Smerenie sau vanitate? #3-2
(un discurs de 2-3 min)
„Să-ți scrii supărările pe nisip și bucuriile pe o stâncă” ne îndeamnă o vorbă înțeleaptă. Iar continuarea acesteia este că vântul sau pașii străini vor mătura aceste dureri, aceste supărări, însă niciun vânt și niciun pas nu vor șterge momentele fericite ce rămân ancoră.
Am ales acest proiect de dirijare a atenției pe momentele frumoase fiindcă mi-e teamă de vanitate.
Nu sunt o persoană religioasă. N-am prea fost în ultimii zeci de ani. Mi-e teamă mai mult de ridicol decât de pedeapsa divină. Îmi e groază însă de ridicolul unor situații în care mă pun cu voia sau fără voia mea. Îmi e teamă să fiu percepută ca vanitoasă, încrezută, înfumurată sau cu nasul pe sus.
Așa că aleg ca timp de cel puțin două săptămâni să fiu smerită. Voi ține un jurnal în care voi sublinia mai mult aspectele pozitive ale fiecărei zile, ștergând cu buretele nervii
Adevărul e că încerc de mai bine de un an acest exercițiu care uneori îmi reușește, alteori nu. Sunt mândră de mine dacă-mi reușește, mă gândesc ce-am greșit dacă nu mi-a reușit. Țin secret acest lucru și nu fac acum decât un exercițiu de sinceritate, nu de modestie și nici de vanitate.
Am tendința să generalizez, să etichetez, să judec. Cad în plasa acestor gânduri mereu. Apoi revin și-mi spun că nu știu povestea din spatele omului pe care-l judec, așa că ar fi bine să nu mai fiu vanitoasă și să accept faptul prezentat ca pe un dat. O adolescentă și-a cumpărat rujuri la 15 ani din primul salariu. O altă adolescentă de 13 ani are doi iubiți în paralel. Nu e povestea mea. Nu e treaba mea să le judec pe mamele acelor fete. Nu vreau să fiu tendențioasă, vanitoasă sau să consider că mie nu mi se va întâmpla!
Să fii smerit înseamnă Devotat, fidel, modest, nestrămutat, preaplecat, respectuos, statornic, supus, umil. Dintre toate, aleg “modest, respectuos, statornic” și încerc să le implementez în următoarele 2 săptămâni.
Aleg să apreciez tot ce e bun în viața mea. Aleg să fiu recunoscătoare pentru cee ace am, pentru cee ace sunt și vreau să urc o treaptă a conștienței de sine, observându-mă. Nu e egoism, ci exercițiu de atenție.
Aleg să exersez smerenia, atenția și voi veni cu o listă a îmbunătățirilor pe care trebuie să le fac în comportamentele mele viitoare.
Aleg ca timp de 2 săptămâni să-mi scriu un jurnal, nu să sap în stânci. Voi vizualiza creativ căi de ieșire din impas când pic în plasa vanității.
„Cei care au mai multe fisuri au parte și de mai multă lumină” spune o eroină dintr-o carte citită. AM multe fisuri și abia aștept să mă umplu de lumină, fiind în același timp modestă, plină de respect. Aleg smerenia, nu vanitatea!