De la Sting. Cetire

Gata, am fost plecata de capul meu mai bine de 30 de ore! A fost bine: emoţii, griji, căldură…

După 5 ani am regăsit un oraş mai relaxat (normal, în august pleacă tot oraşul în concediu), mult mai atractiv pentru un turist. Foarte frumoasă zona de la Universitate, plină de muzee Calea Victoriei şi plin de turişti.

Partea proastă este că nu-s hărţi turistice la chioşcuri, nimeni nu ştie unde-s obiectivele turistice. Nici eu, născută şi crescută 27 de ani acolo.

Ok, sunt blondă şi am luat-o în sens opus spre Muzeul Naţional de Istorie, dar blondul (!) de la Muzeul National de Artă mi-a spus să mă întorc 300 de metri şi-l găsesc! Pffffffffffffffffffff! Blond, blond, blond! 300 metri x 5 sau 6…

Am vizitat Muzeul Naţional de Istorie (mai e unul pe Ştefan Furtună, pe acela îl ştiam că-i naţionalul de istorie), era o expoziţie cu   soldaţii de teracotă şi obiecte specifice culturii chineze. Am ajuns la expoziţia Columnei lui Traian- interesant. Aş fi vizitat şi Tezaurul dacă m-aş fi încadrat în timp, la fel şi o expoziţie filatelică- toate în aceeaşi instituţie, cred că pe acelaşi bilet- 25 lei pentru un adult.

Am ajuns la Sting la 16, concertul începea la 17.

7 lei jetonul pentru un suc, pentru un hot dog sau o cafea. Scump, da’ e Bucureşti, e concert. Am avut şi eu 3 jetoane pe care le-am deversat gratis în toalete murdare (da’ cică ecologice) la care se stătea la coadă, evident!

La concertul lui Sting mi-a plăcut mult de nenea care a deschis- un James nu-stiu-cum (Walsh, am găsit!), dar şi mai mult de Mike and the Mechanics. Primul a început să cânte pe la 7, ceilalţi la 8, aşa că domnul Sting a concertat de la 9 la 11 seara.

Da, au fost melodii frumoase, pe care tot omu’ le ştie şi le lălăie.

N-am fost singura care s-a dus neînsoţită la concert! La Golden Ring mai era cel puţin un tânăr (22- 25 ani) care ştia bine versurile. L-am remarcat pentru că era mai înalt decât mine cu un cap şi ceva, se zbânţuia şi ajungea mereu să-mi blocheze vederea. Măcar sonorizarea a fost super! Am stat cam în al 4-lea sau al 5-lea rând, dacă poţi spune asta când locurile sunt la gazon. Adică în faţă, fată.

Da, ajungând de la ora 16 acolo am fost studiată şi probabil că s-o fi găsit careva să-mi plângă de milă că-s de capu’ meu, da’ chiar nu pricep de ce ar trebui să mă duc neapărat cu mama la concert! Sau la Operă, teatru ori la magazinul de rochii de mirese.

M-aş întoarce în Bucuresti ca turist mai ales acum, că am hartă. Sunt muzee şi locuri pe care aş vrea să le revăd, dar cele 37- 38 de grade prognozate îmi cam displac. Concerte atractive pe anul acesta nu prea am văzut (poate mergem la Cirque du Soleil, hani!). Le-aş trimite pe mama şi soacră-mea la Toto Cutugno şi Julio Iglesias, dar cred că mă vor refuza…

Am plecat singură pe 31 iulie la 10 din Braşov, iar pe 1 august am prins un autocar la 10:30. 3 ore de drum în care a fost grozav că am avut căşti (în pauzele dintre melodii, o doamnă pe care autocarul o lăsa la aeroport o critica pe cumnată-sa. Ok, bun început de vacanţă!)

De la concertul lui Sting mi-a plăcut cel mai mult de cei de la Mike and the Mecanics, iar pe drumul de întoarcere l-am ascultat pe Rod Stewart.

Şi acum, să încerc marea cu degetu’: Haaaaaaaaaniiiiiiii, Rod Stewart concertează în septembrie la Londra, pe O2. Mă laşi să plec tot vreo 30 de ore singurăăăăă? E 135 de lire biletu’, promit că mi-l plătesc eu din salariu (cred că am nevoie de 2 avansuri şi o lichidare.)

Dedicaţie de la mine pentru tine:

http://www.youtube.com/watch?v=7RkWs6P2IwE

Post a Comment