Descoperim balconul!
Noul teritoriu domestic mai putin cercetat de bebelus este balconul! Desi e inchis cu geamuri (netermopan), mi s-a parut prea frig sa-l las sa-l exploreze, asa ca am asteptat cuminti primavara! Mai venea pana in usa atunci cand intindeam rufe si Bobo imi inmana cate una, ca sa ma ajute, dar nu a pus piciorusul inauntru efectiv!
Zilele trecute a plouat si desi nu mai erau gerurile de asta- iarna, mi-am imbracat copilul cu hanorac, i-am pus caciulita si esarfa la gat, caci incaltat oricum se plimba mereu prin casa si am purces la descoperirea acestui nou teritoriu al resedintei noastre princiare!
Nu-i mare lucru de vazut: are juma’ de metru latime (cred) si vreo 3-4 in lungime, dar e fascinant pentru bebelus pentru ca intr-un capat sunt niste cutii (una de depozitare si cealalta are caloriferul electric inauntru, dar cu susul in jos, ca nu-i incapeau rotile!), iar in celalalt capat are un scaun alb pe care sunt asezate cateva borcanele goale de-ale lui.
Pffff! Ce jucarii! Ce minuni! Ce chestii interesante! Dar si clestii de rufe! Ah, am uitat: avem pliat pe langa cutiile alea stativul de intins rufe! Erau si cativa clesti agatati pe-acolo. 3 generatii de clesti de rufe: unii imemoriali, de pe la Bucuresti, unii de la Oradea si inca unii nou achizitionati. Cei mai vechi se pot rupe in parti componente foarte usor, asa ca odorul meu mi-a scos toate sarmele de la mijloc si au ramas cele doua parti din plastic numai bune de zdranganit in borcane.
Apoi borcanele! O minunatie, nu altceva! Au (c)“apac”, zangane pe bucata de gresie pusa la iesirea spre balcon, apoi pot fi mutate de pe scaun pe gresie, pe mocheta si inapoi, intr-o turuiala continua si repetare obsesiva a aceleiasi activitati vreo 15 minute. Dupa care trage o repriza de mangaiat/ invartit rotile caloriferului electric. Se intoarce la borcane, se duce iar la clestii de rufe, apoi iar la roti si tot asa!
Evident, copilul trebuie sa aibe spectatori! Nu, spectatorii nu pot lua loc confortabil in pat, ca sa-l urmareasca de acolo cu privirea! Niu, niu, niu! Niuuuu! Sa stea acolo, langa copil, ca sa raspunda intrebarilor neinteligibile, sa-l invete cuvinte noi si sa-i cante, eventual!
Bun, macar pe ploaia aia mocaneasca am stat vreo ora in balcon si i s-au mai consumat bateriile! S-a culcat vreo doua ore si ceva, iar la trezire s-a dat jos din pat si a zbughit-o spre usa balconului, uitandu-se cu subanteles la mine. Hmmmm, mama asta nu pricepe! A adus “papuii” (papuceii cu care sta incaltat in casa), apoi mi-a aratat hanoracul si caciula!
Am cedat!
Victorie, Bobo!