Hai, hai!

Friday, 8 January 2010 | Posted in descoperim lumea! |

Tati se trezeste adeseori foarte dimineata si se duce la biuro la lucru. Dupa minim doua ore ne trezim si noi, leneseii. Bobo se trezeste la el in patut, imi cere sa-l iau in patul mare si dupa pupicii regulamentari de intalnire, se da jos si zice:  ” ‘ai, ‘ai!”, imi intinde manuta si tre’ sa-l insotesc in sufragerie, ca sa-l salutam pe tati de “buna dimineata!”. (Incepe sa-si tina echilibrul binisor (aluneca pe gresie si pe parchet din cauza sosetelor), ba chiar se tine de un deget de-al meu si nu-si lasa toata greutatea in mana mea! Se tine de pereti si de usi, se ridica usor si repede, ba chiar incearca sa ne arate cat e de mare: cu piciorusele de-o parte si de alta a picioarelor noastre, se ridica si-si tine echilibrul pret de 2 secunde, ridica manutele si racneste ca un razboinic insetat de aventura! Pe urma cade in fundulet si o ia de la capat, incurajat de zambetele noastre! Ba chiar si de pe canapea, cand ne cearta, se ridica in picioruse, si le infige bine si ne bodogane cu degetelul intins, gesticuleaza si da din gurita pana uda canapeaua de tot!)

Azi s-au invartit in cerc in jurul meu ca soricelul si pisica: Bobo de-a busilea, tac-su la fel si a fost o mare hlizeala generala!

Tot azi l-am intrebat: “Unde-i ceasul, Bobo?”, iar el s-a uitat la mine nedumerit o secunda, apoi i s-a aprins beculetul si cu degetelul intins imi arata un ceas virtual pe care noi nu-l avem in sufragerie, dar buni il avea pe perete in bucatarie. Asa ca i-am agatat un cesulet in cuiul care gazduise coronita cu Mos Craciun (alta poveste cu Mosul salutat zilnic de pitic, mangaiat si tras de barba de la mine din brate), iar acum arata spre bucatarie si zice “ai, ai!” cand il intreb de “tic- tac”. Tot la bucatarie ii place preaminunatul si stralucitorul meu cuier pentru carpele de vase: e din plastic si alb, dar i s-a parut fenomenal ca lucrurile pot sta spanzurate acolo! Intinde manuta si se uita neincrezator la mine cand incearca singur cu degetelul sa vada care-i secretul cuierului cu pricina!

Si daca tot am inceput sa dau din casa, tre’ sa continui: are preferinta sa doarma pe perna! Nu doar cu capul, ci cu tot corpul! Ia perna in brate, adopta pozitia preferata (cu funduletul in sus), se invarte de 20 de ori in jurul ei, o intoarce pe toate partile, o mangaie si o molfaie, apoi adoarme satisfacut. Nu-i pot lua perna, pentru ca se trezeste instantaneu si jeleste pana i-o inapoiez! (Chestia asta cu perna e impotriva conceptiilor mele de mama- minunata, da’ uite ca bebelusul mi-a dat peste cap planurile de a nu-l culca pe acest obiect deformator de coloana vertebrala). Ii spune “nani, nani”, iar dimineata ar trage-o din pat, insa acum a devenit mai interesant sa mergem impreuna in cate 2 picioare ca sa-l salutam pe tati! (Am gasit o perna in baie, pe covor. Nu stiu cum a ajuns acolo, dar am un cerc mic de suspecti in scutece!). Ba stie de perna de cand ne indreptam spre dormitor si ii spun ca tre’ sa doarma: se uita zambitor cu cei 3 dinti ai lui si zice: “nani- nani?”, pregatindu-ma psihic pentru urmatoarele 10 minute de invarteala pe perna, sub ea, pe langa perna si peste!

Ii place la maximum sa faca “brrrr, brrr” din buze, in timp ce da cu degetelul peste ele, sa zica “aaaaa…!”, iar noi sa-i acoperim si sa-i descoperim gurita  rapid, iesind sunete haioase, iar azi, pe cand incercam sa-l imbrac singura, am deschis si am inchis buzele cu zgomot, ca atunci cand ii explici unui copil cum “zice” pestele. Asa mult i-a placut, incat tot drumul pana la Policlinica (pentur niste analize de rutina) a facut numai asa. pe drumul de intoarcere a adormit si nu stie ca mami si tati l-au dus pana la Predeal ca sa-si ia gogosi cu nuca si miere!