Patru dive și-un dop de lichior
(discurs de concurs)
Dragilor, vi s-a întâmplat vreodată ca deși știați data la care se ține concursul de club, să fiți luați prin surprindere și să constatați că în 2-3 zile trebuie să prezentați un discurs?
Nu știu cum e la voi, dar în cazul meu, m-am surprins că un concurs de discursuri necesită o pregătire temeinică: întâi mă gândesc “Mai e timp!”, apoi îmi vine o idee pe care-mi propun s-o folosesc, apoi se face duminică și inevitabil cineva din club vrea să renunțe, dar îi spun că nici eu nu am discurs, așa că hai să ne punem mintea la contribuție…
După care, inevitabil, deschid o sticlă de lichior. Deja de vreo 3 concursuri încoace am schimbat și distribuitorul! Vi se întâmplă și vouă să deșurubați un dop când aveți ceva pe suflet?
Mulțumesc pentru că nu mă lăsați să mă simt singura alcoolică din grup!
Așadar, după cum spuneam: un lichior, 0 inspirație, duminică seara, 3 zile până la concurs și o idee care mi se înșurubase în minte! (Vezi ce-am făcut aici, da?)
Dar, să începem cu destăinuielile, că mai de de-un pahar!
Vreau să vă spun astăzi câte ceva despre prietenele mele cele mai bune!
Voi aveți prieteni foarte buni? Câți sunt în grupul vostru? Arătați-mi pe degete!
Felicitări!
Eu sunt o norocoasă! Fac parte dintr-un cvartet. Suntem 4 “dive neoficiale”. Așa ne spunem fiindcă n-am convins pe nimeni că merităm titulatura fără “ne” O puștoaică 20- și 3 doamne 25+ (ani de experiență în câmpul muncii).
Sunt prietene de-acelea adevărate, care mi-ar spune franc în față: “Ai mărar între dinții din față”, ba chiar l-ar posta pe grupul nostru, sub titlulatura “Verde crud. Colecția toamnă- iarnă”
Pentru că, dragilor, prietenia adevărată nu înseamnă să te protejeze cineva de situațiile penibile. Înseamnă să aibă cine să le imortalizeze!
Toate 4 avem o relație specială născută lal un pahar de prosecco, pe când eram într-o tabără de redescoperire de sine. Sigur, în tabăra aceasta se făceau incantații, reflecții, fasting, adică orice altă tâmpenie decât eram noi în stare să suportăm! Așa ne-am și recunoscut reciproc: din grupul de participanți erau câteva pufnete de râs, ochi dați peste cap și “Cuba libre” strigat spre barman!
Am ieșit chicotind din grupul oficial și ne-am început terapia în 4, la o sticlă de ce-avea în portbagaj fiecare, de acasă. Până seara am constatat că în grupul nostru, dacă douăsunt de aceeași părere, a treia deja ridică o obiecție, iar a 4-a a pierdut șirul discuției, deci trebuie reluat procesul explicativ și mai bine o lăsăm baltă.
Grupul nostru whatsapp a devenit un loc în care, dacă cineva ne-ar citi conversațiile, ar avea nevoie de trei lucruri: un psiholog, un avocat și un pahar de lichior! Dar să nu vă imaginați că discutăm numai prostii! Nuuu! Avem conversații profunde, despre sensul vieții, despre relații, despre educație, despre dezvoltare personală… De exemplu, una dintre noi scrie:
– Fetelor, am o problemă serioasă!
În maximum 30 de secunde, toate suntem prezente:
– Ce-ai pățit? Ești bine?
– Unde ești? Pe cine batem?
– Am eu o cazma și un teren în pădure.
Și vine răspunsul: “Mi-am tuns bretonul singură și acum arăt ca o capră!”
(Pauză. Privire gravă spre public.)
Ne scriem una alteia pe whatsapp, dar nu în grup: “Chiar semeni cu o căpriță!”, apoi încep încurajările:
– Lasă, că o să-ți crească! Prinde-l cu agrafe colorate!
– Pune o bentiță.
– Se poartă turbanele.
