Mac, mac si miau, miau!
Incerc sa-l invat pe pititcot cate ceva, ca sa avem cu ce ne lauda in vizita la bunici! Aia cu “mac, mac!” n-a prea iesit: stie care-i rata, ca se uita la imagine, desi nu o arata cu degetul inca (e mic, mic, daaaah!), zice un fel de “mac, mac!”, asa ca am trecut la next level: “miau, miau!”- imaginea cu pisicuta, dupa ce la “piu, piu” m-am prins ca nu prea reactioneaza.
OK, se uita, zambeste stirb si boscorodeste ceva pe limba lui. Ieri nu schita nici o reactie, asa ca boscoroditul il consider un semn incurajator. Poate maine- poimaine zice ceva care sa semene a “miau, miau!”.
Mai incerc sa-l fac sa zica “buni”, ca sa ne impacam toate randurile de bunici: si mamaiele, dar si tataii au un numitor comun: “buni!”. Nu, nu-mi iese, desi de vreo 3 zile repet obsesiv: “buni!, buni!, bu- ni!, buni!, bu-ni!!”. Sa vedem pe urma scandal: numele carei matusi incercam sa-l zicem?
Azi a reactionat cum trebuie la “bravo!”: a zambit si a batut din palmute, desi ii zisesem ca “nu e inca “bravo”, pentru ca nu ai terminat de mancat carnita!”. Bebe a zambit, i s-au luminat ochisorii si a batut din palme! Macar l-am invatat ceva: stie “bravo”, stie “apa” (e si apa, si lapte, dar si suc), stie “iaurt”- asta-i preferatul lui, dar stie si “cu iaurt”- hm, inghite cam in sec!
Bebelusul meu e un profitor: ii place iaurtul indulcit cu zahar din struguri si de cand a invatat sa scoata din gurita, pretinde iaurt! E un pisicher mic si mananca daca-i pun iaurtel in mancarica. Il mai fraieresc putin cu “o lingura de iaurt, una de mancare”, dar la un moment dat se plictiseste si nu mai vrea sa inghita nimic! Totusi, ii anunt sfarsitul mesei cu “gata!” si “bravo, bravo, Stefan!”- moment in care se umple de veselie! Trecem la spalat si pe urma la exersat “miau, miau” si “mac, mac”! Pana joi tre’ sa invete si o poezie, ca altfel nu se poate!