Florile pamantului
Zaharia Stancu
Trei oameni (Laios Oprisor, nenea Pavel si Darie) intr-o barca vaslesc pe Dunare, spre Giurgiu. Merg pe sub salcii, la adapost de ochii necunoscutilor, tara fiind in razboi, iar traversarea interzisa. Vorbesc intre ei despre razboi, greutatile pe care le intampina de cand razboiul mondial a inceput si intai englezii, apoi nemtii le iau granele si vitele, mierea si albinele, lana si lemnul.
Bulgarii de la Giurgiu sunt si ei sub jug si intampina aceleasi nedreptati. Vremea manelelor si a rasetelor a trecut, iar oamenii nu-si mai aduc aminte decat fugar de timpurile in care era pace.
Ganditor, Darie isi imagineaza ca daca s-ar arunca in Dunare in urma luntrei, sa vina inot, s-ar uita zadarnic in apa sa vada urma drumului. Nu ar fi nici ca o urma pe care melcul o lasa pe frunzele care apoi sunt spalate de ploaie. Tot asa sunt si oamenii necajiti: viata lor nu lasa nici o urma.
Oamenii care traiau in vechime pe malurile Dunarii erau adesea atacati, dar ei se refugiau in paduri dese, iar cand primejdia trecea isi cladeau iarasi casutele, lotcile le recuperau din albiile raurilor si viata curgea inainte. Iar pamantul, ingrasat de sangele navalitorilor, rodea mai bogat ca inainte.
Seara se opresc din vaslit, trag luntrea la mal si fac focul sa fiarba cativa pumni de malai, pe care o mananca impreuna cu pestele uscat. Apoi se culca pe iarba , dar copilul Darie nu poate adormi. Se gandeste la tineretea si necazurile lui: nici cand era mai mic nu se putea odihni, caci culcandu-se, copilul viseaza biciul logofatului, viseaza ca aduna strugurii in cos, in via boiereasca, cu botnita la gura, iar cand incearca sa stranga 2-3 boabe, sa-si ude gura arsa de sete, gustul sarat al sangelui ii navaleste in gura; viseaza droburile de sare pe care le cara in spate; viseaza tabacaria in care si-a facut anii uceniciei, unde jupanul il baga cu capul in butoaiele de argaseala; viseaza ca vara, dupa ce secerase, adoarme si vede holda de grau neatinsa, biciul vechilului; viseaza cum toamna se lasau cu toata greutatea corpului pe coarnele plugului ca sa se infiga mai adanc in pamant, cum impingea si se inhama la plug, ca sa ajute boii mici si slabi. Parintii lui isi visau parintii demult in morminte care veneau sa-si cheme fiii in imparatia cerurilor, sa-i scape de dureri si nedreptati.
“Viata omului e scurta, dar drumul omului duce printre oameni”, gandeste Darie. Dar oamenii sunt cei care se chinuie, care primesc bice pe spate, pumni si picioare ca rasplata pentru munca. Natura este fermecatoare pe malul Dunarii, la fel ca un ogor insorit, dar natura nu ia seama la nedreptatile oamenilor. natura monumentala nu este vazuta de oamenii care lucreaza pamantul: ei raman robi in acelasi loc, dar le doresc copiilor lor sa mearga sa vada muntii cei inalti, ale caror frunti se inalta deasupra cerurilor si marea cea necuprinsa, apoi sa vina sa le povesteasca, pentru a vedea si ei cu ochii mintii ceea ce nu le este ingaduit sa vada.
Dimineata pleaca iarasi pe Dunare si se intalnesc cu un vapor din care un neamt trage inspre ei, din lipsa de preocupare. Apoi porneste ploaia si ca sa se adaposteasca, cei trei drumeti coboara pe mal si se adapostesc sub un sopron. Acolo erau niste tarani care insoteau niste vite, paziti de niste nemti care-si fierb cafeaua in gamele si care asteapta sa fie repatriati. Dupa ce ploaia inceteaza, sunt strigati de un bulgar aflat pe un vapor sa vina sa-i ajute, caci au de scos niste bolnavi din cala. Bolnavii erau romani, infometati, supravietuitori ai unor indelungi si grele cazne indurate in lagarele de concentrare. De patru ori coboara si urca, pana aduc la lumina 32 de oameni. Bulgarul care-i rugase sa il ajute e de langa Plevna,la Gaureni (Gavreno) la ei in casa se vorbeste romaneste.
Unul dintre prizonierii de razboi il recunoaste pe Darie: era nenea Dragomir, var bun cu copilul. Cand il vazuse ultima data, Dragomir era un barbat inalt, cat un brad si vanjos, acum era un cadavru viu. Barbatul cere vesti despre sotie, copilul pe care cand a plecat in razboi l-a lasat la sanul mamei si despre parinti. Darie il minte si-i spune ca toti sunt bine si-l asteapta acasa, iar ochii prizonierului lucesc de speranta.