Jucarii noi

Habar n-am cum e in alte case, dar la noi acasa descoperim in fiecare zi jucarii noi! Se gasesc peste tot: in dulapurile din bucatarie, in cutii, in frigider sau chiar in baie!

Uite, de exemplu caciula lui mamaie: asa de interesanta e! Daca ar fi fost mai mic, probabil ca nu l-ar fi interesat! Dar acum, ca i se potriveste si ca negrul nu se demodeaza niciodata, i-a facut o proba! Si inca o proba de vreo jumatate de ora! Noi eram amuzati, iar el s-a dat in spectacol, bineinteles! Asta se intampla chiar in ultima zi a vizitei bunicilor. Ne faceam griji ca va plange dupa caciula bunicii, dar dupa ce l-am lasat s-o probeze si s-o smotoceasca, a abandonat-o si a uitat de ea! La noi, asta-i secretul: nu-i interzicem aproape nimic. Daca cere un lucru, prefer sa nu-l considere “fructul oprit”!

Alte jucarii minunate sunt forfecuta si penseta mamei! Initial, locul lor era intr-un paharel, in apropierea chiuvetei. De cand a crescut, a descoperit ca poate ajunge la lucruri care pana acum ii erau inaccesibile. Paharul a devenit accesibil, la fel si continutul. O pila, un creion de ochi, ba chiar o forfecuta si o penseta pot fi niste jucarii foarte interesante, cu atat mai mult cu cat pana acum doar a jinduit la ele! Stie ca forfecuta de pielite inteapa si ca trebuie sa fie grijuliu cu ea. Nu facea decat sa le intoarca de pe o parte pe cealalata, sa le studieze si sa le aranjeze, apoi sa le treaca una prin manerele alteia, pana cand s-a plictisit! A durat o ora satisfacerea curiozitatii, dar de atunci nu mai scormone asa insistent in paharul din baie!

Ce jucarii minunate sunt banii! Nu e interesat de aspectul economic al lor, ci vrea sa-i manuiasca. Bancnotele nu-i plac la fel de mult ca monedele, clar! Bancnotele sunt neinteresante si ni le inmaneaza. Dar monedele sunt asa de interesante! Sunt rotunde si stralucitoare! Unde mai pui ca pot fi puse chiar intr-un carton de oua!

Stiu ca banii sunt plini de microbi, dar nu ma panichez sa-i dezinfectez ori sa-l spal pe maini decat la final, cand a terminat joaca. De altfel, i-as deranja procesul creativ! A aranjat fiecare moneda in cate o gropita, apoi le-a pus unele peste altele, le-a studiat si le-a aranjat pe categorii doar de el stiute!

Urmeaza o intrebare- ghicitoare: cate oua poate sparge copilul tau dintr-o singura lovitura?

Pe modelul “croitorasului cel viteaz”, al meu a spart 9 dintr-o lovitura! Adica pe toate, ca astea erau singurele oua din casa. A luat cartonul si vrand sa inchida usa frigiderului, le-a…. aaa… le-a scapat putin! Pe toate! Nu s-au facut omleta, dar…  “s-au ciobit”!

Nu-i nimic, procesul creativ primeaza! Creativitatea mea, care a trebuit sa fac in ziua aia o prajitura, o supa cu galuste (desi initial planuisem alta supa) si chiftelute, ca sa scap de ouale alea!
Inca o intrebare- ghicitoare: unde era a zecelea ou (caci cutia de carton are loc pentru 10 oua)? Raspund eu: il sparsese cu o zi inainte! De data asta, a luat oul in mana si l-a strans pana i-a cazut si s-a imprastiat pe gresie! Pot sa-l cert pentru asta? Asa descoepra ei lumea noastra!

Aflat destul de aproape de nivelul solului (cam cat intinde un copil un picior ca sa se catare) se afla un raft pentru carti sau pentru bibelourile bunicilor. Noi nu avem carti si nici bibelouri de pus acolo, caci ar fi prea mare ispita pentru el. Locul i l-am lasat gol pentru parcarea masinilor mici. Acolo isi pune jucariile pe care le foloseste cel mai des. Sigur, de cand avem iPad, toate jucariile au cazut in dizgratie. Dar, hei!, vin si vremuri bune: mai uita de filme si incepe sa faca accidente cu masinile din cand in cand.

Normal, cea mai interesanta jucarie e cea la care ajunge mai greu! Pentru asta, trebuie sa escaladeze, sa se tarasca…

Alte jucarii interesante: o cutie, o lampa folosita pe post de megafon si un sertar:

Post a Comment