#27

În a XXVII-a săptămână de vorbit în public m-am simțit ca un veteran în club! Am avut de evaluat un discurs foarte bine structurat, am ascultat cu atenție și am avut impresia că mă simt familiară cu ce am de făcut. Îmi citisem materialul trimis de Cătălina, mă uitasem peste fișa de evaluare și prinsesem deja “din ochi” ce am de făcut.

Sigur că am pregătit câteva idei de bază despre ce voi spune la evaluare, mai ales că proiectul este interesant și pare a fi super greu- să livrezi 20- 22 min de poante unui public cunoscut, dar totodată și ușor mai năzuros, căci te cunoaște și-l cunoști- ăsta nu e un proiect pe care să mă simt capabilă să-l fac încă!

Nostime glumițe au fost însă presărate ici- colo, autoironia fină a făcut deliciul publicului, iar poantele despre soți, copii, soacre și pozitiv/ negativ au părut a avea succes! Ai zice că e simplu, dar nu e! Discursul “key note” nu pare a fi ușor de manevrat, așa că sper ca proiectul căii mele să nu mă chinuie prea tare la final! Bine, finalul se întrevede a veni mai la toamnă, dar nici atunci nu cred că-mi va fi simplu.

Îmi place că se sudează echipa și că mulți dintre cei prezenți își dau interesul să meargă bine lucrurile, îmi plac provocările pe care le întâmpinăm atunci când unul dintre membri anunță că nu se mai poate ocupa de ceva, iar ceilalți strâng rândurile și nu lasă locul gol. Îmi plac ideile din manuale și-mi place că ele reprezintă o rețetă a succesului. Această rețetă este probată de aproape un centenar, deci eu ca începător am toate șansele să reușesc să-mi îmbunătățesc modul în care vorbesc în public și modul în care mă raportez la mine însămi imediat după ce am transmis mesajul pe care-l aveam.

Una peste alta, nu contenesc să mă bucur că am făcut cea mai bună alegere pentru mine și sper din suflet să reușesc să duc la bun sfârșit ceea ce mi-am propus! Simt că e ca un tort delicios din care gust felie cu felie, săptămână de săptămână! Nu îngrașă, îmi pune neuronii la treabă, îmi produce multă bucurie, îmi crește stima de sine și simt că sunt pe cale să devin mai bună (nu în bucătărie)!

 

Post a Comment