Nu-ciuuu!
(Poveste spusa de tati, dar aşa de haioasă, încât merită să rămână pentru posteritate):
PREAMBUL: copilul e de câteva zile acasă, suspect că deţine nu-ştiu-ce- streptococ căpătat de la grădiniţă; tati e cu nervii în pioneze; mami e la serviciu.
DESFĂŞURARE: odorul e cu laptopul în braţe şi din două în trei minute îi cere ceva lui tati.
– Tati!
– …!
– Taaaati! Taaaaaaaaaaaaati!
– Ce-i?
– Hai!
Ajunge tati la canapea; din semne şi interjecţii intuieşte că tre’ să mute patul, căci şi-a pierdut minunăţia ceva. Icneşte şi dă la o parte bucata indicată, caută ceva (orice) în zadar. Siderat, întreabă:
– Ce căutăm, tati?
iar răspunsul vine prompt:
– Nu-ciu! apoi se răsuceşte pe un picior, îi zâmbeşte complice şi fuge!
Pam-pam!!