Perna

Tuesday, 10 November 2009 | Posted in personal |

De vreo luna incoace, bebele face figuri la somn: adoarme cu noi in pat (adesea langa tac-su cel sforaicios) si cand intra in somnul adanc, il mut la el in patut, care e la o aruncatura  de bat: la capatul patului nostru. Cum s-ar zice, suntem aproape de el si ne aude respirand.

Dar nu, bebe nu vrea sa doarma singur in pat! Vrea sa doarma pe perna cu tati, daca se poate cu mana in capul lui, lipit de corpul lui si cu piciorusele pe el sau pe mine. Am rezolvat problema punandu-i o perna in patut si acum doarme putin mai bine, in sensul ca nu se mai trezeste de 20 de ori pe noapte, ci doar de vreo 3, insa dupa ce inghite lapticul din biberon adoarme si poate fi relocat.

Dimineata se trezeste tati cam la ora la care bebe isi ia primul mic- dejun: 6 sau 7, ca ora de sculare e 9:30, respectata cu sfintenie de arcusorul din fundulet! Dupa ce pleaca tati “la birou” (in sufragerie, pentru cine nu e la curent ca tati lucreaza de acasa), ne continuam amandoi somnicul de frumusete. Evident, bebe se catara pe perna pana da cu capul de tablia patului. Doarme asa bine, incat mi-e mila sa i-o iau, desi planuisem ca pana pe la vreo 3 ani sa doarma fara nimic sub cap.

Inainte de a adormi seara, are un ritual: pune capul pe perna, ridica funduletul, se sprijina in maini si indoit asa se hlizeste, apoi cade intr-o parte, pentru a o lua de la cap iar si iar, pana oboseste si pana cand ma exaspereaza! Dar zambeste asa dragalas, incat nu am cum sa ma supar pe el! Il las sa-si faca numarul, apoi il culc cu biberonul de lapte.

La trezire, de cele mai multe ori reia ritualul cu capul in jos si funduletul in sus: e semn de “buna dimineata!” pana vine tati sa-l vada si sa-l pupe!

Alta chestie pe care o face in mod constant e sa taraie cate un obiect: o jucarie sau o cutie e tarata pe gresie/ parchet in lungul si-n latul casei. Bebelusul pune cutia sub manuta, apoi prin alunecare o duce de colo- colo. Daca o pierde pe drum, se intoarce si-o ia, apoi isi vede nestingherit de ale lui. Avem cutii de la medicamente in toata casa, apoi mai muta covorasele de baie, jucariile de dintisori si in general orice obiect asupra caruia face o fixatie intr-o zi.

Avem fixatii fixe, cum s-ar spune fortat: micul- dejun, pranzul si cina si le ia doar in scaunelul de masina si neaparat cu cartea- pisica, cu melcul sau cu alte jucarii care emit muzica si lumini. Stie chiar si tati melodiile de la pisoi, bebe stie clar care-s butoanele pentru declansarea melodiilor, iar eu am nervii pe bigudiuri de la atata “Ta, na, na, nananana/ na, na, na/ na, na, na/ My fair lady!” si “Miaaaau, miaaau, look at meeeee/ miaaaau, little Tommy kitti!”. Tre’ sa schimbam un rand de baterii la “Ferma muzicala” si la telefonul lui mobil cel verde cu melodii chinezesti.

Telecomanda si telefonul mobil al mamei sunt obiecte pe care ar vrea sa le morfoleasca putin, dar pune manuta pe ele cam rar si de obicei “din greseala”, adica atunci cand uitam sa le asezam la o inaltime mai mare decat a lui intinzand manuta.

In curand va aniversa 1 anisor si in mod sigur va primi o groaza de jucarii cu butoane, lumini si muzica, asa ca imi incurajez nervii sa mai reziste o luna pana la schimbarea melodiilor care rasuna obsesiv in capul meu!