata i-am dat niste lapte fara lactoza (intre timp am trimis tot acasa, in speranta ca fortandu-l sa manace regimul de la spital, voi avea succes!), dar la venirea doctorei si la introducerea spatulei ca sa-i vada gatul, iar a varsat. A decretat ca s-a intamplat asta doar pentru ca i-o fi bagat spatula prea adanc sau ca o fi el sensibil, asa ca tre’ s-o roim acasa, caci veneau multe alte internari mai grave!  Am primit aprobarea sa i se dea jos branula, dar asistenta a tras de leucoplast, caci “nu avem foarfeca pe sectie!”!
Dupa “atentia” plasata, am primit sfaturi despre cum si ce sa-i dau sa manance, apoi foaia de externare si un “la revedere!” voios.

Nu vreau sa fiu rea, poate “la revedere!” o fi formula obisnuita de incheiere a conversatiei, insa cred ca doctora aia stie ca ne vom revedea, caci copilul a vomat seara din nou, e apatic, nu mananca grozav (desi in final a acceptat lingurita, chiar daca amtrebuit sa-l santajez cu iaurtul lui preferat in combinatie cu mancarea normala), plange aiurea si din orice, vrea numai in brate, suspina inca in somn si in plus…. in plus, are muci! Nu a avut niciodata pana acum, dar de la venirea de la spital, copilului meu ii curge nasul!

Nu pot spune ca-s nemultumita in totalitate de felul in care am fost tratati. Sunt nemultumita de regimul alimentar oferit copilului (mamele primeau o felie de paine cu magiun, la pranz niste supa anemica plus orez sau piure, iar seara era eternul orez cu legume. Intr-o singura seara au avut mancare de cartofi, iar pe o foaie scria ca in menu se gaseste carne doar duminica, la fel ca pe vremea comunista! Carnea de dunimica a fost o bucatica infima langa orez!). Eu nu am apelat la serviiile spitalului in ceea ce priveste mancarea, insa erau mame din alte localitati care nu se saturau cu portiile minuscule si cam rabdau de foame. Sutn de acord ca nimeni nu merge la spital ca sa manance ca acasa, insa nici nu-s de acord cu menu format din orez si orez!

Oi fi eu paranoica, da’ si verisorii de la Londra ai copilului au avut aceeasi problema in ultimele 2-3 saptamani. Nu cred ca-i simpla coincidenta! O fi venit primavara si acolo, dar e mai mult de atat!

Recapituland:

• i-au tratat deshidratarea si acum accepta sa bea ceai/ lapte;
• nu sunt sigura ca s-a rezolvat treaba cu voma (am aplecat la picaturi de Metoclopramid acasa);
• nu mai avea scaune diareice la spital, dar si-au facut din nou aparitia la venirea acasa;
• a racit in spital;
• nu a acceptat orezul la spital si nu=l vrea nici acasa;
• in spitale, doctorii sunt obligati sa trateze pacientii cu inlocuitori ai medicamentelor prescrise si li s-a interzis sa sfatuiasca parintii sa cumpere medicamente de la farmacie! La fel, “economia de medicamente’ materiale sanitare” sunt cuvinte- cheie cu titlu de lege!
• am plecat boi si am venit vaci!