Mananc si plang! Mananc!
Am iesit cu odorul la plimbarea de pranz cand am vazut ce frumos e afara. Dimineata nu a vrut sa manance decat niste iaurtel si ceva piure de fructe, asa ca i-am luat un biberon cu lapte si imediat cum am iesit pe usa, am pornit hotarata spre o sucursala a bancii unde ne vine alocatia copilului.
A admirat masinile, copacii si trecatorii, iar in banca si-a gasit de joaca cu un pliant, apoi cu paznicul care-i amintea de tataie. S-a batait nitel in carucior, da’ am mi-am spus in barba ca o fi copilul nerabdator sa iesim la plimbare din nou!
Bun! Am iesit, dar e la inceput sa planga si sa se salte din carucior, facandu-mi semne ca vrea in brate. Hmmm… greu de luat o decizie in apropierea masinilor, mai ales ca eram la 5 minute de casa- pe bd Toamnei, intens circulat la ora pranzului. Am plecat vitejeste cu copilul urland si bataindu-se in carucior, iar doamnele trecute de varsta a 3-a se uitau lung in urma noastra: “ce mama rea! de ce nu si-o lua copilul in brate? de ce-l lasa sa planga?” se auzeau comentariile.
Cu suvite de foc iesindu-mi pe nari, am impins caruciorul pana in apropierea trecerii de pietoni unde o alta cucoana parea foarte vexata de tratamentul pe care-l aplic bietului copil! Ajunsa in fata blocului, dau sa pliez caruciorul si ma trezesc cu tatal copilului in spate: ii auzise sirena si venise in ajutorul nevestei de-a dreptul disperate.
Ok, am ajuns acasa: nu vrea sa se joace, nu vrea ceai, nu vrea schimbat! Hmm… I-o fi foame? Intreb: “Vrei papa?”, iar el imi spune cu glasul pierit: “papa!”. A-ha, asta era! Ok, punem la blender cartof dulce, cartof normal, carne si dam prin putin iaurt. O bunatate! A mancat bietul copil cu sughituri si inghitituri mari, mai- mai sa roada lingurita! Apoi l-am sters, a pus capul pe perna si a dormit dus vreo 2 ore.
Pe seara, dupa plimbare, povestea s-a repetat: nu tu jucarii, nu ceai, nu plimbare… De data asta am stiut ce are!