Iar eu, fiind o persoană echilibrată, cu experiență de viață și două decenii de lucru cu copiii, întreb:
– Dar de ce nu ne-ai consultat ÎNAINTE?
Pentru că noi suntem genul acela de prietene care oferă sfaturi chiar și atunci când nimeni nu le cere. Mai ales atunci!
Sincer, cel mai greu ne e să ne strângem toate 4 împreună. Două suntem brașovence, deci vin rapid. Una e din Curtea de Argeș, cealaltă de la Săvârșin. Distanțele mari presupun și organizare pe măsură: întâi cine le poate face vânt soțului și copiilor în weekend. Sau măcar cine pe cine găzduiește.
– Ce zici de sâmbătă, 17 octombrie?
Una poate, cealaltă are o aniversare în familie.
– Dar 24 octombrie?
Una e obosită după o săptămână plină, alta e plecată în interes de serviciu, alta bifează prezența la vreo nuntă…
Când în sfârșit se aliniază astrele pentru întâlnire, începe dezbaterea pentru următorul subiect: localul de întâlnire: una vrea ceva liniștit, alta ceva luxos, dacă tot bate drumul, alta vrea să fie aproape de casă, iar a IV-a spune “Mie îmi e indiferent!”
Dragilor, aceea e cea mai periculoasă!
Știți femeia aceea căreia îi este indiferent?
(Pauză.)
Ei bine, ei nu-i convine NICIUN loc! În cele din urmă, reușim să ne întâlnim. Și atunci începe ritualul!
– Vai, ce bine arăți! Ai slăbit?
– De unde ți-ai luat bluza?
– Ce frumos îți stă acum bretonul! (Sigur că da, au trecut deja vreo 3-4 săptămâni de când s-a căprit!
Observați? Niciuna nu întreabă:
– Ce mai faci?, fiindcă am deschide cutia Pandorei din care ar ieși boli, diagnostice, suspiciuni….
Și totuși, dincolo de glume, prietenele mele au o calitate extraordinară: știu să fie acolo.
Nu numai atunci când am chef de râs, de povestit, de plâns ori de trimis meme, ci mai ales atunci când am nevoie de o încurajare, de un sfat, când am impresia că nu mai pot, că o iau razna.
Pentru că prietenia adevărată nu înseamnă să-ți spună cineva mereu ceea ce vrei să auzi, ci înseamnă să-ți spună și ceea ce ai nevoie să auzi.
Și-acum trebuie să vă fac o mărturisire.
Când am început să scriu acest discurs, nu știam despre ce să vorbesc. Aveam o sticlă de lichior, trei zile până la concurs și o idee care nu voia să se transforme în discurs.
Așa că m-am gândit la prietenele mele. La toate prostiile pe care le-am făcut împreună. La toate momentele în care am râs până ne-au dat lacrimile. La toate sfaturile pe care ni le-am dat și pe care, bineînțeles, nu le-am urmat! Și mi-am dat seama de ceva.
La 20 de ani, ai impresia că ai nevoie de o mulțime de prieteni. Mai târziu, descoperi că e suficient să ai trei. Trei femei care te cunosc atât de bine, încât nu mai poți poza în altcineva. Trei femei care îți știu defectele, îți cunosc secretele și, cu toate acestea, încă acceptă să iasă cu tine în public!
Iar asta, dragilor, e adevărata dovadă de prietenie!
Așa că, dacă mă întrebați ce am învățat din această experiență, răspunsul este simplu:
Un discurs bun are nevoie de inspirație. O prietenie bună are nevoie de sinceritate. Iar patru dive neoficiale au nevoie de… un grup de WhatsApp cu notificările dezactivate!
Cât despre lichior…
Am constatat că nu mă ajută deloc să scriu mai repede, dar după al doilea pahar, discursul începe să mi se pară genial! Și uite-așa am ajuns în fața voastră: cu un discurs scris pe ultima sută de metri, cu trei prietene extraordinare și cu o singură mare nelămurire:
Dacă eu câștig concursul, împart premiul cu prietenele mele… sau cu distribuitorul de lichior?