Razboiul nervilor
Se dau:
– un bebelus incapatanat;
– doi parinti exasperati;
– o portie de mancare, bavetele, lingurite, jucarii de manuit, servetele de hartie;
Se cere: hranirea copilului.
Pffff, daca ar fi atat de simplu ca o problema de algebra, s-ar fi rezolvat totul de la sine sau dand un telefon unei rude mai “capatanoase”.
Dar nu e totul asa de rapid, caci capatanosul de bebelus din dotare e un monument de incapatanare! Iata de ce: am aflat din surse sigure (de la doctora) ca masa de lapte se pune la socoteala, asa ca in loc de banalul iaurt cu cereale mi-am propus sa-i dau copilului lapte, ca sa-si inceapa ziua cu portia de calciu in regula. OK, a inghitit vrand- nevrand 150 ml lapte cu niste cereale amestecate, a baut si portia de ceai cu multivitamine care ar trebui sa-i potenteze pofta de mancare si apoi a inceput circul!
Undeva pe la ora 10 m-am gandit sa-i dau un iaurtel ca o completare, caci pana la 2 dupa-amiaza mai era cale lunga si copilul ar fi fost prea infometat (si-a inceput ziua la 8!). Hmmm, am ramas surprinsa cand a refuzat iaurtul, insa am pus-o pe seama faptului ca era prea ocupat cu jucariile. A urmat baia cu tati, alta repriza de jucat, asa ca nu i-am mai oferit altceva, sperand sa manance ca lupul la pranz!
Dar el, pas! A strambat din nas, nu a acceptat nici o varianta oferita (si au fost vreo 4 in menu!), asa ca i-am dat ceai si l-am trimis la cuclare, amagindu-ma ca o fi copilul prea adormit si prefera sa se odihneasca, in loc sa manance. S-a trezit cam dupa o ora, a cerut ceai, iar la aproape doua ore de cand s-a culcat, s-a dat jos din pat, spunand “papa!”. Pffffff!, bucuria mea! Hai la bucatarie sa-ti dau sa mananci!
Iar au inceput mofturile, plansetele, datul ochilor peste cap si din manute ca sa rastoarne lingurita. Nu a vrut sa manance nimic- nimic!
A intervenit si tati, care fiind element nou in ritualul nostru de hranire, spera ca va avea succes! Mda! Dupa o ora si jumatate de consiliere si scrasnete din dinti a reusit sa-i bage pe gat doua lingurite de mancare, dar si pe alea le-am regasit mai mult pe bavetica.
Tati a abandonat bucuros sarcina de a convinge copilul sa inghita ceva si am plecat cu totii afara, la joaca dupa ce a baut niste ceai. OK, la joaca totul a fost normal: bebe cu energie a mers de colo- colo, si-a facut prieteni, ba chiar a fost prima data cand s-a plimbat singurel, fara a fi tinut de manuta! Sigur, noi eram cu ochii pe el si bebe cu ochisorii tot timpul dupa noi, insa nu a plans ca vrea ceva!
Ajunsi acasa, am reluat exercitiul: el in scaun, eu in fata lui cu oferta: banana cu branza, mancarea lui preferata de seara. NU a vrut mai mult de 6 lingurite! A plans, s-a zbatut, s-a jelit si a scancit pana cand am abandonat proiectul, in pragul unei crize de nervi! Azi l-am plesnit peste manute, l-am certat si l-am rugat, dar nu a vrut sub nici o forma sa manance!
La capatul puterilor (noi, ca el e bine- merci), am incheiat ziua cu niste lapte cu cereale si ceai din urzici, sperand ca maine totul va fi roz si o sa uitam duminica nefasta a menu-ului ghinionist!