Al doilea discurs “profi”
Am avut miercuri seară al doilea discurs în drumul meu spre speech-ul “profesionist”. O groază de emoții, foarte multe temeri și multe, multe repetiții!
M-am concentrat înaintea live-ului pe respirație, am făcut exercițiul de dicție pe care mentora mi-l dăduse, am băut guri hulpave de apă și am tras cu ochiul din când în când la schema povestirii pe care mi-o făcusem cu 2 ore înainte. A ieșit ceva mai puțin bine decât la repetițiile mele cu camera zoom-ului pornită, însă eu sunt optimistă.
Am ținut seama de feedback-ul de la discursul anterior. M-am concentrat pe epic, pe respirație, pe privit în ochi auditoriul prin camera video.
Am primit feedback parțial pozitiv, parțial de îmbunătățiri (să mă mai joc puțin cu tonurile, să accentuez cuvintele- cheie, să spun mai clar anumite inflexiuni). Sunt foarte, foarte fericită că m-am încadrat în timpul dat! Discursul meu trebuia sa aibă între 5-7 minute. (La “repetiții” am avut chiar și 10 minute! Pffff! Am tăiat, am modificat, am repetat, am visat chiar că nu mă încadrez în timp și am șoptit discursul chiar și la duș. A avut 6:46, deci e valid!)
Dacă a meritat??? Daaaa, a meritat!
Am avut un discurs despre puterea educației și a leadeship-ului. Coincidență sau nu, chiar în acea seară se anunțau scenariile pentru începutul anului școlar atât pentru “profi”, cât și pentru elevi.
Cu toată încrederea înainte, deci, pe toate planurile!
(Las discursul mai jos, ca să-mi reamintesc emoțiile când îl voi reciti.)
Lider laureat al premiului Nobel
Salut! Câți dintre voi aveți la job un șef pe care-l admirați?
Sunt foarte bucuroasă pentru voi. Eu nu fac parte din această categorie. Sunt învățătoare. Sistemul nostru este foarte rezistent la schimbare, deși este izvorul tuturor meseriilor.
Nu ducem lipsă de oameni inspiraționali, de lideri nonformali, însă puțini se afirmă. Vreau să vă prezint unul!
O știți pe Malala?
Este o fetiță din Pakistan care la doar 10 ani a înțeles puterea educației, puterea leadeship-ului și a inspirației. Astăzi ea este chipul schimbării în educație, iar “Cea mai mare oră” desfăsurată la nivel internațional a avut drept emblemă cuvintele ei: “Un copil, un profesor, un stilou și o carte pot schimba lumea!”
Malala are astăzi 23 de ani, este cel mai tânăr laureat al premiului Nobel pentru Pace. În țara ei, fetele merg la școală până în ziua în care devin adolescente. După aceea se dedică întru totul viitoarei familii.
Malala a învățat să citească la vârsta de 5 ani din lipsă de preocupare. Tatăl ei era director de școală, avea și alte sarcini: profesor, contabil, om de serviciu, mecanic-șef și om bun la toate.
La 8 ani, Malala a scris în jurnalul ei: “Dragă Doamne, Tu știi că există copii obligați să muncească la gropile de gunoi?”
Firește că Dumnezeu știa! De aceea a și închis circulația pe o stradă bombardată. I-a permis astfel să vadă ocupația copiilor săraci de-o vârstă cu ea. Malala s-a gândit să devină vocea lor, liderul lor, pentru a le schimba soarta!
A adresat conducătorilor țării scrisori, a ținut discursuri. Drept urmare, fost amenințată, familia ei a suferit, iar ea a fost împușcată pe când avea 15 ani.
Toate acestea datorită ideii liderilor talibani de restricționare a educației. Să conduci prin teroare și frică este mult mai periculos decât să conduci prin lideri inspiraționali care-ți indică opțiuni pe care să le faci singur.
Chiar dacă este bazată pe cartea citită și interviurile filmate pe care le-am văzut, scurta mea cercetare vrea să ilustreze ideea că educația sprijină leadershipul, ele merg mână în mână spre viitor!
Un lider are nevoie de alți lideri: tatăl Malalei i-a fost un exemplu; șefii talibani i-au pus piedici pentru a nu continua să învețe. Profesorii au încurajat-o să învețe, iar liderii politici din întreaga lume au sprijinit-o să-și facă vocea auzită.
Astăzi, Malala locuiește în Anglia, refugiindu-se cu familia din calea răzbunării liderilor talibani. Lucrează la campanii de conștientizare a leadership-ului prin educarea noastră, a tuturor.
În încheiere, vă voi citi o parte a discursului ei în fața Națiunilor Unite:
“În 9 octombrie 2012, talibanii m-au împușcat într-o parte a frunții. Mi-au împușcat și prietenele. Credeau că gloanțele aveau să ne reducă la tăcere. Dar au eșuat. Și din acea tăcere s-au ridicat mii de voci. Teroriștii credeau că pot să ne schimbe scopurile și că pot să pună capăt ambițiilor noastre, dar nu s-a schimbat nimic în viața mea, în afară de asta: slăbiciunea, frica și lipsa de speranța au murit. S-au născut forța, puterea și orgoliul. Eu sunt aceeași Malala. Ambițiile mele sunt același. Speranțele mele la fel. La fel și visele.
Un copil, un profesor, un stilou, o carte pot schimba lumea.”
Iar liderii au datoria de a sprijini această schimbare!
Tu cum ajuți?
Mulțumesc!