Operatiunea: capaceala!
Stiu ca e ceva normal pentru copiii de varsta lui sa faca lucrurile astea, insa ma uimeste pe zi ce trece cat de natural si firesc se intampla descoperirile acestea!
A ajuns la varsta la care incearca sa ne imite si e siderat de cutii, capace, sticle. A avut perioada in care-i placeau lucrurile care scoteau sunete si a innebunit jucariile de plus bagandu-le in gurita neincetat. A urmat perioada in care orice jucarie cu leduri si sunete era o minune celesta! Acum suntem cu totii (eu, tati si Bobo) la capitolul: capace.
Capace, capace, capacele… Unele rosii, altele galbene, capace mici si mai mari, capace roz (de la sticlele de apa plata) sau transparente gasesc in orice colt al camerei de zi, sub pat si sub dulapurile din bucatarie. E pasionat sa capaceasca biberonul din care a baut cat timp a studiat pe toate fetele capacul sau manerele! Pune capacul, il ia, apoi iar il tranteste, ca sa-l smulga si sa-l puna la loc… Operatiunea ii ia minute in sir daca-l ajut tinandu-i sticla. Daca nu-s prin preajma, sticla biberonului ajunge intr-un loc, in timp ce capacul necooperant e pedepsit cu o lovitura dura si ajunge pe sub pat, in alt colt al casei sau e tarat pe hol, abandonat.
Apoi e si hobby-ul cu aranjarea tubului de crema in cutia de hartie. De fiecare data cand cumpar un alt tub de cremuta pentru zonele intime ale bebelusului, ii pastrez o zi- doua si cutia, caci ii place la nebunie sa puna tubul inapoi si sa-l scoata iar si iar. il pune su susul in jos, apoi invers si iar o ia de la capat, pana cand se enerveaza sau se plictiseste si atunci morfoleste in dinti ambalajul. La fel se intampla cu sticlutele de vitamine sau de medicamente.
Inca o descoperire recenta: ieri i-am dat o canuta si o lingurita (mai avusese sporadic de-a face cu ele). A invatat sa invarta lingurita in cana cam in acelasi fel in care o invartim noi dimineata in cafea sa se topeasca zaharul!
Avem pahare de plastic de la iaurt sau de la branzica, insa desi sunt colorate diferit, nu-s atat de incitante ca lucrurile facute din portelan care zangane cand se atinge metalul linguritei de ele.
Zambeste stirb cu cei 5 dintisori (3 sus si 2 jos), cu gropitele in obrajori si cu ochii plini de fericire ca a descoperit o noua minune, incat ne topeste sufletul si desi mi-ar veni sa arunc linguritele pe geam, stiu ca la pranz nu as avea cu ce sa-l hranesc si ca din 10 cate am avut cand ne-am mutat, am ramas cu destul de putine, restul fiind pe dupa canapea sau cine-stie-unde!