Despre rabdare
Am descoperit ca am un munte de rabdare, de intelegere si sunt un monument de toleranta!
– OK, am rabdare ca tu, sofer grabit si dezinteresat sa treci pe verdele meu sau sa te prefaci ca nu ma vezi cand vreau sa trec pe zebra. Am rabdare sa ti se aprinda beculetul ca daca stai ca bou’ pe zebra asteptand ca semaforul sa se faca verde din rosu, eu nu pot trece, asa ca astept sa pleci, duce-a-te-ai invartindu-te si sa nu te mai intorci! Am rabdare sa treci lent, uitandu-te dupa vreo duduie mai decoltata sau cu vreo fusta scurta, am rabdare sa treci tu, caci nu m-ai observat prin ochelarii de soare intr-o zi ploioasa. Am rabdare sa
– sunt toleranta cu oamenii din piata care fiind iesiti la plimbare, in oras, cu scopul de a admira marfa expusa, nu se uita stanga- dreapta, ci merg pe mijlocul aleii; tot de ei ma lovesc si cand se intorc asa, cu tot corpul daca le soptesc pe un ton cu ceva mai multi decibeli o declaratie de amor, de exemplu: “Ma scuzati”, in speranta ca s-or da mai intr-o parte, ca sa trec impingand caruciorul;
– sunt ingaduitoare cu boii care parcheaza aiurea, in mijlocul trotuarului (la Bucuresti) sau depasind linia de demarcatie a parcarii in asa fel incat eu si caruciorul copilului sa nu avem loc, desi daca ar fi avut inspiratia sa lase masina cu 5 cm mai in spate, nu i-am fi zgariat oglinda si portierele (uneori imi doresc sa pun o legatura de chei pe carucior, ca sa-i trag vreo 3 linii paralele pe portiera, adanc si apasat, ca sa-si aduca aminte in alta zi cum si unde sa parcheze;
– am rabdare si ii tolerez pe cei care privesc ostentativ in carucior, desi copertina e trasa bine peste mutrica bebelusului, ca sa-l apar de soare; fetele se uita, in speranta ca tolomacul de langa ele pricep aluzia, le cer de neveste si le toarna un plod, femeile cu odrasle in carucior se uita la el ca si cand l-ar compara cu minunea din dotare, iar batraneii vor sa vada daca e baiat sau fetita, apoi se uita direct pe inelarul stang, ca sa vada daca sunt casatorita sau daca bebelusul nu e un copil din flori al vreunei biete femei divortate sau parasite de melteanu’ cu care a avut proasta inspiratie sa se “impreieteneasca” dupa vreo petrecere;
– sunt intelegatoare cu oamenii carora daca le explici ca nu vrei un lucru pentru copilul tau, ei insista si nu vor sa accepte pareri contrare sub nici o forma;
– ii accept pe aceia carora daca le faci un serviciu, vin si incearca sa ma convinga ca mi-au facut o favoare acceptandu-l, ba inca ar trebui sa-i consider victime ale imprejurarilor;
– am rabdare sa-i creasca dintii bietului copilas chinuit de mancarimi si dureri de gingiute;
– am rabdare sa-mi cresc copilul dupa ce am crescut cateva zeci de copii ai altor parinti dezinteresati si abrutizati de perspectiva castigului, in dezinteresul timpului petrecut cu propria lor odrasla, ba chiar facandu-si concediile separat de acestia, pe motiv ca-s obositi, pe cand un copil de gradinita nu este si nu are nevoie de o relaxare in familie;
– ii inteleg pe cei care dupa ce promit cate in luna si in stele nu mai raspund la telefon, motivand fie ca li s-a descarcat bateria, fie ca l-au uitat pe vreundeva sau ca nu a sunat pentru ca a fost vreo defectiune in retea; la fel de ingaduitoare sunt si cu cei care atunci cand ii anunti ca urmeaza un eveniment in viata ta, promit ca vor fi prezenti, apoi baguie niste motivatii idioate si imi cer socoteala pentru data viitoare cand nu i-am anuntat, spunand ca s-ar fi facut luntre si punte, doar pentru ca urmaresc sa-ti obtina prezenta la un eveniment viitor din viata lor (aici bat a-propo spre logodne, nunti, botezuri, cumetrii si stiu eu de ce o fac!);
– am rabdare cu mine sa slabesc, desi nu-mi prea iese: cofetarii, placintarii sunt la tot pasul, restaurantele cu hrana sanatoasa sunt prea scumpe si de obicei departe ca locatie- mai aproape e o gogoserie!
– am rabdare cu cei care au alta parere si si-o sustin, desi a mea e diferita si le ofer motive concrete; am rabdare sa descopere ca ei gresesc, am rabdare si ca ei sa ajunga la concluzia ca am avut dreptate, desi recunoasterea este foarte rara si nu ar face decat sa-mi mangaie vanitatea- pacat lumesc!
– mai sunt, mai scriu!
BOMBOANA DE PE COLIVA:
– am rabdare sa primesc alocatia intreaga de la statul roman, acela caruia i-am jurat credinta si nu l-am dezamagit, cotizand neintrerupt mai bine de 10 ani din salariul uneori jignitor, alteori neindestulator sau prea mic pentru a-l numi “salariu” si nu “atentie”;