Dor de mami, dor de tati
Zilele trecute a trebuit sa onoram invitatia la nunta sora-mii. Am lasat copilul la socri, caci o pendulare intre biserica- Giurgiu- restaurant- Giurgiu ne-ar fi dat peste cap programul si l-ar fi obosit prea mult pe junior. A ramas, deci la mamaie si tataie, bucurosi ca vor avea grija de el aproape 24 ore. Eu a trebuit sa fiu trasa de par si machiata, tati a mai clampanit putin la calculator si a socializat cu rudele, apoi ne-am urcat cu totii in masini si am pornit-o la petrecere.
Am sunat prima data la pranz, cand mamaie ne-a spus ca a fost plimbat printisorul familiei si la intoarcere a mancat cu pofta, a baut lapticul lasat de mami si s-a culcat. Seara a mancat cu tataie la masa, i-a preparat emotionata mamaie formula de lapte si a adormit copilul meu in cadita de jucarii, dupa ce rasturnase totul ca sa-si puna pernuta. Nu a intrebat de noi, nu a plans!
Incurajati de nebagarea in seama a copilului, am petrecut toata noaptea, iar dimineata am ramas in casa de la oras a socrilor. Ne-au trezit la 12 sa ne propuna un gratar si am plecat spre iubitelul mic. El era cu un biberon de ceai in mana si se uita siderat la masina care intra pe poarta. Recunoscandu-ne, a strigat un “maaami!” si pe urma “tati! tati! tati, tati!”. A uitat de biberon! 10 minute a stat la mami in brate, in apropiere de tati, pe care-l divinizeaza. S-a schimbat pe urma de la unul la altul in brate si parca nu-i venea sa creada ca a uitat de noi 24 ore!
Evident ca pe urma o zi intreaga nu puteam disparea din raza lui vizuala fara sa planga si sa ne strige! I-a fost dor de noi si desi mamaie si tataie i-au facut toate chefurile (sunt convinsa de asta), mami si tati l-au luat in masina luni dimineata si am pornit spre casa noastra. Aici s-a mai linistit in ceea ce priveste disparitia unuia dintre noi, insa toata noaptea in care ne-am intors ne-a controlat, ca sa nu mai disparem! A dormit intre noi si punea manuta pe tati, il striga, apoi pe mami si se asigura ca nu-l mai abandonam.
A fost a doua oara cand l-am lasat singur anul asta, insa acum e mai mare si incepe sa se teama sa-l lasam iarasi singur! El descopera ce inseamna sa fie lasat in grija bunicilor, in timp ce noi experimentam increderea in oamenii apropiati, increderea in noi si in el, dar si dorul, grija, nelinistea. Mi-ar fi greu sa plec 8 ore de-acasa la serviciu, lasandu-l cu vreo bona sau la gradinita! Poate ca trebuie sa ne autoeducam in acest sens!