NU!
In sufragerie, deasupra canapelei- coltzar, madam Zampieri (proprietara) are un tablou mai lung si mai lat decat celelalte doua care-l incadreaza. Un pictor cu semnatura indescifrabila, un peisaj cu brazi, lac, o casuta pe margine si munti in spate. Nu asta e important, ci faptul ca odorul ajunge de azi la rama. Adica… rama tabloului e la 2 cm deasupra spatarului coltzarului, iar piticotul sta in picioruse, se ridica pe varfuri si balangane tabloul.
A vazut el ca daca pune mana pe rama incearcand sa traga spre gurita (pentru ca la varsta lui, toate obiectele tre’ sa treaca proba de foc a gustatului pentru a fi cunoscute), tabloul cu pricina se balangane, iar sunetul harsaitului panzei pe perete probabil ii place.
Evident, eram cu el cand a facut magica descoperire! S-a uitat la mine tare nedumerit cand i-am spus: “Nu!”, a zambit, a balmajit ceva pe limbuta lui si a intins iar manuta. I-am repetat “Nu, Stefan!”, el a repetat figura, eu iar cu “Nu, nu!”.
Hmmm! S-a pus in fundulet, a bagat descumpanit un degetel in gurita, s-a uitat spre tablou, s-a ridicat si iar s-a intins, doar ca de data asta zicea si el zambind “Na, na!” ca un fel de “Nu, nu!”. I-am repetat negatia, el a continuat cu “na, na, na, nana!” si desi a priceput mesajul, tot ar fi intins manuta. Da’ stia ca vine iar necutatorul “nu”, asa ca s-a rasucit, a venit sa ma pupe spunandu-mi “na, na” si ca sa-l fraieresc, a trebuit sa-l cobor din pat si sa-i fac jucarele pe covor.
Desigur, sunt convinsa ca prima data cand se va urca iar in pat se va ridica pe varfuri ca sa balangane tabloul si ma tot intreb daca o fi prea traumatizant pentru copii sa le tot spui “nu!” si sa le explici de ce nu tre’ sa faca ceva, in loc sa-i lasi sa faca prostia supraveghindu-l si demonstrandu-i pe urma de ce nu trebuia sa faca.
La 9 luni asa faceau si nepoteii mei gemeni: tatal instalase de curand plasma si aveau cateva cabluri ramase neascunse pe marginea camerei. Evident ca acolo erau toata ziua, tragand de ele chiar sub televizor, netinand seama ca s-ar putea face afis si ignorand negatiile mamei. Ba chiar se uitau in ochii ei razand, in timp ce manuta cauta cablul numai bun de bagat in gura.
Nu stiu cum au rezolvat ei, dar stiu ca desi bebelusul meu are niste cabluri in cutia cu jucarii, acestea sunt absolut neinteresante fata de cablul televizorului, cablurile de la laptopul lui tati, cablul de la frigider, de la lampa din dormitor si in general orice cablu care impune rezistenta!
Pe urma mai am o dilema: la gradi, educatoarele spun tot timpul copiilor: “Nu face asta!”, “Nu rupe jucaria!”, “Nu o trage pe Maria de codite!”, “Nu alerga prin clasa!”. Se insista atat de mult pe ce sa nu faca, incat copilul e derutat si nu mai are incredere in actiunile lui, pentru ca fiindu-i interzise majoritatea actiunilor si neincurajandu-se cele pozitive, nu mai stie sa faca altceva decat sa stea pe scaunel, sa coloreze si in pauza sa-si verse naduful pe cel mai apropiat coleg.